Ce faci la Veneția când plouă? Îți cumperi umbrelă și te bucuri de peisaj sau dai o fugă până la Padova, în speranța că acolo vei păcăli ploaia. Inițial ne propusesem ca astăzi să mergem în Veneția, cu tramvaiul și să petrecem toată ziua acolo, căci, la urma urmei, asta e destinația principală a vacanței noastre. Cum însă planurile noastre nu sunt întotdeauna în armonie cu universul, dimineața a început cu o ploaie măruntă și cu cer înnorat, care ne-au cam tăiat elanul de mers în Veneția fără mașină. Și cum nu vrem să mergem nici prea departe, căci n-am venit în Italia doar ca să ne plimbăm cu mașina, soluția cea mai la îndemână a venit spontan – Padova.
Padova nu era deloc pe lista noastră, însă dacă tot s-a ivit ocazia, ne amintim că am trecut prin orașul acesta cu câțiva ani în urmă, în drumul nostru spre Cinque Terre și Toscana. Am zăbovit puțin atunci, câteva ore și îmi amintesc că nu am putut vizita Grădina Botanică, pentru că era închisă. Și azi e la fel, căci e luni. De fapt, multe dintre obiectivele pe care am fi putut să le vizităm sunt închise, așa că nu știu, zău, ce facem toată ziua în Padova. Vom vedea…


Călătorim în jur de 30 de minute, căci Padova e la mai puțin de 50 de km distanță de Mestre. Am parcat undeva lângă Prato della Valle, imensa piață ovală înconjurată de apă și statui, despre care se spune că este cea mai mare piață din Italia. Îmi amintesc perfect locul acesta, în care ne-am făcut multe selfie-uri acum câțiva ani. Recuperăm memoria… Ne plimbăm pe aleile aproape pustii, nu avem o țintă clară, căci, cum spuneam, majoritatea muzeelor sunt închise lunea.
Pornim agale într-o plimbare leneșă spre centrul vechi. Domul și bazilica Sf. Anton de Padova par a fi singurele opțiuni pentru o zi de luni ploioasă, fără pregătiri prealabile. O pornim spre dom, în pas de plimbare. Nu ne grăbim, căci nu avem o țintă precisă. Padova nu e aglomerată azi, așa că ne bucurăm de arhitectura veche și de atmosfera pitorească de pe Via Umberto I, apoi de pe Via Roma și Via S. Martino e Solferino. Undeva, în apropiere, trebuie să fie vechiul cartier evreiesc, dar chiar când ne propunem să ne îndreptăm spre el începe ploaia. Ne cumpărăm umbrele dintr-un magazin de chinezării și ne continuăm periplul, însă ploaia e enervantă. Încercăm să o alungăm cu un popas la o cafenea de pe una dintre străduțele cochete, dar nu prea ne iese.



Am din ce în ce mai mult sentimentul că ziua e ratată din punct de vedere turistic, dar măcar suntem cu toții veseli și ne amuzăm de plimbarea asta prin ploaia măruntă și sâcâitoare. Trecem prin Piazza delle Erbe care e absolut încântătoare, admirăm Palazzo della Ragione și ne îndreptăm spre dom, unde poposim o vreme, în speranța că va înceta ploaia. Și ploaia încetează, așa că ne continuăm plimbarea pe Via Monte di Pieta, spre Piazza dei Signori. Mâncăm înghețată artizanală ca să îi facem în ciudă vremii urâte și ne bucurăm de câteva raze de soare timide, ițite printre atâtea palate și piețe care portă în zidurile lor mărturii ale vremurilor de odinioară.



