Am așteptat o veșnicie să scriu rândurile acestea… Și încă ezit să le scriu, habar nu am de ce. Am scris între timp alte texte, despre orice altceva numai despre ceea ce scriu aici nu, am scris rânduri pentru blog, dar pe care nu le-am pus pe blog, pentru că nu am simțit nevoia să o fac. Căci da, în ultima vreme, foarte mult din ceea ce fac eu în viața asta se bazează exclusiv pe ceea ce simt să fac.
Așadar, încă ezit dacă să scriu sau nu aici că în mai puțin de două luni… PLEC! Da! Pe 29 mai plec pe El Camino de Santiago. Uite că am spus-o! Mă cuprind deja emoțiile doar la gândul că fac în sfârșit călătoria aceasta. Și-mi amintesc chiar acum de lista pe care am început-o cu aproape 3 ani în urmă… my bucket list. Și îmi dau seama că El Camino e primul pe lista aceea și că poza cu copacul pusă acolo, în postarea din 2020 nu e deloc întâmplătoare dacă mă gândesc la ceea ce s-a petrecut în anii aceștia prin viața mea și de câte ori am ajuns la copacul acela, aflat undeva în câmp, la marginea unei păduri de pe lângă Iași…
Plec pe El Camino! Mai simplu de atât nu știu și nici nu vreau să o spun, dar simt că trebuie să spun asta public, nu ca să mă laud sau pentru că aștept vreo reacție din partea cuiva, ci pentru că în ultima lună a trebuit să explic de mai multe ori de ce nu pot să îmi iau diverse angajamente în următoarea perioadă sau de ce voi lipsi de la anumite evenimente sau pur și simplu de ce sunt atât de ZEN. Da, culmea!!! Să explic de ce sunt bine eu cu mine și nu mă mai consum pentru un milion de lucruri… Tot ce pot să spun este că treaba asta cu ZEN-ul cred că este o consecință care vine din subconștient și din entuziasmul care a pus deja stăpânire pe mine. Dar hai să le iau pe rând și să dau niște lămuriri pe care simt nevoia să le dau, cât se poate de asumat.
Ce este El Camino?
N-o să fac o lecție de istorie ori de spiritualitate aici, căci nu e cazul. Despre El Camino de Santiago au curs râuri de cerneală de-a lungul timpului. S-au scris cărți, s-au făcut filme, documentare și cred că este realmente imposibil să cuprinzi în câteva fraze ale unei postări de blog atât de multe lucruri inedite și faine care există despre Camino. Ca s-o citez pe mama, care nu știa nimic despre El Camino până zilele trecute… sigur te lămurești de pe Google ce e cu Camino ăsta dacă vrei să afli neapărat; sau dacă ar fi să-l parafrazez pe tata, care a reținut de mai demult că vreau să plec în călătoria aceasta… Camino ăsta e ceva pentru oamenii disperați, care nu-s capabili să își găsească liniștea ori fericirea altfel decât bătând drumurile prin lumea largă… N-o să intru în polemică, deși atunci când mi-a spus tata cuvintele astea, la începutul acestui an, mi-a trebuit ceva timp ca să procesez ironia camuflată în ele și m-am tot gândit la posibile replici, dar tot ce mi-a venit să spun a fost că da, recunosc că eu sunt unul dintre oamenii ăia disperați și că toată viața mea am tânjit după o astfel de experiență care, iată, devine realitate. Iar faptul că recunosc asta, mă face să mă simt teribil de bine și de liberă! Plecarea pe El Camino se întâmplă acum în sfârșit, după câțiva ani în care a fost doar numărul 1 pe my bucket list și se întâmplă pentru că de Crăciun cineva a avut grijă ca în cartea lui Shirley McLaine, El Camino, ascunsă sub brad, să găsesc un bilet de avion doar dus, spre Franța.
Dar, revenind… El Camino de Santiago, cunoscut simplu ca El Camino, este unul dintre cele mai populare trasee de pelerinaj din lume – este pelerinajul Sfântului Iacob, care pleacă din diferite puncte din Franța, Portugalia sau Spania și ajunge la Santiago de Compostela, în Spania, Altarul Sfântului Iacob din catedrala aflată în centrul orașului fiind punctul final al traseului. În vechime, traseul era continuat de aici până la Finisterre, pe coasta Atlanticului, un loc care era considerat în vechime a fi cel mai vestic punct al Europei, supranumit „capătul lumii”. Nu știu dacă eu voi ajunge până la Finisterre, asta ar însemna încă 80 de km pe lângă cei aproape 800 cât are Camino Francez pe care îl voi parcurge eu pe jos, în aproximativ 35 de zile. Camino Frances, cum este cunoscut, e și cel mai popular dintre traseele Camino, pleacă din Franța, de undeva de lângă Biarritz, mai exact din Saint Jean Pied de Port și este străbătut anual de peste 300.000 de pelerini, care aleg să facă acest drum din diverse motive. Nu spun mai multe, dar am deschis o listă de cărți și de texte interesante despre El Camino, care se îmbogățește pe zi ce trece, așa că în cazul în care am stârnit cuiva curiozitatea sunt convinsă că ea poate fi satisfăcută cumva.
