Ultima zi în Sicilia… De fapt este penultima, pentru că plecăm mâine, dar e ultima în care vizităm câte ceva, pentru că mâine vrem doar să ne bucurăm de tihnă înainte de zborul care este oricum spre seară. Din Marina di Ragusa până în Catania facem maximum 2 ore, dar nu știm cum e traficul, așa că vom pleca oricum mâine în jurul prânzului. Dar până mâine, este azi…
Ne trezim lejer, fără grabă, căci nici azi n-avem planuri clare. Și-mi place teribil spontaneitatea asta. Elisa și Paolo ne propun mai multe opțiuni. Sunt atât de multe locuri faine de văzut, dacă ar fi după mine le-aș lua la picior pe toate. Dar nu e doar după mine. Tudor are nevoie și de timp pentru el, vrea să se joace, e cam supărat că vântul nu ne lasă nici astăzi să ne bucurăm de plajă. Își dorește niște adidași pe care speră să-i găsim în Sicilia, așa că ne împărțim echipajul după preferințe. Băieții merg la shopping în Ragusa, iar eu îi însoțesc pe Elisa și pe Paolo în Modica. Încă nu știm exact care e planul, dar am stabilit că ne vom întâlni să luăm masa de prânz împreună.
Modica se află la aproximativ 25 de km de Marina di Ragusa și este unul dintre cele 8 orașe declarate patrimoniu UNESCO din Val de Noto. Supranumit orașul celor 100 de biserici, Modica este cunoscută mai ales pentru arhitectura sa barocă ce te cucerește instant. De altfel, orașul e considerat un fel de centru al barocului sicilian. Orașul e împărțit în două: Modica Bassa și Modica Alta, unite între ele prin șiruri interminabile de scări și prin străduțe înguste ce șerpuiesc printre zidurile vechi. Cred că trebuie să fie o nebunie să explorezi orașul la picior, într-o zi răcoroasă… Din păcate n-avem cum să facem asta pentru că e aproape prânz și e tare cald. Așa că decidem să luăm trenulețul turistic până sus, la Biserica San Giorgio și să coborâm apoi pe jos. Trenulețul pleacă la ore fixe, așa că avem timp de o înghețată granita cu brioșă și de un espresso. Modica e celebră pentru producția de ciocolată artizanală. Ulterior am aflat că există aici și un muzeu al ciocolatei, tare frumos, așa că îl pun pe listă pentru o dată viitoare, pentru că da, pentru toate cele 3 perle UNESCO prin care trecem azi va exista o dată viitoare, în care să mă bucur de ele pe îndelete.
Plimbarea cu trenulețul e plăcută, dar visez la o plimbare pe jos, în răcoarea unei dimineți însorite. Panorama pe care o admirăm de pe treptele bisericii San Giorgio e spectaculoasă, cum, de altfel, este întregul oraș. Din povestea spusă în trenulețul baroc aflăm o mulțime de detalii interesante despre străzile prin care trecem, despre fațadele clădirilor ori pur și simplu despre istoria locurilor, cum ar fi faptul că aici s-a născut poetul Salvatore Quasimodo, laureat al premiului Nobel. M-am îndrăgostit iremediabil de Modica Alta… dar a trebuit să o lăsăm în urmă, pentru că băieții ne așteptau deja în Ragusa.
Despre Ragusa nu am prea multe de spus, pentru că nu mi-am luat deloc răgaz să explorez orașul ăsta cocoțat pe stânci. Și tare rău îmi pare… Dar tot îmi spun că voi reveni aici cu prima ocazie. Aici, în Sicilia, din care nu am reușit să vedem decât o parte infimă în cele câteva zile. Ibla di Ragusa este partea veche a Ragusei, orașul istoric, declarat și el patrimoniu UNESCO și e tare frumoasă. Am ajuns după prânz la Domul San Giorgio, când căldura era deja insuportabilă. N-am apucat să mâncăm nicăieri pentru că la ora asta restaurantele sunt închise. Așa că ne-am îndreptat către Giardino Ibleo, parcul public din Ibla, unde ne-am relaxat la umbra copacilor, până târziu spre după-amiază. Am renunțat la masă, pentru că era prea cald. Am mâncat tot felul de prostioare care ne-au anihilat provizoriu foamea și în final am decis că mergem la Scicli să luăm cina. Așa că Ibla rămâne pe listă.
Scicli este la mai puțin de jumătate de oră de mers cu mașina. E încă lumină când ajungem, dar s-a lăsat deja răcoarea. Nu prea avem chef de plimbare, căci deja ne-a ajuns foamea din urmă. Orășelul acesta este însă atât de pitoresc, încât nu ne putem abține să-l batem măcar un pic la pas. Facem o plimbare scurtă prin centru. Ne minunăm de arhitectura veche, de pavajul tocit al străduțelor pitorești și de luminile care se văd undeva sus, la capătul unei străzi întunecate, despre care Elisa îmi spune că duce spre o mănăstire. Tare aș vrea să urcăm până acolo, dar ne e foame și e deja târziu. Plimbarea pe Via Francesco Mormina Penna, considerată una dintre cele mai frumoase străzi din întreaga Sicilie, mi-a deschis apetitul de a descoperi orașul acesta minunat, despre care nu auzisem deloc până ieri. Vom reveni la Scicli cândva…
Deocamdată cinăm la Verace, un restaurant splendid, din toate punctele de vedere. E luni seara și nu e deloc aglomerat. Suntem, de fapt, singurii clienți și deși e straniu îmi place mult atmosfera. N-am văzut mai nimic din Scicli, dar atmosfera micului oraș m-a cucerit și mă consolez cu ideea că voi reveni și aici în curând. La fel ca și celelalte două orașe vechi pomenite mai sus, Scicli este declarat patrimoniu UNESCO și merită o oprire de măcar o zi, dacă planifici o vacanță în Sicilia.
Am plecat din Scicli, după o cină fabuloasă și o plimbare nocturnă în răcoarea serii, care a învins căldura de peste zi. Am ajuns târziu în Marina di Ragusa, obosiți, dar cu sufletul încărcat de minunile zilei. Am stat din nou la povești până spre miezul nopții. Elisa mi-a amintit de noaptea albă din Santiago și ne-am promis că atunci când va veni la Iași, vom face o noapte ca aceea… sau poate că vom merge din nou în Santiago, cine știe… Cu gândurile astea am încheiat ziua și scurta călătorie în Sicilia din acest an.
Marți, în drum spre aeroport, am rememorat toate aceste zile minunate, care m-au scos din rutina de acasă. Mi-am luat rămas bun de la Elisa cu promisiunea că ne vom vedea în septembrie la Iași. Nu știu dacă voi reuși să mai revin în Sicilia în acest an, dar ce știu este că îmi doresc ca la un moment dat să petrec o perioadă mai lungă aici, să am timp să explorez insula asta cu locuri splendide și oameni frumoși, care mi s-a lipit de suflet.
You might also like
Leave A Reply