Clasica vizită la Vatican – ediție 2021

Ploaia ne-a dat ceva bătăi de cap pe toată durata șederii la Roma, dar cum spuneam în paginile de jurnal anterioare, ne-am împrietenit cu ea și am încercat să ne armonizăm programul cu ea. Luni se anunțau șanse maxime de ploaie pe durata întregii zile, așa că ideea de a vizita Vaticanul părea cea mai bună soluție. Știam de acum șapte ani că pentru a te bucura în tihnă de Vatican e bine să îți aloci o zi întreagă, așa că asta am și făcut și acum, chiar dacă pandemia a mai rarefiat oricum rândurile vizitatorilor.

Am pornit în jur de ora 10 dimineața spre Muzeele Vaticanului, cu umbrela la purtător și cu hotărârea de a nu lăsa norii să ne strice ziua în vreun fel. Și cred că ne-a ieșit. Nu am stat aproape deloc la rând, chiar dacă nu aveam rezervare online, ne-am putut achiziționa biletul de la intrare (17 euro prețul întreg) și totul a mers foarte bine, în ciuda temerilor noastre că va fi extrem de aglomerat, căci ce altă variantă mai bună poți avea într-o zi ploioasă decât să vizitezi muzee? Despre ceea ce înseamnă Vaticanul în sine, nu voi scrie prea multe aici, căci nu mi-am propus să fac o lecție de cultură, însă tot ce pot să spun e că sentimentul pe care l-am avut în Capela Sixtină a fost identic cu cel de acum șapte ani – un fel de stare de grație greu de explicat în cuvinte. Fără a fi neapărat o împătimită după arta renascentistă, dar cu bucuria simplă a omului capabil să trăiască sublimul în cel mai pur mod, am regăsit acolo, în liniștea molcomă a încăperii grandioase, o parte din mine. Nu știu cum ar trebui trăită o astfel de experiență, dar ce știu este că mie în Capela Sixtină mi-a venit să plâng; așa, pur și simplu, fără explicații inutile, exact ca acum șapte ani. Sunt uneori momente care ni se ivesc în viață fără prea mult zgomot. Le trăim în tăcere și le purtăm apoi cu noi prin timp ca pe niște talismane.

Cred că experiența vizitării Muzeelor Vaticanului e cât se poate de personală, în fond. Nu există rețete și nici vizitatori mai buni sau mai răi. Tot ce ai de făcut este să te lași purtat de audioghid sau de inscripțiile lămuritoare pe care le găsești peste tot. Capela Sixtină see află la capătul traseului care te poartă în timp și spațiu, dar până să ajungi la ea, te poți bucura de măreția fiecărei încăperi în care pe măsură ce te pierzi ai ocazia să descoperi lucruri miraculoase.

Sala hărților, spre exemplu, e fascinantă. Google maps e minciună pe lângă acuratețea hărților care căptușesc pereții Vaticanului. Un alt lucru care m-a fascinat a fost să mă uit pe geam peste tot prin încăperile pline de oameni și de artă. Peisajele pe care le poți admira de la ferestrele Vaticanului îți taie respirația… mai ales într-o zi cu nori, în care lumina se chinuie zadarnic să străpungă cerul plumburiu.

Și încă un loc pe care l-am ratat data trecută – expoziția de papamobile de la subsol. După ce ieși din Capela Sixtină, din curtea interioară, o săgeată ignorată de cei mai mulți turiști indică drumul spre expoziția de la subsol. Iar la ieșire, dacă vrei poți să trimiți și o vedere celor dragi, direct în cutia poștală a Vaticanului.

După muzee, ne-am îndreptat grăbiți spre Basilica San Pietro. Am reușit să scăpăm de ploaie și am avut timp și de o cafea. La coadă am stat doar vreo jumătate de oră – timp rezonabil aș zice. Cât am stat în interior a plouat zdravăn, dar când am ieșit ploaia s-a oprit, ca prin minune.

Am descoperit cu ocazia asta că poți face niște fotografii geniale cu efecte speciale reflectate în bălțile din fața pieței imense în care Papa binecuvântează credincioșii în fiecare miercuri dimineața. Pentru cine e dornic de astfel de experiențe de înălțare colectivă, există un calendar oficial al aparițiilor Papei, care poate fi consultat pe site-ul oficial . Și tot acolo pot fi consultate și o serie de reguli pe care ar fi indicat să le știi când mergi la Vatican. Dar dacă nu le știi, nu-i bai, căci au grijă să ți le amintească la tot pasul angajații de la pază.

Am plecat de la Vatican târziu, spre după-amiază, cu norii lăsați în urmă și cu sufletul plin de frumos. Pentru o zi, e suficient. Nu ne-am propus mai mult. Un lucru pe care l-am aflat prea târziu  și de care am fi putut profita e faptul că în fiecare ultimă duminică din lună vizitarea muzeelor Vaticanului este gratuită. Dar asta face parte din riscurile colaterale ale unei călătorii în care îți propui să faci totul spontan, așa că în drum spre cameră, ne-am oprit la Neve di Latte, gelateria de la colțul străzii, unde ne-am răsfățat papilele gustative cu arome delicioase. Nu aveam idee cât de bună poate fi înghețata într-o zi ploioasă de noiembrie. A trebuit să merg până la Roma ca să aflu. (va urma)