Am ajuns la București pe 3 iulie noaptea târziu, după un weekend lung și plin de evenimente, în care nu am dat importanță oboselii acumulate și probabil că nici nu m-aș fi gândit la oboseală dacă după primele două zile de Connector nu aș fi început să resimt efectele ei inevitabile. Interesant este că oricât de obosită mă simt, gradul de entuziasm este mereu în creștere. Și asta mă face să uit de orice neajuns care ține de timpul mereu insuficient pentru a mă bucura de tot ce e în jurul meu.
După două zile de ”teorie”, astăzi a venit momentul să punem în practică ceea ce am învățat și să ne bucurăm, de asemenea, de ceea ce au învățat ceilalți participanți în atelierele la care s-au înscris. Așadar, a treia zi de Connector a fost dedicată sesiunilor de testare a metodelor, iar cine își imaginează că a fost doar o simulare, în joacă, greșește… Fiecare dintre cele opt echipe a organizat câte o sesiune de prezentare a metodei învățate, cu durata de o oră și jumătate. Prezentarea noastră a fost programată în a doua sesiune, ceea ce pentru mine a fost perfect, pentru că am avut timp să mă obișnuiesc cu programul zilei.
Debate – varietate fără limite între PRO și CONTRA
Prima prezentare la care am ales să particip a fost cea a colegilor de la Debate. A fost o alegere conștientă, pentru că eram curioasă să văd dacă după ce am participat la sesiunile de debate organizate de Radu Atanasiu la evenimentele Social Media la care am participat, mai există ceva nou ce pot afla despre dezbateri. Răspunsul mi l-am dat singură, chiar din primele clipe ale prezentării: da, există încă multe lucruri despre acestă metodă pe care nu le știu și care au o aplicabilitate perfectă în mediul educațional. Pe lângă demonstrația de dezbatere clasică, am asistat sau mai bine spus ne-am implicat în ”the fun debate” și ”the fish bowl debate”, două metode simpatice prin care structura unei dezbateri poate fi aplicată simplu și eficient în timpul unei lecții, la clasă. De asemenea, cele câteva trucuri legate de vorbitul în public, au completat cu succes prezentarea extrem de dinamică a colegilor care au lucrat cu Paul Ardeleanu în cadrul workshop-ului de Debate.
Photovoice – fotografiile care spun povești
Prezentarea celor de la workshop-ul Photovoice a fost în ultima sesiune, când deja resimțeam oboseala zilei. Îmi propusesem să fiu simplu observator și să profit de faptul că Emilia, una dintre participantele din Iași, implicată în atelier, îmi va da lămuririle necesare despre metodă, dacă va fi cazul. Planul nu a fost însă dus la îndeplinire, căci la Connector nu ai cum să fii simplu observator… se ivesc mereu ocazii neașteptate care te implică aproape involuntar și atât de natural în firul întâmplărilor. Pe scurt, unul dintre exercițiile propuse de colegii de la Photovoice a fost ca fiecare participant să aleagă o fotografie preferată din cadrul expoziției organizate de ei, să spună ce crede că reprezintă și de cine a fost făcută… Întâmplarea (sau nu), face că fotografia aleasă de mine fusese făcută de Dominika (cititoarea mea de la prezentarea Living Library) și reprezenta o tânără… citind… Coincidențe sau legături misterioase mai presus de noi?! Cert este că fotografiile, ca și cărțile vii, au poveștile lor și pot să transmită adesea un mesaj mai puternic decât ne putem imagina…
Am fost o Carte vie… și nu numai…
Living Library a avut prezentarea în cea de-a doua sesiune a zilei. Pentru mine a fost mai mult decât o experiență nouă. Faptul că am reușit într-un timp extrem de scurt să organizăm o librărie vie în adevăratul sens al cuvântului a fost un succes al echipei noastre. Am avut în total 14 cărți inedite, dintre care trei au fost identificate și aduse în librărie de mine și asta mi-a dat o satisfacție teribilă. Mai ales că pe una dintre cărți, pe Alex, nu o cunoșteam decât virtual și ne planificasem de multă vreme să ne vedem pentru a pune la cale un proiect educațional comun. Eu din Iași, el din Moinești… nu m-aș fi gândit vreo clipă că ne vom întâlni tocmai la București, la Connector. Se pare însă că există niște conexiuni care nouă e scapă de multe ori și care își revelează sensul în astfel de întâmplări.
Dincolo de organizarea în sine a prezentării, cea mai intensă experiență a fost pentru mine faptul că eu însămi am fost, voluntar, o carte vie. Poate părea simplu, însă nu este! Deloc! Să spui o poveste de viață în care personajul principal ești tu, o poveste în care ai avut de înfruntat prejudecăți, stereotipuri și tot felul de obstacole nu e ușor… pentru că nu știi cum te percepe cititorul tău… Iar dificultatea devine și mai mare atunci când povestea o spui într-o altă limbă și când cititorul e activ și îți pune tot felul de întrebări și printre ele unele la care tu însuți nu te-ai fi gândit vreodată. Dincolo de aceste aspecte, este însă o experiență eliberatoare, o experiență de comunicare care te îmbogățește într-un fel greu de explicat în cuvinte. Eu am avut trei cititoare, printre ele și Dominika, din Polonia, pe care până azi nu o remarcasem printre participanți, dar cu care am stabilit o legătură inedită, mai ales după ce la prezentarea celor de la Photovoice am ales, fără să știu, fotografia făcută de ea. Finalul prezentării noastre m-a emoționat, nu doar pentru că am fost parte activă în acest workshop, ci pentru că este cu adevărat emoționant să vezi atâția oameni, pe care în fond nu îi cunoști, împărtășindu-și trăirile și bucuria de a fi acum, aici, parte dintr-o experiență atât de frumoasă. Oameni, pietre, frunze, natură, povești… cam despre asta a fost experiența noastră în librăria vie organizată la Connector 2017… iar zâmbetul și emoția de pe chipul Roxanei, trainerul nostru, la final… neprețuite.
Ziua a treia de Connector s-a prelungit târziu în noapte, la Hanul lui Manuc, într-o reuniune de poveste, cu bucate tradiționale, cu folclor românesc și cu multă veselie. Oboseala nu mai are nicio șansă de supraviețuire în astfel de împrejurări. Abia acum realizez că trei zile au trecut fără să îmi dau seama și că mâine este ultima zi pe care o petrec alături de acești oameni minunați. (va urma)
