Scriitori printre liceeni la LIIS – două ore de dialog viu cu Marian Coman și Michael Hăulică

Oricât de mică sau de mare ar fi tangența pe care unii sau alții o au cu fenomenul cultural,  începutul de octombrie, la Iași și nu numai, a fost despre FILIT. De altfel, de câțiva ani încoace, toamna ieșeană e parțial sinonimă cu FILIT și cu atmosfera exuberantă, unică, pe care acest eveniment, unic la rândul lui în peisajul cultural românesc, o aduce pe plaiurile Moldovei, în dulcele târg…

Anul acesta am avut privilegiul de a fi blogger acreditat la FILIT, alături de alți 14 bloggeri ieșeni și recunosc că resimt mai mult decât oricând regretul de a nu fi putut participa la toate evenimentele care mi-au atras atenția din programul festivalului, din cauza unor suprapuneri nefericite de activități de tot soiul. Am avut însă, printre altele, bucuria de a fi unul dintre moderatorii întâlnirilor pe care scriitori contemporani le au cu liceenii. Și ipostaza aceasta a mai diluat, trebuie să mărturisesc, alte regrete legate de imposibilitatea de a participa la diverse evnimente FILIT. Iar joi, pe 5 octombrie, regretele au fost complet înlocuite de bucuria sinceră pe care am simțit-o pe toată durata întâlnirii pe care Marian Coman și Michael Hăulică, autori de literatură fantasy și SF, au avut-o cu liceenii de la LIIS.

Mărturisesc, eu nu sunt o devoratoare a genului și nici măcar o cititoare parțial fidelă a vreunui autor de fantasy ori SF. Așa încât numele celor doi ivitați nu mi-au captat atenția când am văzut inițial programul complet al festivalului. Nu citisem nimic scris de ei, până acum câteva săptămâni… Mi-au stârnit curiozitatea, cu atât mai mult cu cât presupun că atunci când organizatorii decid pe care dintre scriitorii prezenți la festival îi vor aduce în mijlocul liceenilor au în vedere anumite criterii. Așa că am făcut ceea ce îi este mai la îndemână omului care trăiește în plin secol al tehnologiei – un simplu ”search” pe Google mi-a revelat o lume fascinantă, în care, într-o altă etapă a vieții mele, poate, aș fi rămas captivă. Pe lângă faptul că am făcut cunoștință virtual cu doi oameni extraordinari, Marian Coman și Michael Hăulică, a căror prezență reală printre liceeni mi-a confirmat intuiția pe care am avut-o de la primele mișcări de mouse prin lumile lor virtuale, am descoperit o lume despre care nu aveam habar că există – cea a benzilor desenate românești. Proiectul Harap Alb continuă… mi-a stârnit realmente curiozitatea și, recunosc, m-a intrigat pe alocuri, căci dintr-un soi de rutină profesională m-am întrebat aproape instinctiv dacă nu cumva o astfel de abordare ar putea denatura percepția tinerilor asupra anumitor personaje ori istorisiri. Deformația profesională este însă adesea doar un impuls ușor de strunit atunci când e cazul. Așa că m-am lăsat luată de val și am petrecut ceva timp în lumea colorată de pe harapalbcontinua.ro doar pentru propria delectare, fără vreo altă țintă.

Revenind la întâlnirea celor doi scriitori cu liceenii de la LIIS… am avut câteva emoții trecătoare, căci nu am avut suficient timp la îndemână ca să mă implic pe cât aș fi vrut în organizare. M-am întrebat, inevitabil, dacă elevii care și-au manifestat dorința de a veni la întâlnire sunt chiar împătimiți după literatura fantasy și chiar sunt interesați de un astfel de dialog sau vin din simplă curiozitate, ori, într-un caz nefericit, pentru că le-a propus un profesor sau altul să fie prezenți în sală. Cu puține excepții s-a dovedit că da, există mulți tineri și printre liceenii noștri, pasionați de lecturile fantasy și de benzile desenate. Au dovedit-o multitudinea de întrebări adresate celor doi invitați și dialogul viu care s-a înfiripat între sală și scenă timp de aproape două ore. S-a vorbit despre atât de multe și frumoase lucruri la întâlnirea aceasta, încât eu una am simțit că am plecat de acolo mai bogată spiritual. Și nu o spun din complezență, căci nu ar avea niciun sens… S-a râs, s-a aplaudat, s-a discutat despre literatură, despre ce înseamnă benzile desenate în literatură, dar și despre ce înseamnă să fii scriitor astăzi, despre dacă a fi scriitor este sau nu o meserie, despre ce ar trebui să facă scriitorii ca să țină pasul cu tehnologia și despre ce ar trebui să facă un tânăr care vrea să devină scriitor. Toate aceste subiecte au devenit rând pe rând provocări în care invitații s-au lăsat antrenați de către tineri.

Dincolo de atmosfera generală, pe care mai rar am simțit-o atât de naturală la genul acesta de activități organizate în școală, ceea ce mi-a rămas mie în suflet este amintirea unei zile splendide de toamnă în care am cunoscut doi oameni frumoși, cu un fin simț al umorului, cu mintea și sufletul deschise către inovație și pe care îmi doresc să îi revăd și cu alte prilejuri