Sunt un om sceptic, de felul meu. Experiențe diverse mi-au arătat de-a lungul vremii că e mai sănătos să nu te avânți în tot felul de proiecte fără să știi dinainte clar despre ce este vorba și cu ce fel de oameni urmează să interacționezi. Însă de când m-am întors de pe Camino intuiția a căpătat întâietate, așa că îmi aleg oamenii cu care interacționez și proiectele în care mă implic mai mult după cum simt, decât după alte criterii riguroase și bine ancorate în atingeri de obiective mărețe sau în transformări uluitoare. Și până acum intuiția mea n-a dat greș. Iar azi mi-a confirmat o dată în plus că-mi este prietenă bună, căci azi am cunoscut un om tare fain, pe Cristina Andone.
Când m-a sunat Amelia să-mi propună ca școala în care predau să găzduiască unul dintre atelierele Cristinei, am spus “Da”, fără măcar să întreb despre ce este vorba. Auzisem de Cristina Andone la Filit, cu ceva timp în urmă. M-a fascinat proiectul ei, Nesupusele și-mi amintesc că tot am vrut să scriu despre el, dar intenția a rămas suspendată undeva printre alte zeci de activități cu deadline urgent. Prea multe însă nu știam despre ea și nici despre proiectele ei.
Între timp am aflat o mulțime de lucruri despre Cristina și abia am așteptat momentul întâlnirii reale, dincolo de facilitățile comunicării virtuale care s-a înfiripat atât de firesc, de la primul mesaj lăsat pe Whatsapp. Am aflat că nu este doar o scriitoare entuziastă, cu 28 de volume publicate în peste 200.000 de exemplare și traduse în franceză, în suedeză și… chineză. Cristina este și activistă în educație, militând pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și a adolescenților și pentru implicarea comunității în a-i sprijini pe aceștia în drumul lor. Așa se face că, prin parteneriate culturale pe care le închie cu cei care pot sprijini educația, cărțile pe care le lansează ajung și la copiii din mediul rural, acolo unde nu există librării și sunt prea puține evenimente culturale.
Ca scriitoare, Cristina lucrează cu edituri mari, printre care Univers (unde a publicat antologia Cum e să fii fată, antologia Nesupusele, în două volume, precum și proiectele educaționale Școala banilor bine-crescuți și Cartea bunătății) sau Nemira (unde a lansat colecția Povești din Pădurea Muzicală – 10 cărți prin care își propune să îi împrietenească pe copii cu muzica clasică).
Săptămâna aceasta a lansat la Iași volumul Cartea Bunătății – Povești din Moldova, care face parte din seria Cartea Bunătății – despre copiii de la sate, alături de volume despre Ardeal și Dobrogea… dar Cristina nu a adus doar cărți calde la întâlnirile ei cu copiii, ci și activități faine, ateliere prin care cei mici și cei mari au fost mai aproape de lumea scriitorului călător, care spune poveștile locurilor minunate prin care a trecut și pe cele ale oamenilor frumoși ce i-au ieșit în cale. Și nu doar atât… au fost mai aproape de ei înșiși, pentru că atelierele Cristinei nu sunt doar nonconformiste și frumoase prin prezența ei carismatică, ci și extrem de utile, într-o lume în care ceea ce numim educație modernă pendulează adesea între clișee, rigori ale unui sistem depășit și goană după lauri iluzorii ori forme fără fond care umplu rețelele sociale.
Proiectul Joblandia, care are el însuși o poveste tare frumoasă, este una dintre inițiativele prin care Cristina și colaboratorii ei contribuie la comunicarea dintre adolescenți și antreprenori din comunități locale. Este un demers care vine în sprijinul adolescenților în a-și găsi propria voce, propriul drum în viață și pe care Cristina îl aduce în atelierele ei pentru liceeni pornind de la exemplul propriu, al scriitorului călător, căruia i-au trebuit ani buni și multe drumuri întortocheate până să-l găsească pe cel care i-a fost menit.
La LIIS, Cristina i-a vizitat întâi pe micii scriitori de la 5C, în atelierul lor de croitorie de cuvinte și de fapte bune, apoi a avut un dialog tare fain cu liceeni curioși, cărora le-a povestit despre cuvinte, despre cărți, despre Joblandia, despre viață frumos trăită și despre câte și mai câte… După două ceasuri de poveste, am avut răgaz doar câteva minute, la final, să vorbim mai pe îndelete, cât și-a tras sufletul, căci urmau alte ateliere și întâlniri cu folos în alte locuri. Mi-a spus că începuse, ca în fiecare zi de când e în Iași, de dimineață și că mai are câteva întâlniri până seara. Dar nu e obosită, căci adoră ce face. Am râs, am povestit despre educație, despre Camino, despre bunici și despre bunătate. Și-am stabilit că musai ne mai intersectăm drumurile. A plecat la fel cum a venit, vioaie, cu pas zvelt, trăgând după ea trollerul roșu, plin cu bunătate, din care ne-a lăsat și nouă o părticică tare prețioasă.
Cristina Andone e o femeie-poveste. Pune atâta pasiune în ce face și emană atâta energie pozitivă și atâta entuziasm și naturalețe, încât n-are cum să nu-ți lase ceva în suflet prezența ei. Pe mine, recunosc, m-a cucerit! Și abia aștept să gust din Cartea bunătății, căci, avem atâta nevoie de bunătate… pe care prea puțini sunt cei dispuși să ne învețe s-o prețuim.
Leave A Reply