Ne amintim brusc că în mica noastră cercetare turistică făcută pe drum, în mașină, găsisem ceva despre o capelă celebră – Cappella degli Scrovegni – monument inclus în patrimoniul UNESCO, despre care se spune că este un echivalent la scară mai mică al Capelei Sixtine. Capela este deschisă non-stop, așa că ne îndreptăm spre ea, cu gândul să nu zăbovim prea mult totuși acolo. Planurile ne sunt date din nou peste cap, însă de data asta în sensul bun. Pentru a vizita capela, ai nevoie de programare, pe care o poți face pe loc. Nu prea înțelegem care e logica, nu e multă lume în jur, dar ideea e că doamna de la bilete ne spune că ne poate programa doar pentru ora 18:00, în condițiile în care nu e nici măcar 16:00 acum. Aveam să înțelegem mai târziu care este, de fapt, explicația – pictura din capelă are nevoie de o anumită temperatură pentru a fi conservată și de aceea există acolo un sistem special de ventilație, ce permite păstrarea unei temperaturi constante, în condițiile în care ușile automatizate se închid și se deschid la un anumit interval orar. Prin urmare, grupurile de vizitatori sunt limitate și intră și ies din capelă la ore prestabilite. Biletul de intrare costă 11 euro, însă beneficiem de reduceri semnificative și în loc de 44 de euro plătim doar 24. Copiii, elevii și studenții au reducere, la fel și profesorii. E de reținut aspectul acesta, cu care m-am mai întâlnit și în alte țări europene – profesorii, indiferent de specialitatea predată au reducere la diferite muzee. Din păcate nu am avut o legitimație de profesor la mine, dar în schimb i-am arătat doamnei de la bilete o adeverință de profesor pe care, întâmplător, o aveam în telefon și a fost suficient.


Prețul biletului include vizitarea capelei, dar și vizita la Musei Civici Eremitani, un complex muzeal ce include o incursiune în istoria orașului, atât prin intermediul vestigiilor arheologice, cât și prin intermediul picturilor expuse în pinacoteca complexului. Foarte aproape se află și Palatul Zuckerman, care găzduiește un muzeu de artă modernă și medievală. Cum avem destul timp până la ora 18:00, când vom intra în capelă, vizităm muzeul, apoi mergem să mâncăm.

La 18:00 deja e noapte. Începe să plouă mărunt din nou, iar pe aleea care duce spre intrarea în capela Scrovegni e o ceață densă. Sper din tot sufletul să merite așteptarea acesta, căci pe cât de încântat a fost Tudor în muzeul de istorie, pe atât e de plictisit acum și de nerăbdător să ne întoarcem în Mestre. Oboseala își spune cuvântul, dar rezistăm eroic, în ciuda ploii și a atmosferei sumbre din curtea capelei. Încep să se adune mai mulți turiști. Toți au programare la 18:00 sau la 18:15. Nimeni nu vine mai devreme sau mai târziu. Înainte de a intra în capela propriu-zisă, este obligatoriu să petreci un anumit timp într-o cameră cu instalație de dezumidificare, dar timpul trece repede, pentru că în această cameră se proiectează un documentar care explică detalii interesante despre picturile din interior.



Patroana spirituală a capelei este Santa Maria della Carita, însă capela poartă numele celui care a finanțat realizarea ei, bancherul Enrico Scrovegni. Exteriorul este modest. Ceea ce o face valoroasă este faptul că interiorul este pictat în întregime de Giotto, care se pare că a fost ajutat de mai mulți ucenici pentru a finaliza întreaga lucrare, care redă viața Fecioarei Maria și a lui Hristos, judecata de apoi, precum și viciile și virtuțile omenești.
Într-un final ne vine și nouă rândul să intrăm. Capela este, într-adevăr, inedită, pictura este extrem de bine conservată, însă, cu riscul de a părea o ignorantă într-ale artei, comparația cu Capela Sixtină mi se pare exagerată. Nu am avut deloc același sentiment ca la Vatican. Mi-au plăcut mult cum sunt reprezentate virtuțile și viciile și alte câteva detalii din istorisirile biblice, dar nu pot spune că Giotto este unul dintre preferații mei. Vizitarea capelei Scrovegni a fost însă un bun prilej de a-i explica lui Tudor ce înseamnă ideea de patrimoniu cultural și ce înseamnă, de fapt, UNESCO. Și, fie doar și pentru aceste detalii, a meritat să așteptăm până la ora 18:00 pentru o vizită de câteva minute.
Seara ne-am petrecut-o în vizită la niște prieteni români care locuiesc de ani buni în Mestre. Am ajuns la hotel la fel de târziu ca aseară, dar, în fond, suntem în vacanță, așa că n-avem oră fixă de culcare. Mâine avem program de voie până la 18:00, când mergem la petrecerea de Halloween, de la Gardaland. (va urma)
Leave A Reply