București, 4 iulie 2017
… și lista ar putea continua cu alte încă vreo câteva zeci de cuvinte care exprimă toate, entuziasmul cu care mi-am încărcat astăzi bateriile după prima zi de Connector 2017. Dar, să încep cu începutul…
Ce este Connector și cum am ajuns eu aici? Pe scurt, Connector este un training organizat de Agenția Națională pentru programul Erasmus+ din România (ANPCDEFP), care își propune ”să creeze un spaţiu de interacţiune pentru facilitatori ai procesului de învățare”, pentru profesioniștii interesați de învățarea interactivă. Aflat la a patra ediție, evenimentul, despre care se pot afla mai multe detalii de aici, are în acest an o nouă abordare (”The New Learning Experience”), menită să ducă mai departe succesul pe care l-au avut edițiile precedente și să deschidă noi orizonturi participanților în ceea ce privește transformarea pe care experiențele de învățare o produc în noi și în cei din jur. La această ediție sunt 83 de participanți, 43 din România și 40 din Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Latvia, Macedonia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia.
Cum am ajuns eu aici… e o poveste plină de peripeții, la propriu și la figurat. Am aflat despre Connector de la sora mea, care a participat anul trecut și care mi-a vorbit atât de mult despre cât de utilă și frumoasă este această experiență, încât m-a determinat să mă înscriu și eu în acest an. E drept, profesional vorbind, mi-ar fi plăcut să aflu despre proiect din alte surse, mai oficiale, dar important este că am aflat și nu pot decât să mă bucur că preocupările intelectuale de o anumită factură sunt deja o tradiție în familie. Așa că îi mulțumesc Cristinei, pentru sugestie, pentru impuls și pentru sfaturile de completare a formularului. Am așteptat cu sufletul la gură rezultatele selecției și m-am bucurat teribil când am văzut lista cu cei admiși, cu toate că, practic, nu știam exact în ce mă bag. Timpul s-a scurs relativ repede și ziua plecării spre București a sosit, mai ales că între timp am avut un program de vacanță destul de solicitant, condimentat cu perle de Bac ori de Evaluare Națională, cu un concert rock și cu un weekend aniversar al unui brand românesc. Luni seara însă am primit și cireașa de pe tortul acestui program super aglomerat – o întârziere de vreo oră și ceva a decolării spre București, ploaie torențială într-o capitală pustie la miezul nopții, taximetriști care refuză o cursă de 2 km și – apogeul – telefon mort înainte de a-mi găsi drumul spre hotel. Nu mai contează emoțiile de tot soiul pe care le-am trăit, important este că am ajuns în siguranță la hotelul unde suntem cazați. Am dormit doar câteva ore, însă, în mod miraculos, dimineață eram plină de energie. Și am ținut-o așa toată ziua…
O primă zi sub semnul inspirației
Activitățile trainingului se țin în campusul Universitatății Agronomice și de Medicină Veterinară, unde toți cei 83 de participanți participă, în grupuri mai mici, simultan, la opt workshopuri pe diferite teme de interes pentru ceea ce numim experiență de învățare. În deschidere, care a durat mai bine de o oră și jumătate, am avut prilejul să cunosc câțiva oameni a căror prezență și ale căror idei pe mine una m-au îmbogățit intelectual. Plecasem de la hotel cu gândul că prima oră va fi plictisitoare… discursuri, formalități și toate celelalte. Nu a fost așa! Chiar și discursul de bun venit al Rectorului Sorin Câmpeanu a fost în ton cu nonconformismul activităților, într-o notă de umor simpatic, binevenit după o noapte agitată. Energia pozitivă a venit mai ales din echilibrul creat între răspunsurile la diverse întrebări legate de învățare, de educație, de competiție versus cooperare, de transformarea pe care o produce învățarea cu ajutorul experiențeleor pe care le trăim și le împărtășim celor din jur. E uimitor să cunoști oameni cu o atitudine atât de deschisă față de ceea ce înseamnă sau ar trebui să însemne educația, oameni care chiar cred în ceea ce fac și în puterea acțiunilor lor de a schimba cu adevărat ceva în comunitate.
