În ziua în care mi-am propus să creez o pagină de Instagram unde să adun povești în imagini și cuvinte despre locuri cu cafea bună și oameni faini, nici prin minte nu-mi trecea că primul articol pe care îl voi scrie va fi despre un loc despre care nu auzisem încă. Cu toate că nu mi-am făcut planuri mărețe cu proiectul acesta, Coffee in [Town] mi-a resuscitat oarecum imaginația amorțită de ceva vreme. Așa că am început să îmi fac liste cu idei de pus în aplicare pentru noua pagină de Instagram și cu locuri pe care îmi propun să le explorez în perioada următoare.
Cam la stadiul acesta mă aflam în după-amiaza în care am primit un mesaj concis și simpatic, la scurt timp după ce am postat un story pe pagină și am etichetat restaurantul în care mă aflam în momentul acela. Un anume Lliw, mă anunța că ceea ce consumasem la Trufanda era o licoare de origine extraterestră, căci, se pare, era cafeaua lor, a celor de la Lliw Coffee, despre care nu auzisem vreodată. Aroma cafelei de la Trufanda și mai ales intervenția promptă a deținătorului brandului mi-au stârnit curiozitatea, așa că după un schimb de mesaje și câteva explicații despre ce și cum face fiecare dintre noi, am ajuns la Lliw Coffee o săptămână mai târziu, într-o zi de luni, cea mai depresivă din an, după cum spun statisticile.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-1-1024x737.jpg)
În Nicolina, pe strada Egalității, la numărul 12, la parterul unuia dintre blocurile aliniate crespunzător pe marginea trotuarelor pavate cu dale cenușii, îți face cu ochiul Will, un extraterestru haios, pe numele lui de scenă Lliw. Ce caută el acolo? Așa cum aveam să aflu, misiunea lui Lliw este să îi învețe pe pământenii din cartier și de prin împrejurimi cum se bea o cafea bună și ce înseamnă, de fapt, o cafea bună.
Dar să ne întoarcem la lucruri mai pământești, până să ajungem din nou la extratereștri. Lliw Coffee este un brand nou în Iași, a cărui poveste a început cu aproape un an în urmă, în plină pandemie, după cum povestește Adrian, proprietarul brandului. L-am întâlnit în coffee shopul din Nicolina, echipat corespunzător, cu șorț și mănuși negre, gata să prepare cea mai bună cafea din cartier și să stea la povești despre soiurile de cafea pe care le vinde și despre cum își dorește să ducă la un alt nivel o afacere inspirată de tradiția familiei din care provine.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-11-767x1024.jpg)
La cei 23 de ani ai săi, Adrian-Codrin Fălcică a lăsat în urmă experiența lucrului într-o multinațională pentru a se apuca de afacerea cu cafea, pe care își dorește să o ducă „la nivelul următor”, în viitorul apropiat. Nu-l sperie vremurile grele, nici pandemia, nici nimic. A pornit de la zero cu Lliw coffee, într-o perioadă în care părea nebunie curată să îți deschizi un magazin de cafea de specialitate într-un cartier care nu e tocmai centrul Iașului.
„Am ales Nicolina pentru că la momentul acela nu eram dispus să plătesc o chirie foarte mare pentru un loc cu vizibilitate, în centrul orașului. Am luat-o pas cu pas și ideea a fost să intru și pe zona de distribuție în restaurante, în paralel cu dezvoltarea brandului în sine. Așa am ajuns, de fapt la Trufanda. Am în vizor și alte spații și categoric îmi propun ca în următorii 5 ani, Lliw să devină o franciză puternică pe piața din Iași și nu numai.”