De ce plec pe El Camino?
Bună întrebare! Și pe cât e de bună, pe atât de retorică… Nu știu să spun exact de ce fac asta. Poate că are dreptate tata și poate că da, e o experiență pentru cei care nu sunt capabili să ajungă la o anumită stare de satisfacție sufletească prin raportare la normalitate, la niște norme care le rămân străine, oricât de mult s-ar fi străduit de-a lungul vieții să se încadreze în ele. Am renunțat de mult timp să analizez lucrurile așa. Dar dacă am învățat ceva în ultimii doi ani este că nu trăim veșnic pe acest Pământ și că ar fi bine ca atât cât trăim, mult, puțin, să o facem frumos, să ne placă și să simțim că merită fiecare secundă. Nu, nu e filosofie de doi lei, e experiență trăită pe propria piele. Și da, eu sunt unul dintre acei oameni norocoși, care au avut șansa să trăiască experiențe revelatorii dincolo de care să le rămână și timp de trăit și de bucurat de tot au învățat. Iarăși, nu intru în detalii, pentru că nu simt nevoia să o fac. Dar tot ce știu, este că e în regulă așa cum simt și că niciodată n-am fost mai bine eu cu mine decât sunt acum.
Da, mi-au trebuit ani de zile, da, mi-au trebuit experiențe haotice, da, a trebuit să pierd oameni dragi și să tremur la gândul că ziua de mâine ar putea să nu mai existe. Dar acum, când mă uit în urmă, se leagă totul sau poate că de fapt totul acesta e doar în mintea mea; dar cui îi pasă, în fond?! De ce plec pe El Camino? Pentru că vreau să fac asta acum, anul acesta, mai mult decât orice altceva… pentru că vreau să văd dacă mă țin picioarele peste 800 de kilometri, pentru că vreau să cunosc oameni, pentru că vreau să fiu singură în unele momente, pentru că vreau să scriu, pentru că vreau să mă așez pe pietre și să plâng atunci când îmi vine să o fac, pentru că vreau să simt că sunt eu așa cum sunt, fără explicații, fără așteptări, fără… nimic… doar cu un rucsac de 7 kg în spate (asta e recomandarea pentru greutatea mea) și cu un milion de gânduri și de stări pe care îmi dau voie să le rostogolesc în mine după bunul plac al sufletului.
N-am răspuns, așa-i? Pentru că, de fapt, nu știu de ce plec pe El Camino… dar poate că voi ști când voi fi acolo sau când mă voi întoarce… cine știe…
Ce o să fac și ce nu o să fac pe El Camino?
O să merg. Mult. Cam 22 – 24 de km zilnic. O să râd. O să plâng. O să cunosc oameni și locuri. O să scriu. O să mă gândesc (probabil) la multe lucruri. Sau nu. O să dorm în fiecare seară în alt loc, timp de o lună și ceva. O să… O să… nu știu clar ce o să fac și nici nu vreau să știu, dar ce știu sigur este că voi scrie câteva rânduri în fiecare seară și le voi pune aici, pe blog, împreună cu câteva imagini de peste zi. E o promisiune pe care mi-o fac mie, pe care mi-am făcut-o de multe ori în călătoriile mele și pe care nu am reușit niciodată până acum să o duc la bun sfârșit – dovadă sutele de pagini începute în fiecare călătorie și lăsate de izbeliște prin laptop. Și probabil o să mai fac o mulțime de alte lucruri, despre care voi povesti în timp real, atunci când voi simți nevoia să o fac.
Ce nu o să fac? Nu o să fac multe poze. Știu că am o mare problemă cu asta, așa că voi avea o limită de poze pentru fiecare zi. Încă nu am decis care e numărul potrivit. Oscilez între 7 și 10 poze pe zi. Maximum. Mai am timp să mă hotărăsc în privința asta. Știu, pare insignifiant, dar pentru mine nu e. Nu o să fac compromisuri. Nu o să regret nimic din experiența asta (ar fi culmea să fie altfel!) și nu o să renunț decât dacă îmi va fi viața în pericol din vreun motiv (Doamne, cum sună asta… sper ca mama să nu ajungă cu cititul până aici!). Nu o să răspund la telefon și nici la mesaje decât selectiv și nu o să intru pe canalele de Social media decât seara, ca să postez câte ceva, dacă voi simți nevoia să o fac. Și mai sunt alte câteva lucruri pe care nu le voi face, dar pe acelea le țin pentru mine deocamdată.
Gata! Am scris atât de mult și n-am spus mare lucru… când, de fapt, tot ce voiam să spun e că pe 29 mai 2023 plec… Plec pe El Camino!
Leave A Reply