Școală hibridă, scenariu galben sau cum o mai fi…

E vremea să ne hibridizăm! De azi testăm scenariul galben, căci… atât s-a putut în minunatul nostru sistem. Nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic împotriva acestei soluții extreme. Doar că mi se pare că a venit cumva pe nepregătite, după o vară întreagă de lălăială ministerială, în care profesorii și elevii au tot așteptat posibile răspunsuri. Mi-e greu să cred că vom reuși cu toții să ne adaptăm așa, pocnind din degete, la o formă de comunicare cel puțin bizară. Poți fi un profesor excepțional offline și te poți descurca decent online, dar aceste lucruri nu garantează absolut deloc că vei face față cu brio acestei struțocămile cu denumiri prețioase. Nu zic că nu se poate să predai concomitent online și offline, dar sunt convinsă că este nevoie de exercițiu, de tehnică. Și asta lipsește cu desăvârșire deocamdată în școala românească. Ca să nu mai vorbim de tehnologia din dotare…

Cu gândurile astea am plecat din casă în plină zi. Azi am ore de la 11. În curtea grădiniței de peste drum e larmă. Copiii țipă, aleargă, râd, se bucură de soarele molcom al toamnei. Îmi dă așa o stare de bine veselia lor… În boxe îmi sună Demis Roussos, pe Magic FM, evident… Forever and ever… Un stol de porumbei brăzdează intersecția exact înainte să fac la dreapta, în ritmul vioi al celor câteva frunze galbene care-mi mângâie parbrizul în clătinarea lor lină spre asfalt. Sunt primele frunze care cad sub ochii mei anul ăsta. Oftez! E toamnă și îmi place. Mi se aglomerează crâmpeie de amintiri ale altor toamne, dar nu le dau voie să se destrăbăleze prea tare printre neuroni. Trafic infernal! Deja!

Primele ore la o clasă cu care interacționez pentru prima dată. Microsoft Teams – logare – start meeting – aaand ON! Facem prezența. Durează mult. Mult prea mult. Încerc să rețin nume și să le asociez cu priviri. Intuiesc seriozitatea de sub măști și încerc să empatizez cu nedumerirea lor adolescentină în fața unei situații care nu e nici pe departe una pe care și-o doresc. Conexiunea se întrerupe de câteva ori, dar facem față. Mai zâmbim, ne mai încurajăm, ce să mai zic… din nou, nu pare imposibil. Stabilim niște reguli „interne”, de supraviețuire. Ieșim afară… să respirăm, la propriu. Copiii nu ieșiseră din sala de clasă de dimineață. Deci, aveau 4 ore cu mască, în același spațiu închis, al clasei. Nu mi-am imaginat că un lucru atât de simplu, dar vital (a respira aer curat sau, mă rog, aer de afară…) poate să genereze atâta bucurie. Voila! Respirăm și ne bucurăm… dar doar preț de 10 minute, căci ne întoarcem la datorie, cu mască.

Am plecat de la școală cu un gust amar și cu teama că mâine va fi mai rău. Mă întreb dacă voi reuși să mai fiu profesor sau mă voi transforma în altceva. Cine știe.

Seara… ședință cu părinții împreună cu doamna învățătoare a lui Tudor. Știu că asta nu face parte din scenariul jurnalului meu de profesor, ci din alt film – cel de părinte. (Chiar așa, poate că ar trebui să țin, în paralel și un jurnal de părinte…). Ședința pe Zoom, cu doamna învățătoare, mi-a stârnit reacții contradictorii. Mă revoltă ce se întâmplă în școala copilului meu, unde lucrurile sunt făcute de mântuială, pentru că un director se încăpățânează să se supună doar hârtiilor și să facă lucrurile doar pe hârtie, refuzând ajutorul părinților care înțeleg că trebuie să se implice și să ajute școala, dar nu pot să o facă pentru că cineva impune reguli de dragul regulilor, transformând școala în propria ogradă. O admir pe doamna învățătoare pentru tenacitate și pentru perseverența cu care încearcă să facă tot ce e mai bine pentru copii. Îmi vine să urlu, totuși… pentru că un director nu a fost în stare să implementeze până la ora asta un sistem unitar de transmitere online a orelor, în condițiile în care a optat pentru scenariul galben. Cu alte cuvinte, la școala lui Tudor, fiecare cadru didactic se descurcă cum poate în ceea ce privește transmiterea orelor pentru copiii care stau acasă. Deci, se poate și așa… și sunt convinsă că se poate și muuuult mai rău, așa că încerc să fiu mulțumită cu ce am eu în școala în care predau și să îmi spun că vom supraviețui în continuare.

Am totuși mari îndoieli în legătură cu școala hibridă sau cum s-o mai fi numind…