Am plecat din Iași la timp, la o oră rezonabilă. Decolăm la zece minute diferență de avionul către Veneția, așa că aeroportul e ticsit. Lumea se agită inutil. Unul dintre băieții de la priority ne explică foarte calm că aeroportul nu e conceput să aibă două zboruri simultane. Și totuși le are. Zâmbesc. Avionul e plin, dar faptul că sunt în sfârșit odihnită după toată perioada asta de boală îmi dă o stare de veselie care mă ajută să ignor detaliile.
Zborul până la Roma durează în mod normal vreo două ore jumătate, dar noi ajungem mai repede cu vreo 10 minute. Se pare că avem o zi norocoasă. Gândul îmi e tulburat însă de altul – toată săptămâna se anunță ploioasă, cu excepția zilei de marți. Deja îmi fac scenarii de interior. Pe de altă parte, așa a fost și când am plecat la Paris – previziunile au fost cam sumbre, dar nu a plouat decât într-o singură zi. Poate că va fi la fel și de data asta, cu toate că ploaia nu este neapărat un impediment în niciuna dintre călătoriile noastre.
Nu avem planuri clare cu ce vom face la Roma. De fapt, tot ce îmi doresc este să îmi revin, după o toamnă nu tocmai ușoară, plină cu de toate, dar mai ales cu o oboseală cumplită, după toată aventura medicală din acest an. Așa că tot ce ne-am propus este să ne bucurăm de orice moment. Iar la Roma nu ai cum să nu te bucuri, indiferent de vreme și de vremuri.
Ajungem. Atmosfera din aeroport e diametral opusă celi din Iași. Ai impresia că e pustiu, deși nu este, căci tocmai au mai aterizat încă două curse. Luăm autobuzul de la aeroportul din Fiumicino spre Roma, căci e mult mai ieftin decât trenul (8 euro în loc de 17). În plus, nu trebuie să coborâm la gara Termini, ci putem merge până mai aproape de hotelul în care vom sta, adică până la stația Roma Vatican. Plouă destul de tare și la ora 17 deja e noapte la Roma. Nu avem umbrele, iar hainele de ploaie le-am uitat acasă, așa că deja devine palpitant. Coborâm în stație și ne adăpostim sub o streașină a unei clădiri din apropiere ca să ne dăm seama încotro o apucăm. Un alt cuplu, la vreo câțiva metri face același lucru, așa că ne amuzăm de situație, se pare că nu suntem singurii care se luptă cu ploaia. În intersecție, o mașină urcă pe acostament și rămâne blocată. Din ea coboară o doamnă în vârstă, vădit încurcată de situație. La volan – un bătrânel, încearcă în zadar să readucă mașina pe stradă. Gheorghe le sare în ajutor, i se alătură încă vreo trei tineri și în câteva minute mașina e înapoi în trafic; domnii pleacă liniștiți, cu gesturi de mulțmire către salvatori. Se oprește și ploaia între timp. Ne amuzăm la gândul că ploaia s-a oprit grație faptei bune pe care tocmai am făcut-o și din vorbă în vorbă ajungem la hotel…
Hotelier 51 – o opțiune confortabilă de cazare la Roma
Hotelul nu e chiar un hotel. Intrăm mai întâi într-o curte interioară pavată cu gresie cărămizie și decorată cu plante exotice. E liniște. Două doamne se uită cam suspect la noi, însă când le spunem că mergem la Hotelier 51 ne zâmbesc și ne dau de grijă să închidem porțile; în total sunt trei, până să ajungem la liftul care seamănă cu unul din filmele interbelice. Un miros bizar, de vechi, plutește peste tot, însă totul e impecabil, de la gresia lucioasă, până la mânerele de la ușile liftului. Prevăd că Roma va fi o experiență interesantă pentru noi.
Așa cum am bănuit imediat după ce am trecut de a doua poartă, hotelul nu e tocmai un hotel. Un antreprenor ingenios a cumpărat un palier al imobilului pe care l-a transformat într-o zonă de închiriere – 4 apartamente cochete, amenajate cu gust, dincolo de o ușă imensă, care le separă de casa scării și de liftul vintage. Cred că e pentru prima dată când nu mi-am dat seama de pe booking.com de toate detaliile acestea. Dar poate că nici nu m-au interesat prea mult, ce-i drept. În tot cazul, camera arată chiar mai bine decât în fotografii, iar băiatul de la așa-zisa recepție e foarte amabil. Pentru un preț de aproximativ 50 de euro pe noapte, cu tot cu taxa de oraș, cazarea aceasta e mai mult decât decentă. În plus, e amplasată ideal, foarte aproape de Vatican, dar și de centrul orașului, undeva pe lângă Piața Cavour. Chiar lângă imobil avem un Carrefour market și un alt supermarket, o gelaterie artizanală și o cafenea micuță. Mă declar mulțumită de alegerea făcută.
Scurtă plimbare nocturnă pentru un bun venit la Roma
Ploaia s-a potolit, așa că nu-i rost de stat în cameră. Ne facem un itinerariu spontan, de bun venit, cum s-ar spune. Prima țintă – Piazza del Popolo, apoi Piazza di Spagna și ale sale celebre trepte, care-mi stimulează memoria involuntară. Am mai fost la Roma cu șapte ani în urmă. Îmi amintesc însă vag doar frânturi din cele două zile petrecute atunci în orașul acesta minunat pe care abia acum parcă îl descopăr cu adevărat.
Imaginea din Piazza di Spagna o am însă vie în memorie. E deja noapte, însă agitația stradală e în toi. Via dei Condotti cu vitrinele sale cochete se întrece în aglomerație cu Via del Corso, cu care se interesectează la un moment dat în forfota care pare să crească în intensitate pe măsură ce înaintăm în noapte. Hoinărim o vreme pe străzi, ne amuzăm de prețurile uriașe din ferestrele frumos luminate și ne clătim privirile cu ornamentele de Crăciun care împodobesc deja străzile Romei. Ajungem într-un târziu în Piazza Navona, unde luăm și cina – cam dezamăgitoare – dar ne bucurăm de priveliștea cu fântâna lui Neptun luminată și de faptul că ploaia nu ne mai tulbură plimbarea nocturnă.
Ne întoarcem destul de târziu în camera din Via Lucrezio Caro, care va fi casa noastră pentru următoarele zile și adormim cu gândul la ploaie și la zilele care urmează, pentru care, pentru prima dată, cred, de când călătorim împreună, nu am făcut chiar niciun plan. (va urma)
You might also like
Leave A Reply