Exerciții de memorie

Îmi amintesc uneori de Bruxelles… și de un început de toamnă fantastic pe care l-am trăit cu aproape patru ani în urmă, despre care am scris prea puțin aici; o toamnă cu atât de multe semnificații, amestec de bucurii nesperate și tragedii care acum mi se par atât de lipsite de sensul pe care atunci îl vedeam în ele, o toamnă ciudată, pe care am vrut s-o uit de atâtea ori și din care am rămas cu atâtea amintiri amestecate. Din tot ce a fost atunci, mi-au rămas însă în minte cele trei săptămâni belgiene, una din cele mai frumoase experiențe din viața mea, pe care, din nefericire, nu am știut atunci să o fructific la adevărata ei valoare.

Am rămas cu regretul că nu am reușit măcar să transform în cuvinte o mulțime de emoții trăite atunci în locuri în care aș vrea să mă întorc, alături de oameni pe care am avut șansa de a-i cunoaște. Mi-am promis mereu că voi reveni cu gândul și cu sufletul în acele timpuri și că voi scrie. Am amânat mereu, de atâtea ori. Dar constant memoria involuntară mi-a fost reactivată de stimuli uneori bizari. Bunăoară zilele trecute, fără vreo legătură aparentă cu experiența de care vorbesc, caricatura celor de la Charlie Hebdo mi-a amintit de toamna mea la Bruxelles și de un documentar a cărui premieră am avut bucuria de a o vedea la Bozar, în prezența celor care au făcut filmul. Mi-am spus, din nou, pentru a nu știu câta oară că voi scrie despre experiențele acelea minunate, pentru că simt să fac asta, ca pe un fel de datorie pe care nu mi-am îndeplinit-o la timp și care, poate, chiar dacă mi-ar folosi mai mult mie însămi, ar putea stârni și altcuiva interesul. Peste alte câteva zile mi s-au perindat prin fața ochilor fotografii din capitala belgiană, pe o rețea de socializare. Iar azi, încercând să pun în ordine tonele de hârtii răscolite la acest final de an școlar pentru încropirea unui dosar, am dat peste notițele mele ”de mână” de acum patru ani… schițe, foi de jurnal, fotografii printate, pliante… toate așezate cuminți într-un imens plic de plastic rătăcit printre altele. Tocmai azi, când mă gândeam despre ce aș putea scrie zilele acestea când, deși greu de crezut, am în sfârșit timp. Ei bine, asta nu poate fi întâmplător!

Am răsfoit cu bucurie de copil totul și din câteva clickuri am descoperit și fișierele din laptop în care au rămas adunate meticulos, urmele peregrinării mele prin țara ciocolatei. Doamne, câte amintiri! Parcă a fost acum o veșnicie. Și printre o mulțime de notițe și prostioare care probabil că acum nu își mai au rostul să fie notate pe undeva pe aici, am descoperit minunății pe care mi-e ciudă că nu le-am așezat pe hârtie. Mi-am spus mereu că va veni un timp în care o voi face, un timp în care memoria îmi va arăta ce a fost cu adevărat important în călătoria aceea. Cu siguranță multe s-au schimbat de atunci, însă emoțiile sunt încă vii și pot căpăta glas, așa că zilele acestea mi-am propus să fac exerciții de memorie și să îmi îndeplinesc un fel de datorie morală față de mine însămi. Mă așteaptă o muncă imensă și o mulțime de momente în care probabil că degetele îmi vor încremeni pe taste… căci îmi cunosc suficient de bine apucăturile emoționale. Îmi doresc însă ca experiența aceasta a uneia dintre cele mai frumoase călătorii pe care le-am făcut până acum să nu se piardă în neant. Așadar, zilele acestea, chiar dacă suntem în plină vară, vor fi despre Bruxelles, despre Bruges, despre Anvers, despre locuri și oameni a căror prezență o voi reconstitui din memorie. Dacă îmi va reuși acest experiment ori nu… rămâne de văzut.