Gânduri pentru minunile mele

E trecut de miezul nopţii de mai bine de o oră. Aud prin geamul întredeschis foşnet de frunze deocheate de vânt, întrerupte sporadic de vreo vietate rătăcită printre ele, care-şi mormăie visul primitiv de primăvară eternă. Lumini aprinse în toată casa îmi dau o senzaţie bizară de deja-vu – linişte aparentă punctată ritmic de ticăitul unui ceas imaginar pe care-l aud uneori şoptindu-mi că mâine e cea mai lungă zi de şcoală şi de foiala lui Thor, care mă priveşte nemulţumit, ridicând alene din când în când câte o pleoapă. Încă puţin şi toate sunt gata. Ciorba încă un clocot şi puiul din cuptor vreo 20 de minute maxim. Cât despre ciupercile cu bebelusi de morcovi (sună al naibii de ciudat, …

S-a făcut linişte… Doar câteva note de pian descoperite la-ntâmplare îmi alintă gândurile împrăştiate printre minutele care se scurg în grabă, ca să-mi facă parcă în ciudă. Încerc în zadar să le-adun în fraze coerente care să-nvingă oboseala adunată într-un trup care se încăpăţânează să facă slalom printre provocări nocturne animate de nostalgii care-mi revin iar şi iar, ca într-un joc diafan, cu reguli nescrise şi neştiute de nimeni… E deja miezul nopţii şi dau timpul înapoi, chiar dacă în noaptea asta va trebui să-l dau, de fapt, înainte. Închid pleoapele sufletului şi las secundele să se prelingă în zbor inocent în amintire…E mică… atât de mică şi de fragilă… Genele-i negre par desenate ireal pe chipul uşor încruntat. Îmi …

Mă împresoară o linişte pe care aş numi-o bizară, dacă nu aş şti că în mai puţin de jumătate de oră se va risipi printre zorii zilei care prind contur pe geamurile încă adormite. Minunile încă dorm şi-ncerc în zadar să m-agăţ de secunde, pe care le topesc lent în cafeaua fierbinte. Aşadar... s-a scurs un an...Păstrez încă în suflet intactă clipa miracol în care i-am auzit galsul pentru prima oară şi privirea limpede care mi-a umplut fiinţa de o fericire supremă atunci când şi-a lipit căpşorul mic de pieptul meu, într-o încercare instinctivă de a nu se desprinde de mine, după cele nouă luni în care am fost un singur trup.  Se întâmplă la fel şi acum, de fiecare …

Avertisment: Rog de la început pe specialiștii în domeniu să manifeste toleranță față de cultura mea muzicală semidoctă și față de amestecul eterogen de sunete la care mi-am expus copiii în această zi toridă de august.Așadar, muzica... încă de când Elisa era în burtică m-a fascinat ideea că bebelușii reacționează la muzică. Îmi amintesc că atunci lipeam de burtă căști în care se auzea Julio Iglesias, în speranța că asta va influența temperamentul Elisei. Nu știu dacă are vreo legătură cu muzica lacrimogenă pe care o ascultam pe vremea aceea, dar ea este, adesea, excesiv de sensibilă... Pe de altă parte, a fost de-a dreptul fascinată de când era mică de Linkin Park(?!), lucru oarecum inexplicabil pentru mine. La fel …

Nu m-am gândit de prea multe ori ce înseamnă să fii părinte de un singur copil, de doi sau de mai mulți copii. Cred că a fi părinte le implică, într-un fel, pe toate. Nu există setări pentru o situație sau alta, ci lucrurile se trăiesc, respectiv se învață, din mers. Cu toate astea mi-am pus de câteva ori problema diferenței destul de mari de vârsta dintre copiii mei și asta nu pentru că mă preocupă excesiv aspectul, ci pentru că, vrând nevrând, trebuie să fac față din când în când mirării, inexplicabile pentru mine, a unora de prin jurul meu. În orice caz, iau lucrurile ca atare... Elisa e destul de mare ca să înțeleagă anumite lucruri despre bebeluși …

M-am străduit toată săptămâna să găsesc câteva clipe în care să-mi adun gândurile și să le fac vânt apoi pe taste, pentru a le împrăștia în eterul virtual. N-am reușit, cu toate că aveam cel puțin două teme de meditație (pe care le-am trecut pe o listă la fel de virtuală cu teme de gândit și de simțit). Nu știu dacă e de vină căldura asta agasantă, faptul că nu reușesc să mă readaptez la mediul citadin după săptămâna atât de calmă petrecută în locul copilăriei sau e pur și simplu o lipsă de organizare în tot ceea ce fac. În fine... printre știri care se repetă obsesiv, printre momente absurde care mă fac să plonjez într-o realitate enervantă tocmai …