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-3-1024x768.jpg)
Pasionat de cafeaua de specialitate, de soiurile cu semnificație importantă, după cum singur mărturisește, Adrian este foarte sigur pe el atunci când vine vorba despre cafea și despre ce își propune să facă cu Lliw. În după-amiaza în care am ajuns în micul său magazin de cafea, din strada Egalității, nr. 12, Adrian tocmai terminase o ședință foto-video pentru promovarea brandului. L-am găsit preparând cafea, lucru pe care înțeleg că nu îl face doar de dragul promovării și nu doar pentru că avea o ședință foto sau pentru că urma să stea la povești cu mine, ci pentru că îi place pur și simplu să le facă cafea bună clienților săi.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-7-1024x768.jpg)
Am ocazia să văd pe viu pasiunea lui Adrian, căci, deși shopul e deschis în mod normal până la 15:30, venirea mea l-a determinat să facă o excepție și să prelungească programul. În timp ce îmi explică cum stă treaba cu cafeaua de origine și care este diferența între cafeaua de origine și cea de specialitate, în magazin intră un bărbat grăbit care cere „o cafea tare”. Adrian își intră în rol și îl întreabă dacă un espresso este ok. „Ăăă, da, da… să îi puneți și puțin lapte!”, continuă bărbatul, cam nesigur. „Adică un espresso macchiato doriți, nu-i așa?” îi spune Adrian zâmbind și accentuând cuvintele, ca și cum ar vrea să se asigure că data viitoare când acest client îi va trece pragul va ști din prima ce să comande. Bărbatul îl aprobă scurt din cap, își ia cafeaua și dă să plece, cam stânjenit. Adrian îi oferă un cartonaș de fidelitate, explicându-i cum funcționează – la 5 cafele cumpărate, a șasea este din partea casei. Clientul se luminează la chip, mulțumește, plătește cei 5 lei și pleacă satisfăcut. Adrian este și el mulțumit, pentru că a mai făcut un pas mic ca să-și îndeplinescă unul dintre obiectivele care au stat la baza afacerii sale, dincolo de câștigul financiar.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-5-1024x768.jpg)
„Știi cum spunea Bill Gates, că visul lui e să aducă în fiecare casă câte un calculator? Schimbând contextul, eu îmi doresc ca în fiecare casă să se bea cafea de calitate și ceea ce vând oamenilor nu e doar cafea, ci cafea aleasă cu grijă, păstrată în condiții care să îi mențină aroma și calitatea și preparată la standarde calitative înalte. Și nu e vorba numai de asta, mai este și educarea consumatorului. Cred că e important să îți educi clienții, să le explici cum e cu cafeaua de calitate, să știe ce beau, să își cunoască preferințele.”
De altfel, ideea aceasta, de a educa oamenii să bea cafea de calitate, atent preparată, din surse de calitate, este una dintre sursele de energie ale afacerii lui Adrian, convertită în obiectiv pe termen lung. Amprenta aceasta educativă, plus nota de optimism pe care o insuflă oricui intră în magazin, fac din Lliw Coffee popasul preferat al locuitorilor din cartier, consumatori de cafea. Iar dacă la toate astea adaugi și prețurile pe care Adrian se mândrește că reușește să le mențină foarte mici, n-ai cum să nu devii client fidel. Dacă ajungi în Iași, în zona Nicolina, fie și în trecere, te asigur că merită din plin să faci un popas în strada Egalității, la nr. 12.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-2-1024x769.jpg)
După ce îmi povestește despre degustările pe care le-a făcut în câteva sâmbete de când a deschis și despre cum a reușit prin astfel de evenimente să stimuleze apetitul clienților pentru achiziționarea de cafea de origine sau de specialitate pentru prepararea acasă, Adrian îmi prezintă cele mai rafinate soiuri pe care le expune cu mândrie pe rafturile micuțe ale shopului. Facem un fel de top 5 în care se amestecă nume exotice precum Costa Rica Tarrazu, Burundi Yandaro, Honduras Manuel Alberto, Ethiopia Yirgacheffe, Rwanda.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-10-1024x768.jpg)
