Când a început toată treaba asta cu carantina, am intuit cumva că va fi bizar, că voi avea momente în care voi simți că îmi vine să mă urc pe pereți și că adaptarea va presupune să fac tot felul de compromisuri. Nu dramatizez, căci n-are sens. Lucrurile se întâmplă oricum și nu doar mie. Au trecut aproape două luni… Două luni în care am făcut o mulțime de lucruri pe care nu îmi imaginam că le voi face vreodată sau, în tot cazul, nu îmi imaginam că le voi face prea curând. Nu, n-am făcut fitness în living și nici n-am devenit masterchef, dar am făcut o mie de alte lucruri pe care le voi așeza, inevitabil, pe raftul cu amintiri din vremea coronavirusului. De la statul în casă zile în șir și până la mutarea în online a unui număr mare de activități, de la lecții online, la încercări eșuate de tratamente cosmetice homemade, de la shopping compulsiv online (de cărți, firește, că haine nu mă încumet), până la webinarii și workshopuri care mai de care mai ciudate (Dezvoltare personală prin proverbe… nu-i așa că sunteți curioși să știți despre ce e?…ei bine nu vă pot satisface curiozitatea, căci am ieșit din webinarul cu pricina după 10 minute de plictiseală groaznică); după toate astea, așadar, pot spune că am adunat o colecție întreagă de activități de carantină. Un lucru nu făcusem încă… să merg la teatru pe Facebook. Dar uite că aseară am bifat și treaba asta.
Când am selectat opțiunea ”interesat” la evenimentul promovat de Qreator, am făcut-o din inerție, cred. Am auzit de multă vreme despre Freak Show al lui Florin Piersic Jr., am vrut să îl văd, dar l-am ratat ani la rând, la fel cum ratasem Străini în noapte al seniorului, piesă pe care am văzut-o abia acum vreo 2 ani. Și aș mai vedea-o de o mie de ori! Așadar, am bifat evenimentul de pe Facebook mai mult în joacă. Ba nu, mint! Am făcut-o pentru că mă fascinează privirea lui Piersic Jr. încă de când eram prin liceu. Mi-am dorit mereu să îl văd pe scenă, dar nu s-a întâmplat niciodată. I-am citit câteva texte pe vremea când încă scria pe un blog și de curând am descărcat niște volume ce îi poartă semnătura, de pe humanitas.ro. Nu sunt ironică. Deloc! Omul ăsta mi-a stârnit în repetate rânduri interesul, dar se pare că planetele nu s-au aliniat suficient de coerent încât să îl descopăr. Am lăsat lucrurile să se întâmple de la sine, așa cum îmi place să fac de obicei. E drept că am dat câteva rateuri cu stilul ăsta al meu, cum s-a întâmplat cu concertul lui Cohen pe care l-am așteptat toată viața și după ce l-am ratat, l-am ratat de tot… în viața asta. Dar comparația nu are prea multă logică. Știam deci, de multă vreme, că îl voi descoperi pe Florin Piersic Jr. actorul cândva. Nu mi-am imaginat însă vreodată că asta se va întâmpla…pe Facebook, într-un spectacol de teatru transmis live pe o pagină de Facebook, jucat într-o sală goală, special pentru această transmisiune. Dar s-a întâmplat. Și a fost… magic!
Recunosc, am fost extrem de sceptică încă de când am primit reminderul de la Qreator. Am rămas sceptică chiar și atunci când am văzut clipul cu Florin Piersic Jr. promovându-și spectacolul scris, regizat și jucat de el însuși. Dar a existat ceva mai puternic decât tot scepticismul, ceva ce m-a adus în seara asta în fața laptopului, în bezna dormitorului pe care inutil am încercat să mi-o imaginez a fi a unei săli de teatru. La început m-am foit, nu mi-am găsit decât greu locul. M-au distras comentariile și inimioare care curgeau până când am realizat că e mai simplu să dau fullscreen. M-am acomodat. Apoi a picat conexiunea. A lor, nu a mea. Dar a revenit repede. Și tot așa, dintr-una în alta, la un moment dat fuziunea s-a produs. Inexplicabil pentru mine. Nu a mai rămas nimic altceva decât decorul negru al scenei și el, actorul cu o mie de fețe, de fapt, cu 13 fețe și tot atâtea personaje ce se perindă pe rând în scenă pentru a-și ține monologul. În fiecare dintre ele actorul dispare. Niciodată nu am mai avut sentimentul acesta, că omul dispare pur și simplu în spatele rolului. Rar am văzut atâta naturalețe în tot. Oameni obișnuiți, care ar putea trece oricând printre noi fără să îi remarcăm… bunătate, optimism, ipocrizie, frică de moarte, inocență, naivitate și încă multe altele. Pe toate le simți (da, le simți) în personajele cărora actorul le dă viață pe scenă și care sunt metafore vii pentru o mie de stări și de simțiri ce se ascund adesea în noi înșine ori în cei de lângă noi. Am râs, am plâns, am stat lipită cu ochii de ecran până la final. Și n-a mai contat că la un moment dat a trebuit să trec pe telefon căci transmisiunea se tot întrerupea.
Mi-am imaginat apoi cum ar fi fost tot spectacolul ăsta într-o sală de teatru. Mi-am amintit cum am ieșit de la Lecția de violoncel a lui Beligan… Apoi mi-a trecut prin minte ce simte oare actorul care a jucat într-o sală goală, în care aplauzele au fost mute, transformate în mii de inimioare pe Facebook, unde mai bine de 1600 de oameni au privit și poate, al fel ca mine, au râs, au plâns… Nu mă pricep la critică de teatru, dar cred că ochiul spectatorului fără pretenții erudite simte frumosul acolo unde el se naște, chiar și așa, prin monitorul unui laptop. Mi-a plăcut mult de tot Florin Piersic Jr. în seara asta și mi-a rămas în minte replica senină a stewardesei din ultima poveste… ”suntem în siguranță… totul o să fie bine”, urmată de revenirea actorului în propria-i piele, cu zâmbet memorabil de final.
Și uite așa am mai adăugat un lucru pe lista celor pe care se vor întâmpla cu prima ocazie: Freak Show, live, în sală de teatru, cu emoții neîntrerupte de conexiuni proaste și cu aplauze frenetice de final.
Later Edit: Între timp am văzut și reacțiile altora de după spectacolul lui Florin Piersic Jr. și m-am liniștit. Reacțiile mele au fost normale, se pare, căci spectacolul a avut parte de o mulțime de aprecieri. Cel mai mult mi-au plăcut însă reacțiile autorului în persoană, culese de Andi Moisescu.
Later Edit bis: Azi, 21 mai, experimentez din nou teatrul pe Facebook, tot pe pagina Qreator. De data asta vedem ce simt la Aici nu se simte, cu Marius Manole și Lia Bugnar. Impresiile mâine.
Leave A Reply