Pe lângă canicula înfiorătoare, azi am avut o experiență nu tocmai plăcută, despre care încă mă gândesc dacă are sau nu rost să irosesc cuvinte aici. Acum că m-am ascuns la răcoare și îmi savurez în liniște cafeaua cu lapte fără niciun ingredient bio, mai că-mi vine s-o las baltă și să nu mai agit spiritele degeaba. Totuși, am rămas datoare cu o explicație subiectivă pentru postarea de pe Facebook de acum câteva ore. Așa că îmi exprim aici trăirile banale avute azi într-un loc despre care auzisem numai de bine. E drept, acum o fac un pic mai rațional, căci, deh, răcoarea e de partea mea. Totuși, o spun de la început: nu mi-a plăcut deloc la Cuib (căci despre acest loc este vorba). Pentru cine nu știe, Cuib e o… (hai să nu folosesc cuvinte mai puțin poetice)… e un fel de cafenea – restaurant, cu terasă, situată undeva în zona Fundație, mai jos de Coriolan. Am trecut de multe ori pe lângă locul cu pricina și, trebuie să recunosc, m-a ademenit de fiecare dată bicicleta în stil retro parcată la intrare pe post de decor. Nu am găsit însă momentul potrivit pentru a intra în curte. Până azi…
Ideea de a merge la Cuib nu mi-a aparținut, dar mi-a surâs. Văzusem multe postări ale prietenilor pe Facebook cu și despre locul cu pricina și, din câte îmi amintesc, toate erau pline de entuziasm. Așa că am intrat cu toată încrederea și cu speranța că vom mai alunga puțin din toropeala pe care canicula aceasta de vară târzie ne-o injectează fără voie în trupuri. Ne-am înșelat amarnic. În curtea minusculă sunt înghesuite câteva mese antice, cu scaune sau băncuțe recondiționate, acoperite de pleduri multicolore într-o cumplită și totală lipsă de gust, de zici că cineva și-a întins boarfele second hand la uscat. Prin copaci și pe gard sunt agățate fără nicio noimă tot felul de obiecte de decor care se vor a fi ”vintage”, dar care nu reușesc decât să dea un aer îmbâcsit celor câțiva metri pătrați pe care sunt aglomerate. Ca să nu par cârcotașă, trebuie să precizez că, de regulă, ador locurile de genul ăsta, cu obiecte de decor vechi, dar amenajate cu gust, nu așa, alandala. Am pășit în interior, căci aerul era irespirabil în curte. Am ieșit însă la fel de repede, căci și în interior ne-a izbit aceeași îmbâcseală, combinată și cu un iz de mucegai a cărui sursă am descoperit-o rapid – pereții cu urme de igrasie, acoperiți la fel de haotic cu tot felul de obiecte vechi. Sau poate, cine știe, igrasia o fi făcând parte din decor…
În fine, am primit meniul după ceva timp și ne-a luat un pic ca să ne decidem, pentru că nu știam care e trendul locului – la Cuib totul este bio, iar din meniu lipsește cu desăvârșire carnea. Nu sunt vegetariană și, recunosc, nici măcar foarte exigentă în privința alimentelor, însă încerc, pe cât posibil, să mănânc sănătos. Așa că nu m-a speriat meniul de la Cuib, dar nici nu m-a încântat teribil. Am încercat doar să aleg ceva care să fie cât de cât pe gustul meu. Oricum, pe căldura asta numai carne nu-mi trebuia. Ne-am tot uitat pe denumirile sofisticate și în cele din urmă ne-am decis. Ni s-a luat comanda, dar după câteva minute (probabil de deliberare în bucătărie) domnișoara care ne luase în primire ne-a spus că nu mai au clătite cu ciuperci… și că nici suc organic de pere și de piersici nu au. Așa că am ales paste cu legume (bio, desigur) și suc de cireșe, respectiv de vișine, organic, evident, făcut în Polonia și ambalat 100% bio la cutie… cutie pe care tare aș fi vrut să o văd înainte de a fi fost turnat sucul (de fapt un fel de compot) în pahar. Pentru simplul motiv că mă îndoiesc de faptul că acea chestie maronie cu ceva plutitor prin ea era făcută din cireșe. În fine… una peste alta, chiar dacă am așteptat destul de mult (ce vreți, chestiile bio se prepară mai greu…), mâncarea a fost bună. E drept, în cantități destul de mici… nu că am fi noi cine știe ce gurmanzi… Dar cumva e logică și cantitatea. Dacă tot mănânci 100% bio, adică sănătos, trebuie să mănânci și puțin, ca să aibă efect, nu?
Pentru că nu vreau ca rândurile de față să fie considerate drept o mică răutate gratuită față de karma unui loc pe care înțeleg că unii îl adoră, fac o sinteză a lucrurilor care mi-au plăcut (au fost și câteva din astea, dar prea puține), respectiv care nu mi-au plăcut la celebrul Cuib din Iași. Și încep cu cele bune, ca o optimistă ce sunt…
Mi-a plăcut…
…bicicleta de la intrare (cum spuneam, ea mi-a și atras de multe ori atenția)
…muzica (nu am mai auzit de mult timp Frank Sinatra și jazz într-un restaurant)
…faptul că ți se aduce apă la masă fără să ceri (”apă fără plastic”, cum frumos scrie pe recipientul din sticlă… apă despre care încă mă întreb dacă era de la chiuvetă sau de la vreun izvor 100% bio dosit prin spatele curții)
…mâncarea (nu m-a impresionat în mod deosebit, dar a fost bună)
…faptul că nu se fumează în interior
Nu mi-a plăcut…
…decorul total haotic (chiar dacă asta o fi fost intenția designerului), culorile lipsite de un bun gust elementar, pereții murdari și scorojiți, obiectele prăfuite agățate peste tot, florile uscate din vaze în care plutea mucegaiul pe lângă tulpini)
…faptul că deși nu erau mulți clienți am așteptat mult și bine până să ne bage cineva în seamă.
… faptul că am comandat ceva și ulterior a trebuit să alegem altceva.
…gustul și culoarea sucului organic de cireșe.
…faptul că a trebuit să cerem noi șervețele, deși ni s-au adus tacâmuri învelite în niște petice cu nasturi.
…faptul că domnișoara care ne-a servit s-a așezat la o masă și și-a aprins o țigară (ulterior am aflat că ieșea din tură, deci, cum s-ar spune… era dreptul ei)
Cam multe pretenții, nu-i așa? Ei bine, după ce am trecut prin Brașov, printr-un loc numit Bibliothèque Pub, unde bunul gust se îmbină subtil cu pretenția unui loc cu adevărat retro, decorat cu un bun gust imbatabil, cred că era și firesc să mă dezamăgească taverna 100% bio din Fundație. Sunt subiectivă, știu! Dar snoabă nu-s, asta e sigur! (Apropo, îmi explică cineva și mie, așa neștiutoare cum sunt, diferența dintre ”bio” și ”organic”? Mă gândesc că trebuie să fie vreuna de vreme ce în meniul de la Cuib aceste două cuvinte excelează în egală măsură…)
