Sună ca un vers simbolist. Și poate că așa și este. În fond, toamna asta e mai simbolistă parcă decât toate celelalte, cu amestecul ei de stres, de frică, de panică, de nevroză; spleen la nivelul următor, ce mai…
Azi a fost liniște, mai liniște decât de obicei. Soneria nu se mai aude deloc, fiecare trebuie să își alinieze ceasul după intervalele orare despre care pomeneam zilele trecute și să își potrivească ceasul biologic cu ele. Iar dacă nu o face, nu-i bai… au elevii grijă să țină situație sub control, amintindu-ne de pauze la timp.
Prima oră a stat sub semnul esteticii urâtului. Am citit din Arghezi – Psalmul VI, Ex Libris, Morgenstimmung, De-a v-ați ascuns și, apogeul, Ion Ion. Am ajuns să mă întreb, inevitabil, de ce autorii de manuale (și profesorii) preferă aproape la unison să analizeze doar Testament și Flori de mucigai, dincolo de relevanța textelor. Chiar așa, câți dintre voi ați analizat în clasă și alte texte argheziene, nu doar pe cele care constituie materie primă pentru bac? Și pentru că nu am vrut să rămână peste weekend aerul sumbru al unora dintre versuri, am încheiat cu Zdreanță, în lectura autorului. E bun din când în când câte un exercițiu de ăsta de variație stilistică. Sper că le-a priit elevilor mei!
Am continuat cu Contextul de comunicare la a șasea – antrenant și amuzant. Am simulat tot felul de situații de comunicare, de la dialoguri între părinți și copii, până la conversație cu vecinul, am analizat și am ajuns împreună la concluzia că nu-i simplă deloc treaba asta cu comunicarea și că… uneori e greu, doamna, să începi o conversație, dar uneori e foarte greu și să o termini, când nu știi ce să mai spui și celălalt nu se mai oprește din vorbit… Semn clar că după două ore a trebuit să mă opresc.
Despre realism, Slavici , stiluri lingvistice și cronicari nimic notabil azi… poate doar ideea că atunci când folosești cuvinte de astea neologice, ceea ce spui te face să pari mai deștept. (concluzie a unui elev de clasa a XI-a, care ar merita un întreg text argumentativ).
La ora prânzului, ecoul pașilor pe coridoare – același – poate chiar mai intens, pe fundalul unei liniști bizare. Cred că am descoperit ce-mi lipsește mult în perioada asta la școală … îmi lipsesc vioiciunea celor mici, alergatul pe holuri, forfota de pe terenul de sport din pauza mare, chicotelile fără griji, zâmbetele, mai ales ele, zâmbetele pe care cu greu le mai ghicesc acum sub măști. E atât de multă liniște nefirească pe coridoare…
You might also like
Leave A Reply