Frustrări de profesor în plină metamorfoză

Când am zis eu că ne transformăm ușor ușor în altceva, nu am glumit! O simt pe pielea mea pe zi ce trece. Am din ce în ce mai mult sentimentul inutilității multor lucruri pe care le fac, din momentul în care intru pe poarta școlii până când se termină orele.

Azi a debutat cu o stare irascibilă ivită din senin în zori de zi. Încep să îmi lipsească diminețile mele de toamnă, alea grăbite, fără mască și fără frici. Curios lucru, deși sunt frântă în fiecare seară, dimineața mă trezesc devreme, mult mai devreme decât îmi planific și asta îmi dă răgaz să îmi aglomerez mintea cu tot felul de lucruri pe care cred că ar fi mai bine să le ignor. Sau nu.

E deja a nu știu câta zi în care mă irită imaginea asistentei medicale și a femeilor de serviciu scanând de zor elevi cu termometre de alea care-ți arată 3 temperaturi diferite în 30 de secunde la aceeași persoană. Nu exagerez, e pe testate. E drept nu exemplarele cu pricina, ci altele, de la o altă instituție publică. Din nou, nu mă înțelegeți greșit… nu visez urât noaptea de la termometre și nu-s fan al teoriilor conspirației despre implanturile 5G, dar nu pricep de ce niște oameni trebuie să facă ceva ce ar trebui, de fapt, să facă altcineva, conform hârțoagelor pe care le primim zilnic și peste care nici nu ne vine să ne mai uităm. Vorba aia, există un ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial, în care scrie negru pe alb, la propriu, că „Triajul zilnic se efectuează de către părinte, acasă, prin măsurarea temperaturii corporale şi aprecierea stării de sănătate a copilului, în urma căreia părintele decide prezentarea preşcolarului/elevului la cursuri.” Înțeleg că părintele n-o fi expert în luarea temperaturii și că poate nu are în dotare un termometru ultraperformant (precum cele de la poarta școlii), dar mai înțeleg și faptul că femeile alea de stau și zgribulesc în fiecare dimineață preț de o oră ca să trieze și să tot trieze fac o muncă pe care nu ar trebui să o facă, de fapt. În fiecare din diminețile trecute mi-am imaginat cum va fi scanarea sub umbrelă și sub ninsoare când vremea n-o mai ține cu noi. De ce? Că așa vrea DSP (abrevierea pe care am ajuns să o detest cel mai mult zilele astea), mi se spune… Serios? Păi dacă așa vrea DSP, să vină DSP să scaneze tot ce prinde!

Frustrarea e din nou la ordinea zilei. Și nu știu de la ce mi se trage, dar azi mi-au sărit în ochi o mulțime de chestii pe care le detest și a căror utilitate nu o pricep, oricât m-aș chinui. Bunăoară catalogul… ca diriginte, îl completez în fiecare an. Până aici e ok, nimic nefiresc (deși ar fi de comentat și aici niște lucruri…). Buuun, în catalog trecem tot felul de informații utile (să zicem). Dar de ce trebuie ca în fiecare an să mai scriem încă o dată numele elevilor la finalul catalogului, împreună cu data nașterii, numele părinților, domiciliu și număr de telefon?! De ceeeee? Se schimbă ele de la un an la altul? Poate, eventual domiciliul și numărul de telefon, dar chiar nu se poate face o bază de date pentru asta? O bază de date care să fie actualizată periodic… În plus, cum se respectă GDPR-ul? Oricine pune mâna pe un catalog are acces la o mulțime de informații personale. De ce? Cui folosește asta? Cine mă convinge că în secolul al XXI-lea avem nevoie de această listă de la finalul catalogului e declarat campion al argumentării! Și dacă reușește, poate primește și alte provocări argumentative, că se mai găsesc.

Să mai scriu și despre frustrările generate de faptul că o generație supusă an de an experimentelor implementării noilor programe de studiu la gimnaziu așteaptă încă niște repere coerente despre cum se va susține Evaluarea națională în 2021? Nu mai scriu, căci e prea mult pentru azi… Să mai lăsăm și pe mâine.

Se vede treaba că m-am agitat cam tare cu toate, căci toată ziua am cârcotit. Slavă Domnului că am avut doar patru ore de curs și am zbughit-o repede spre casă, unde mă aștepta tura de după-amiază – teme cu copilul care săptămâna asta este online. Doar că… surpriză! Copilul și-a făcut deja temele. Așa că respir ușurată și mă pregătesc sufletește pentru o nouă zi, ultima (sper eu!) de brambureală hibridă…