Adrian îmi explică ce e cu scoringul de pe fiecare pachet și cum se stabilește el pe traseul de la producător până când ajunge cafeaua în ceașcă, în funcție de o mulțime de parametri. Îmi explică, de asemenea, de ce cafeaua nu se ține în borcan și cât de important este fiecare pas din proces, până la prepararea propriu-zisă, inclusiv măcinarea. Vorbește cu o lejeritate uimitoare despre toate lucrurile acestea care, pentru mine, recunosc, par a fi de pe altă planetă, fix ca extraterestrul Lliw. Despre el, Adrian îmi povestește cu aceeași pasiune că nu se numește întâmplător astfel, căci numele are rezonanțe birmaneze, însemnând, de fapt, „pată de culoare”, adică exact ceea ce vrea să aducă el în viața oamenilor cu cafeaua asta bună pe care îți e drag să o bei ascultându-l.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-6-1024x768.jpg)
Lecția despre cafea, căci, da, aș putea spune că am învățat o mulțime de lucruri în cele două ceasuri petrecute în strada Egalității, nr. 12, ne-a fost întreruptă de o clientă nouă, indecisă asupra cafelei pe care voia să o comande, dar foarte deschisă la propunerile lui Adrian și foarte volubilă. Din trei – patru replici bine croite și cu o cafea pe pe gustul ei, Adrian mai câștigă o clientă care în mod sigur va reveni, cum, de altfel, îi și mărturisește înainte să iasă din magazin. Se vede că îi place teribil când oamenii sunt deschiși și dispuși să îi accepte provocările în materie de cafea.
Îmi doresc tare mult ca oamenii să știe ce beau și să bea cafeaua așa cum trebuie băută ca să se bucure pe deplin de ea. Îmi plac clienții deschiși, receptivi la recomandări și mă bucur că am astfel de oameni printre clienții mei. Asta îmi dă speranța că voi reuși să fac să dispară într-o zi noțiunea de „cafea lungă cu lapte”, cu care a trebuit să mă lupt de când am deschis LliW Coffee în cartier.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-4-1024x783.jpg)
Ne amuzăm, îmi povestește și despre piedicile întâmpinate și despre clienți mai puțin receptivi, dar totul cu același optimism molipsitor. Mai am răgaz vreo câteva minute, așa că îl rog să-mi dea voie să fac câteva poze, timp în care Adrian îmi povestește istoria tablourilor cu temă din magazin, pictate de o verișoară talentată și îmi prezintă cele două cărți despre cafea, pe care mi le recomandă ca lectură suplimentară dacă vreau să-mi sedimentez cunoștințele acumulate în cele două ceasuri.
![](https://anamariaghiban.ro/waka_upload_path/2022/01/Lliw_coffee-9-1024x768.jpg)
Între timp mi s-a terminat și cafeaua flat white – una dintre cele mai bune pe care le-am băut în ultima vreme – iar afară se lasă seara. Îmi iau la revedere de la Adrian și de la Lliw Coffee și oftez cu gândul că îmi e cam peste mână să bat prea des drumul până în Nicolina pentru minunea asta de cafea. Îi invidiez pe locuitorii din zonă. Adrian are însă soluția salvatoare – îmi recomandă una dintre cele cinci cafele pe care mi le-a prezentat anterior, așa că iau cu mine acasă o parte din farmecul locului acestuia în care un tânăr antreprenor, pasionat de cafea și optimist incurabil, reușește să facă din câțiva metri pătrați un spațiu care chiar parcă e de pe o altă planetă.
Ne despărțim cu zâmbet și cu promisiunea că ne vom revedea în curând, la următorul eveniment cu degustare de cafea, pe care Adrian își propune să îl organizeze în perioada următoare și despre care poți afla direct de pe pagina de Facebook sau de pe contul de Instagram Lliw Coffee.
Și uite așa #bluemonday s-a transformat pentru mine în #happymonday, într-o zi aparent banală, în care, pentru prima dată în viața mea, am ajuns la Lliw Coffee, în strada Egalității, nr. 12, din cartierul Nicolina.
Leave A Reply