Liniște. Alergi mereu după ea. Nu o găsești niciodată. Sau așa pretinzi. De fapt, ai găsit-o de nenumărate ori, în ultima vreme mai ales. Ani la rând ai lăsat-o să-ți scape printre degete, amețit de vâltoarea unor momente pe care, dacă nu le-ai avut, le-ai căutat cu tot dinadinsul. E un fel de paradox și
Mi-am încheiat anul 2016 cu gânduri răzlețe, împrăștiate dezordonat prin ungherele minții și cu trăiri amestecate prin sufletu-mi încă neobosit de atâtea întâmplări pe care le-a trăit în ultimii ani. N-am făcut retrospective detaliate, ci doar am poposit preț de câteva clipe prin amintiri încă proaspete ale unui an ce pare că s-a scurs mai
Îmi răsună în minte întrebarea aceasta cu aer retoric de câteva zile, de când mi-a fost adresată cu o sinceritate dezarmantă, atât de spontană, încât nu am știut ce să răspund. În adâncul tăcerii mele stângace din seara în care întrebarea a fost rostită au început să se agite, pe rând, toate particulele ființei mele.
Uneori cerul e albastru, albastru sidef respirând așteptări încă netulburate de realitatea imediată… alteori e palid de boli nenumite născute chinuit din speranțe năruite, alteori e purpură vie adulmecând fiori înăbușiți în apusuri mistuitoare, rupte din celule flămânde în care pulsează viața, iar câteodată se face deodată gri, o infinită pânză de aer, monotonă și
Sunt uneori zile în care singurul lucru pe care ți-l dorești este ca timpul să curgă lent, fără să-ți tulbure calmul aparent pe care l-ai exersat conștient, încât ai ajuns să-i deprinzi mecanismul complicat. Te trezești cu noaptea în cap doar pentru că nu vrei să-ți pierzi antrenamentul de a-ți limpezi gândurile cât încă este