Scrisoare pentru mai târziu…

Mi-a trecut de multe ori prin minte în ultima vreme gândul că sunt un om norocos, în ciuda nenumăratelor experiențe bizare prin care am trecut de-a lungul vieții, că totul, în cele din urmă, se leagă în existența mea și că toate întâmplările pe care le-am trăit, sublimate în fericiri de-o clipă, în melancolii efemere ori în lecții dure, absolut toate converg către un sens ce mi se revelează parcă odată cu trecerea din ce în ce mai rapidă a anilor. Și poate că de aceea, din cauza acestor gânduri răzlețe despre norocul meu de a fi, simt uneori o nevoie acută de a mulțumi cuiva pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce devin în permanență – EU.  Noi, oamenii, suntem adesea atât de puțin recunoscători pentru tot ceea ce avem, în noi și în jurul ostru, pentru tot ceea ce suntem, de fapt, în fiecare moment al devenirii noastre. Și asta e trist…

M-au copleșit gândurile acestea de dimineață, în drum spre școală, după o noapte cu somn nesomn. Asta după ce zile în șir am tot încercat să îmi croiesc în minte un răspuns la o provocare pe care cei de la Blogal Inititive, împreună cu Provident au adresat-o bloggerilor, aceea de a scrie o scrisoare de mulțumire… părinților. Nu știu dacă meditațiile mele matinale s-au datorat faptului că mi-am început săptămâna ciudat, cu un incident rutier care m-a cam dat peste cap cu toate, dar în urma căruia am realizat cât de fragil este totul, de fapt, în existența noastră ori pur și simplu mi-am amintit de faptul că de câteva zile încerc să fac un lucru care ar trebui să vină atât de natural și firesc… să le mulțumesc alor mei pentru ceea ce au făcut pentru mine. Cu gândurile acestea m-am întors spre seară din oraș. Și ca o ironie a soartei, la unul dintre posturile de radio pe care le ascult în mașină, tema zilei a fost azi despre reproșurile pe care am vrea să le facem părinților, în totală antiteză cu dorința mea de a scrie o scrisoare de mulțumire. M-a amuzat și m-a revoltat în același timp ideea… poate pentru că am depășit de mult vârsta reproșurilor… ori, poate, cine știe…

M-am așezat cu greu în fața laptopului și în cele din urmă, în aburii de cafea ai după-amiezei, am încercat să scriu… În fond, am făcut-o de atâtea ori… le-am scris alor mei mailuri, le scriu mesaje pe Facebook, tehnologia nu este, deci, un impediment în comunicarea emoțiilor, ci dimpotrivă… Cu toate acestea am rămas mută minute în șir, în fața monitorului alb. Pentru o clipă am crezut că, poate, ar fi mai bine să le scriu pe hârtie, așa cum, în alte contexte am făcut-o. Iată-mă, deci, în fața unui altfel de alb, al colii de hârtie. În zadar… degetele îmi sunt la fel de crispate ca pe taste. În schimb, pe albul imaculat prind contur pe neașteptate, imagini desprinse parcă dintr-o altă viață… tata spunându-ne povești în episoade, la lumina flăcărilor jucăușe din sobă, mama într-o goană nesfârșită după treburile casnice, planuri pentru viitor, discuții de tot soiul, argumente și contraargumente, apoi din nou joacă, arcuri cu săgeți făcute de tata și cai imaginari, crema de zahăr ars a mamei… mi se încîlcesc toate prin minte și prin suflet, amestecându-se cu o emoție caldă pe care o simt de minute în șir sub forma unui nod în gât care-mi taie din când în când respirația. Apoi, din nou, amintiri răzlețe… discuții interminabile, decizii, cuvinte grele, frustrări adolescentine, efecte ale unei educații care atunci mi se părea excesiv de conservatoare, teama de a nu greși, dorința de a răsplăti sacrificii materiale pe care le-am conștientizat în toți acești ani… Un vârtej de trăiri mi se învolbură sub pleoape în lacrimi care se încăpățânează să rămână printre gene. Apoi, ca un soi de apogeu al emoției, îmi trece prin minte imaginea lor în propriile clipe de restriște… plângându-și propriii părinți, în clipele în care ei, bunicii mei, s-au dus. Mi se amestecă totul sub privirea scăldată în picăturile sărate ce mi-au umplut între timp pagina albă pe care a început să-mi alunece tremurat creionul…

Vă mulțumesc, dragii mei, pentru tot ce mi-ați dat de când m-am ivit în univers… pentru o copilărie fără griji, cu atâtea clipe minunate, pentru o educație fără cusur, pentru modelul de familie pe care mi l-ați sădit în suflet, pentru toată bunăstarea spirituală și materială pe care mi le-ați oferit și pentru toate lecțiile de viață pe care m-ați lăsat ori nu să le trăiesc pentru a deveni ceea ce sunt azi – eu însămi.

Îmi amintesc că adesea tata, în discuțiile noastre în contradictoriu care porneau de la te miri ce și ajungeau uneori atât de departe, încât mama, săraca, obosea încercând să medieze imaginarul conflict dintre noi, îmi spunea că îi voi da dreptate în cutare sau cutare lucru, dar că va fi prea târziu… căci așa făcuse și el, la rându-i, în alte vremuri și în alte contradicții cu bunicul, într-un etern conflict dintre generații. Și da, trebuie să recunosc acum, până nu e ”prea târziu”, că îi dau dreptate… dar că îi mulțumesc pentru că m-a lăsat în cele din urmă să îmi învăț propriile lecții…

Scriu toate acestea pe o foaie imaginară, căci creionul s-a oprit pe undeva la jumătatea paginii albe, ca și cum ceva din mine vrea să lase pentru mai târziu această scrisoare ce-mi zbuciumă sufletul… Și nu pentru că mi-am epuizat motivele de mulțumire, ci pentru că exercițiul acesta de #multumescparintilor  și-a atins, cred, scopul… la sfârșitul săptămânii mă duc, după mult timp, în vizită la ai mei, împreună cu minunile mele dragi… mă duc să le mulțumesc… petrecând timp cu ei, în casa copilăriei… pentru că știu că acesta este pentru ei cel mai frumos ”Mulțumesc!”.

P.S.: Această campanie este organizată de Provident, iar tu poți fi parte din ea. Tu când le-ai mulțumit ultima dată părinților tăi?  Și… ce-ar fi să o faci chiar acum, printr-un mesaj, printr-o fotografie, ori printr-un video de maxim 30 de secunde, pe care să le postezi pe Facebook? Iar dacă dai tag către pagina Mulțumesc Părinților și folosești hashtagul #multumescparintilor, apoi trimiți mesajul de mulțumire către pagina Mulțumesc Părinților, te poți înscrie în concursul organizat de cei de la Provident, în urma căruia poți câștiga prin tragere la sorți un premiu de 500 de lei. Mai multe detalii despre campanie găsești aici. Indiferent dacă te vei număra sau nu printre cei care câștigă unul dintre aceste premii, nu uita că ești oricum câștigător, mulțumindu-le pur și simplu lor, părinților.