Mă străduiesc de vreo câteva zile să îmi pun în ordine gânduri și mai ales emoții adunate în ultima vreme din diverse motive atât de variate, încât nici nu știu cum le-aș putea găsi un numitor comun. Dar poate că nici nu trebuie. Sunt multe și intense și chiar mă întrebam când va veni momentul să își ia zborul în cuvinte aruncate pe taste. Și tot de vreo câteva zile îmi propun să-mi schimb fotografia de profil, căci, nu-i așa, FILIT-ul s-a terminat deja de ceva vreme şi cred că sunt printre puţinii fani FILIT care mai păstrează încă la poza de profil logo-ul festivalului. Nu reușesc să fac nici măcar asta, deși, în fond, nu ar trebui decât să apăs niște butoane… Sensul este însă altul, în mod sigur, căci am rămas cu câteva lucruri neterminate, legate de FILIT. Primul, în ordine nu neapărat cronologică, este să scriu aici câteva cuvinte despre întâlnirea de poveste pe care am avut-o cu două dintre invitatele festivalului, două scriitoare de succes și, înainte de orice altceva, două femei extraordinare, alături de care am petrecut mai bine de două ore vorbind despre atât de multe lucruri, încât mi-ar fi imposibil să redau aici totul.
Oana Arion și Critina Nemerovschi, căci despre dumnealor este vorba, au fost în această ediție a FILIT-ului, oaspeții Liceului de Informatică, în cadrul activității devenite deja un fel de tradiție în festival, Scriitori printre liceeni. Nu știu cum se face că de fiecare dată când preaiu eu rolul de moderator al acestor întâlniri, scriitorii cu care urmează ca adolescenții să intre în dialog îmi sunt foarte puțin (a se citi deloc) cunoscuți. Asta ar putea fi considerat ghinion. De fapt, pentru mine este, de fiecare dată o provocare ce se dovedește a fi de bun augur, căci îmi oferă șansa de a cunoaște oameni extraordinari și de a explora teritorii noi ale literaturii române contemporane, pe care, altfel, probabil că nu le-aș fi descoperit prea curând. La fel s-a întâmplat și de data aceasta, tot pe 5 octombrie, zi căreia sunt tentată să îi acord o semnificație specială, dincolo de titulatura oficială de ”zi a educației” sau ”zi a profesorului” așa cum este trecută în calendarul activităților noastre didactice.
Așadar, Oana Arion și Cristina Nemerovschi… două scriitoare din categoria celor care îi cuceresc imediat pe adolescenți, nu doar prin ceea ce scriu, ci și prin prezența lor autentică, prin dechiderea de a discuta despre absolut tot ceea ce îi interesează pe ei, pe tineri, să afle de la un scriitor în viață. Oana, absolventă de Drept, cu un traseu profesional destul de eterogen, este autoarea seriei Nemuritor, al cărui prim roman, Ultimul viking, a apărut în 2015, până la finele lui 2017, seria ajungând să conțină nu mai puțin de 5 volume care au cucerit imediat publicul devorator de literatură fantasy. În acestă vară a publicat Fugi!, un thriller distopic cu accente psihologice, după cun însăși autoarea îl caracterizează.
Alături de Oana, Cristina Nemerovschi, aparținând aceleiași generații și, aș spune, aceleiași familii de scriitori îndrăgostiți de mitologie, cunoaște de aproape 8 ani succesul. De la debutul din 2010, cu romanul Sânge satanic, Cristina a publicat încă alte 14 romane, numărându-se printre scriitorii de succes, atât la public, cât și în ceea ce privește receptarea critică. Nu de puține ori controversate, romanele Cristinei au suscitat reacții uluitoare. Sânge satanic a fost comparat cu opere ale unor autori precum J.D. Salinger, Henry Miller ori Chuck Palahniuk, fiind premiat cu premiul ”Tiuk !” pentru debut și numărându-se printre finaliștii ”Premiers Romans en Lecture”, în timp ce Păpușile i-a adus o nominalizare la Gala Tinerilor Scriitori în 2014. Cu un succes extraordinar în rândul publicului, romanele ei au inspirat manifestări artistice inedite, de la spectacole de teatru, la cele de muzică sau poezie. Și lucrurile nu se opresc aici, căci autoarea lucrează momentan la romanul Răzvrătiții și la seria fantasy Cronicile fetei lup.
Nu știu câți dintre adolescenții prezenți la întâlnirea din 5 octombrie se numărau printre cititorii împătimiți ale operelor celor două scriitoare, însă sunt convinsă că după dialogul cu ele, cei mai mulți le-au căutat cărțile și au devenit între timp cititori pasionați. Pentru că discuția a curs atât de natural, ca și cum ne-am fi întâlnit acolo, în amfiteatru, o mulțime de prieteni și am stat la povești despre literatură, despre ce înseamnă să fii scriitor azi, despre cum se scrie un roman, despre ce mai citesc adolescenții și mai ales despre ce ar vrea de fapt să citească, despre ce înseamnă să ai succes în viață, despre povești, despre emoții și despre planuri de viitor… Cred că am fi putut continua până seara, dacă formatul activității nu ar fi impus niște limite temporale. Ne-am despărțit cu zâmbete pe buze și sclipiri în priviri, cu promisiunea că ne vom revedea în curând şi cu o imensă satisfacţie – aceea de a fi petrecut un timp magic, alături de oameni de poveste.
