Ieri…
ne împleteam pasager
zâmbete ștrengare,
pictate sub gene muiate-n rimelul somnambul
al nopților albe.
Visele ni se intersectau câteodată,
la vreo răscruce de suflet,
șoptită târziu
în vreun suspin doar de noi auzit.
Azi…
pendulăm nestingheriți,
mereu și mereu,
între Ceva și… Altceva.
Zâmbetele ștrengare
s-au viclenit,
căci se-mpletesc
doar în lenea suavă a dimineților târzii,
în care ne străduim în van
să ne regăsim naivitatea de odinioară.
Se caută grav unul pe celălalt,
atunci când zorile se-ngână cu noaptea adâncă
ce ni se lasă câteodată pe suflet.
Ne regăsim din când în când
la margini de vis
și-n umbra firavă a zâmbetelor noastre
ne furișăm cuminți,
mereu și mereu,
într-un etern început.
Leave A Reply