Respiră! Vorbește! Repetă!

Oboseală cruntă de dimineață… O fi de vină oră târzie la care am reușit să adorm sau e oboseala acumulată deja în cele câteva zile de experiment hibrid? Who knows, who cares… cert e că încep să resimt fizic efectele colaterale ale experimentului, căci psihic mi-am propus să rămân imună și să îmi gestionez reacțiile spontane și deocamdată rezist cu brio.

Azi repet orarul de marți. Ore cu clasele de gimnaziu plus două ore la a noua, bonus. M-am întrebat întotdeauna de ce prefer orele la liceu… nu am găsit încă un răspuns care să îmi convină. Și nu, nu cred că e ceva legat neapărat de faptul că cei mici sunt mai neastâmpărați. Pur și simplu mă simt eu mai în largul meu, predând o materie de altă factură decât cea de gimnaziu. Cu toate astea în ultima vreme am nenumărate surprize plăcute de la elevii mei mai mici… Bunăoară azi… la clasa a șasea am recuperat câteva lucruri despre jurnal. Le-a plăcut așa de mult, încât s-au apucat ei înșiși să scrie o pagină de jurnal. abia aștept să văd ce iese, căci le-am încredințat misiunea de a o termina spre sfârșitul zilei.

Și dacă tot vorbim despre vulnerabilități (căci ce altceva este o astfel de mărturisire legată de preferințele profesorului, dacă nu o inconștientă vulnerabilitate mărturisită?), azi am atins niște limite. A treia oră mi s-a făcut rău, la propriu – senzație de sufocare, nevoia instinctuală de a-mi smulge masca și de a respira tot aerul din încăpere. Eram la clasa a opta și recapitulam interjecția. Asta mi-a prins bine, căci am transformat momentul într-unul oarecum amuzant. M-am oprit pentru câteva secunde, sprijinindu-mă de pervaz. Simțeam cum mă scurg efectiv, dar cinsprezece perechi de ochi ațintite spre mine și tot atâtea perechi lipite de monitoarele de acasă m-au ținut acolo țeapănă. Am reușit să mă apropii discret și natural de fereastra larg deschisă și să respir adânc. Apoi am spus vreo replică amuzantă, căci pe chipurile ușor speriate s-au ivit zâmbete. Am trecut repede peste moment, dar am rămas cu gustul lui amar. Sintetizat la extrem, învățământul ăsta hibrid se reduce la „a rezista” în cele din urmă. Și asta e trist, tare trist.

M-am resuscitat la ultimele ore cu poezii despre adolescență, comentate firesc, în afara clasicelor șabloane de evaluare națională pe care în alți ani mă chinuiam parcă mai mult să le distrug. Cred că este și ăsta unul dintre puținele efecte bune ale faptului că elevii au stat acasă din martie până evaluare… s-au desprins mai repede de clișee și de șabloane prăfuite.

Ziua de azi a fost ciudată. Începe să nu îmi mai placă deloc, dar absolut deloc ceea ce se întâmplă cu noi la școală…