Când m-am înscris, cu mai bine de două luni în urmă, la atelierul The Storytellers, am făcut-o mai mult dintr-un impuls de moment, fără vreun scop anume. Habar nu aveam cine este Liviana Tane, dar un lucru știam sigur – e prietenă cu Andreea și a fost la Paris, pe urmele lui Hemingway. Și detaliile astea îmi erau suficiente pentru ca intuiția mea să se activeze și să nu dea greș.
Așadar, într-una din sâmbetele trecute, într-o zi ce semăna mai degrabă cu una de august decât de mai, am participat la atelierul de scriere al Livianei Tane – The Storytellers, ținut la Iași. De Liviana auzisem vag… de pe net. Da, știu, sună superficial și aiurea, dar ăsta e adevărul. Nu citisem texte scrise de ea și aveam doar o vagă idee despre cine este, de pe Facebook. Intuiția mea nu a dat însă greș nici de data asta, căci, deși cu o zi înainte nu mai aveam niciun chef de workshop, starea bizară de euforie cu care m-am trezit dimineața m-a făcut să-mi revizuiesc intenția necurată de a chiuli nemotivat de la un eveniment la care mă înscrisesem de bunăvoie. Și bine am făcut, căci atelierul de scriere al Livianei mi-a prilejuit, înainte de toate, o neașteptată reîntâlnire cu mine însămi. M-a făcut să-mi amintesc cât de mult înseamnă pentru mine experiența în sine a scrisului, dincolo de faptul că scriu zilnic, prin natura preocupărilor mele profesionale. Am cunoscut oameni frumoși, i-am văzut scriind și i-am ascultat citindu-și cu emoție creațiile. Și, în mod neașteptat, am avut parte de o reîntâlnire cu un om drag, de a cărui existență nu mai știam nimic de mulți ani. Dar toate acestea sunt, desigur, frânturi din percepția mea subiectivă asupra unui eveniment despre care simt că nu s-a petrecut întâmplător în existența mea.
De ce ar trebui să meargă cineva la atelierele de scriere ținute de Liviana… despre asta îmi propusesem să scriu, de fapt. Și o fac acum, ca să nu deviez de tot de la subiect. Nu, nu m-a apucat vreo intenție sinucigașă de a face teorie literară, departe de mine astfel de gânduri, însă experiența de care am avut parte a fost pentru mine revelatorie. Și ar putea fi și pentru alții (ca mine ori dintr-o specie diferită).
Nu trebuie să fii scriitor și nici măcar să îți dorești să fii, cu toate că cei mai mulți dintre participanți sunt oameni care sub o formă sau alta au tangență cu scrisul. Vei afla însă că prin scris poți transmite celor care dintr-un motiv sau altul ajung să te citească, mai mult decât ți-ai imaginat tu. Expresia ”ce a vrut să spună autorul”, clișeu auzit de atâtea ori prin școală, devine deodată realitate înfiorătoare – autorul eși tu, iar ceilalți văd în tine prin scrisul tău și spun cu voce tare ce cred ei despre ce ai scris, ce simt, ce le place și ce nu le place. E un sentiment tare straniu să fii autor care-și ascultă cititori așa, pe nepregătite. Cele șase ore cât a durat atelierul, au zburat pur și simplu. Am scris, am râs, am oftat, am învățat o mulțime de lucruri pe care le intuiam, dar cărora nu le dădusem încă o formă verbală. Și toate astea s-au întâmplat într-o atmosferă familiară, garnisită cu umor, de care Liv nu duce lipsă. Pe scurt, am trăit o experiență pe care o recomand cu drag tuturor celor care vor să scrie, dar nu au curajul să o facă, celor care scriu și vor să își perfecționeze scriitura, dar și celor care vor, pur și simplu, să se cunoască pe ei înșiși printr-un instrument pe cât de simplu, pe atât de complicat – scrisul.
Later edit: Liviana Tane va fi din nou la Iași pe 23 și 24 iunie pentru un nou atelier, de data aceasta dedicat celor pentru care scrisul, sub diverse forme, este o meserie. Chiar dacă se anunță un atelier mai aplicat și, poate, mai tehnic, despre un tip de scriitură în care emoția devine monedă de schimb convertită în potențiali clienți, sunt convinsă că reîntâlnirea cu Liv va fi o bucurie.
Leave A Reply