E uimitor să descoperi că ceea ce tu gândești și simți este de fapt exact ceea ce ar trebui să gândească oricine se implică în proiecte educaționale. Sunt multe ideile cu care am rămas de la deschiderea de luni și tare mi-ar plăcea ca unele dintre ele să fi fost auzite de cine trebuie… Două mi s-au lipit mai ales de suflet – aceea că atunci când te implici într-un proiect Erasmus+ ar trebui să o faci în primul rând pentru interesul public și pentru a schimba ceva în comunitate (și nu pentru alte interese!) și aceea că în loc să punem atât de mult accentul pe performanță, pe falsa competiție de orgolii și pe clasicele olimpiade, ar fi mult mai bine pentru societate ca profesorii să fie interesați de cooperare și de programe care să creeze oportunități pentru toți elevii, nu doar pentru cei capabili de performanță. A crede în competiție nu e ceva rău, însă cea mai bună competiție ar trebui să fie întotdeauna cea cu tine însuți. Iar când astfel de idei vin de la Monica Calotă, Directorul Agenției Naționale de Programe Comunitare, nu are cum să nu îți crească inima, când știi că tu însuți gândești la fel. Paradoxul nostru, al românilor, rămâne însă – vrem să fim open minded, însă ne zbatem într-un sistem perimat, rigid și construit parcă anume să întrețină doar competiția și nu cooperarea.
3 în 1 – sau cum să participi la 3 sesiuni de workshop și la finalul zilei să fii fresh!
După deschidere ne-am împărțit pe grupe, fiecare în funcție de opțiunea exprimată anterior pe email. Eu particip la workshop-ul Living Library, alături de alți nouă colegi din România, Polonia, Latvia și Portugalia. Înainte de Connector nu știam mare lucru despre Living Library, însă sintagma în sine îmi suna cunoscut. Roxana Turcu este cea care ne-a lămurit, pas cu pas, ce e cu metoda aceasta de a organiza evenimente legate direct de drepturile omului, de un mod empatic de a transmite valori și principii. În sesiunile din prima zi am discutat despre istoria metodei, care, deși datează teoretic din anul 2000, poate fi asociată cu dialogurile din Antichitate ale lui Platon într-un anume fel, despre ce anume presupune organizarea unei Human Library, despre pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru ca totul să iasă perfect și despre provocările pe care le întâlnești, inevitabil, în organizarea unui astfel de eveniment. Am avut parte și de o simulare a unui fragment de Living Library, cu Andrei Popescu și Andra Dobre în rolurile principale – cartea și cititorul ei.
Nu dezvălui mai multe despre metodă acum, pentru că îi voi dedica un material separat și documentat aici pe EDUblog, după ce mi se vor sedimenta și mie noile achiziții. Până atunci tot ce pot să spun este că e fascinant și că sigur, anul acesta sau anul viitor, la Iași va fi organizată o Human Library, în sensul real al metodei, căci și despre acest aspect am dialogat mult… despre cum metoda a fost împrumutată și oarecum depărtată de la scopul inițial, acela care ar trebui să rămână legat de drepturile omului și de combaterea discriminării și a stereotipurilor, despre cum ar trebui implementată pentru a rămâne fidelă scopului său inițial.
Oameni frumoși, atmosferă fascinantă, conexiune reală!
Nu mi-aș fi imaginat înainte de această primă zi la Connector că pot avea atâta energie la finalul unei zile pline de activități noi. Dar se pare că întotdeauna există loc în sufletele noastre pentru noi experiențe care să ne îmbogățească și să ne deschidă noi perspective asupra a ceea ce facem în viețile noastre și în viețile celor din jur. Iar când oamenii pe care îi cunoști într-o singură zi sunt frumoși, atmosfera nu are cum să fie altfel decât una fascinantă, iar conexiunea (căci, în fond, și despre asta este Connector) se produce în cel mai real și mai plăcut mod. Tot ce trebuie să faci este să fii deschis experiențelor noi, să îți lași acasă eventualele prejudecăți de orice fel și să îndrăznești să fii tu însuți în cel mai autentic mod posibil. (va urma)
