Mă străduiesc de ceva timp să pun pe blog tot ce am scris în ultima perioadă și nu reușesc, pentru că se ivesc mereu lucruri de făcut, priorități, alte lucruri de făcut și tot așa. Și nu reușesc deloc să țin pasul cu ritmul parcă din ce în ce mai alert al vieții cotidiene. Încerc să elimin din viața mea cât de mult pot efectele absurdităților care se întâmplă în țara în care trăim… uneori mă revolt, alteori ignor, de cele mai multe ori, în ultima vreme, fac exact așa cum consider eu că trebuie să fac lucrurile și refuz să mă mai supun la tot felul de compromisuri aberante, doar de dragul hârtiilor și al formalităților. Nu spun că ceea ce am ales eu să fac este neapărat bine, dar pentru mine este un mod de viață care mă eliberează de o cantitate imensă de stres inutil pentru lucruri lipsite de valoare, de autenticitate, de utilitate și uneori de bun simț. Uneori îmi iese, alteori nu… dar, în tot cazul, de ceva timp sunt din ce în ce mai convinsă că singurul mod de a trăi frumos este să fii tu însuți în absolut tot ceea ce faci și să îți asumi asta, să fii autentic și să nu te supui necondiționat tuturor imbecilităților care, inevitabil, ne înconjoară. Nu, nu mă plâng, cum s-ar putea crede… Am renunțat să fac asta, pentru că plânsul și revolta pe la colțuri nu ajută la nimic. Acțiunea (nu doar cea de dragul imaginii), în schimb, ajută din când în când!
Mailul pe care l-am deschis astăzi, cu totul întâmplător, în zelul meu de a face curățenie prin cutia poștală virtuală, mi-a stârnit o grozavă repulsie, din nou, față de dosariada din învățământ, un fenomen ce a căpătat proporții absurde în ultimii ani și pe seama căruia se fac de către unii antreprenori ingenioși afaceri profitabile pentru toată lumea, fără ca nimeni să se sinchisească prea mult de inflația de diplome care umplu până la refuz munți de dosare și care nu fac decât să încurajeze o cultură a mediocrității care se răspândește într-un ritm din ce în ce mai alert. Mecanismul pare (și este, cred…) relativ simplu. Îți faci un SRL, îți angajezi niște specialiști (căci e plină lumea de specialiști în toate domeniile) și faci traininguri de toate soiurile, nu contează despre ce și cum, important e să aibă titlurile potrivite, care să dea bine la dosare și să poată fi încadrate la criteriul potrivit, aferent vreunui punctaj important în cine știe ce competiție. Cursanții vor curge gârlă, e de la sine înțeles, căci e nevoie mare de specializări de toate soiurile în dosare și CV-uri. Zis și făcut! Toată lumea e fericită, în virtutea capitalistului win-win. Unii câștigă diplome, pe care le transformă în gradații sau în glorie eternă în templul de carton al mediocrităților supreme, în timp ce alții fac profit nonșalant pe seama acestei inocente vanități a cadrului didactic avid după diplome bune de burdujit dosarul personal.
Ei și ce e cu asta, veți spune, poate? În fond, fiecare este liber să aleagă ce cursuri face, unde le face, la fel cum este liber să aibă propria motivație intrinsecă, egoistă ori altruistă. Așa o fi… pentru unii. Eu însămi ignor de multe ori anunțuri, emailuri, oferte de tot soiul care pur și simplu nu mă interesează. Punct. Azi am ales să reacționez, nici eu nu știu prea bine (încă) de ce. Mi s-a părut de-a dreptul grotesc un anunț cum este cel al unei firme de pe Strada Gării, din Iași, care oferă cursuri internaționale în Republica Moldova pentru profesorii care au nevoie de punctaj la dosar. Nu știu ce conțin cursurile cu pricina, și nu îmi permit să fac observații nefondate pe seama lor, dar reclama care li se face e atât de… pragmatică, încât mă face să mă gândesc la tot soiul de monstruozități ”științifice”. Literalmente, așa sună titlul unui articol…
Așadar, ești profesor și ai nevoie de punctaj la dosar? Nimic mai simplu… bifează un curs internațional de o zi, care costă 500 de lei (doar nu credeai că e gratis, nu?!) și care te va ajuta la obținerea de punctaj suplimentar în fața colegilor! Ai priceput? Nu? Ei, cum așa… Ce nu înțelegi? Vei fi pe lista cea bună, care îți va aduce lauri de tot felul și, cu puțin noroc și ceva gologani în plus. Și nu e singura ofertă imbatabilă. Tot firma de pe Strada Gării te face autor celebru oferindu-ți tot felul de evenimente care te fac peste noapte deștept și îți umflă dosarul precum se umflă porcul în Ajun. Iată o mostră: ”Aceasta conferinta se adreseaza profesorilor, personalului auxiliar si directorilor care nu au in portofoliu o lucrare cu ISBN si care doresc sa-si completeze CV-ul in vederea obtinerii de grade didactice, punctaj suplimentar si avantaj la evaluare in fata colegilor.” Totul este cu litere îngroșate, desigur, ca să se înțeleagă bine avantajele… Ce încurajează o astfel de inițiativ, dincolo de mediocritate și o falsă competiție într-un sistem putred pe dinăuntru? Eu nu am găsit un răspuns… Cireașa de pe tort este însă spre finalul anunțului, unde se precizează cu o nonșalanță candidă faptul că acest extraordinar de valoros ”curs internațional” a fost punctat la ambele sesiuni pentru directori precum și în alte grile de evaluare. No comment!
Stau și mă întreb, în timp ce îmi continui curățenia prin mail, până unde poate să ajungă absurdul unor astfel de situații în care totul, absolut totul este monetizat în cel mai grosolan mod posibil… Întrebarea este retorică, desigur… căci ca firma de pe Strada Gării sunt sute, mii ori poate zeci de mii prin țărișoara asta în care ne imbecilizăm pe zi ce trece burdujind dosare care să ne aducă vreo câțiva lei în plus la leafă… Mă cuprinde o tristețe iremediabilă, vorba poetului, și mă gândesc dacă e de râs ori de plâns.
Singurul gând care mă readuce la normalitate (o normalitate doar a mea și a altora ca mine, se pare) este faptul că mâine mă duc la București la un curs de educație media organizat de CJI… care nu-și zice nici internațional, care nu îmi aduce nici prea multe puncte la dosar și despre care nici nu știu dacă o fi punctat pe la concursuri de directori, căci nu mă interesează astfel de competiții. Dar știu în schimb că este unul dintre cele mai valoroase cursuri la care am fost vreodată, schimbător de mentalități și trezitor la realitate!
Later update (8.12.2017): Ieri aveam oarecare ezitări în timp ce scriam… mi-a trecut prin minte că poate mă înșel, poate… cine știe… o fi doar o reclamă proastă, adaptată vremurilor în care trăim. Azi nu mai am însă nicio mustrare de conștiință, iar amărăciunea mi s-a dublat după ce am discutat, cu totul întâmplător, cu doi foști participanți la una dintre edițiile trecute ale ”cursului internațional” de 500 de lei oferit de firma cu pricina. În plus, înțeleg că sunt în urmă tare cu practicile de îngrășare a dosarelor cu hârtii, căci cursul cu pricina e vechi și povestea e știută de toată lumea. Și în pofida tuturor absurdităților, ea continuă.
