Am așteptat vacanța asta mai ceva ca un copil care așteaptă Crăciunul și cadourile de la Moș. Nici nu mai știu de când nu am mai fost într-o vacanță toți patru, fără deadline-uri agățate de rucsac, fără laptopuri după noi și mai ales fără planuri meticulos rânduite dinainte. Mai sunt câteva ore până plecăm, așa că-mi pun în ordine câteva gânduri care m-au bântuit zilele astea…
Să călătoresc și să scriu. Să scriu și să călătoresc. Mă obsedează verbele astea două în ultima vreme. De ce să călătoresc? O-hooo, am un milion de motive și nu e rostul acum să le înșir. Dar de ce să scriu? De ce scriu despre călătoriile mele? Asta e o întrebare care mă bântuie de ceva timp și la care încă reflectez. Și probabil că n-am să găsesc răspunsul prea devreme. În tot cazul însă… într-un mod complicat, gândurile astea au legătură cumva cu plecarea acesta la Veneția. Italia a fost a treia mea ieșire din țară, acum mulți ani, după Franța și Spania. Iar Veneția a fost, din câte îmi amintesc, primul meu contact cu Italia. Am amintiri încă vii de acolo, cu toate că au trecut mai bine de 13 ani. Îmi amintesc însă mai ales faptul că atunci n-am avut prea mult timp la dispoziție ca să mă bucur cum mi-aș fi dorit de experiența călătoriei. Am revenit ulterior în Veneția, dar tot pe fugă. Între timp, Italia a devenit una dintre destinațiile în care am petrecut multe vacanțe, dar cu toate astea n-aș putea spune că e una dintre preferatele mele. Cu câteva excepții, desigur. Așa că, într-un fel sau altul cred că vacanța asta la Veneția e și un fel de recuperare a memoriei…
De ce Veneția la final de octombrie? N-o să inventez motive – am prins niște bilete super ieftine la Wizz și a fost o decizie spontană, luată la cafea, acum vreo două luni. (Da, recunosc, e una din plăcerile mele vinovate să caut, la cafea, bilete de avion și unele dintre cele mai faine experiențe de călătorie așa au început, cu bilete de avion cumpărate la cafea).
Vom sta în Mestre, la un hotel care pare să fie o alegere bună după review-urile de pe Booking – Hotel Venezia, situat chiar în centrul orașului și foarte aproape de stația de unde putem lua tramvaiul către Veneția. Deocamdată nu știu ce vom face în fiecare zi, însă pe aceeași listă de recuperare a memoriei stau Verona și Gardaland. În plus, Murano și Burano, unde nu am reușit să ajung până acum și, poate, insula Lido, unde are loc Festivalul de film de la Veneția. Ce mi-am propus e să scriu zilnic despre aventura asta în patru. Voi reuși? Habar nu am. Dar am un feeling că o voi face, sub o formă sau alta. Deși știu de pe acum că voi amâna scrisul în favoarea trăitului. Asta e una dintre lecțiile învățate pe Camino. Nu cred că am nici acum destulă îndemânare și energie ca să postez pe blog în timp real, deși mi-aș dori să pot face asta. Dar cumva, am sentimentul că trăirea și scrisul nu pot fi simultane, că le-aș trăda pe amândouă dacă m-aș încăpățâna să le fac pe amândouă spontan. Nu. E clar. Trăirile primează. Scrisul poate să vină pe urmă, dacă e să vină. În fond… pentru cine scriu? Experiențele mele de călătorie ajung oricum acolo unde trebuie să ajungă, dacă este cazul. Așadar, revenind, după atâta pledoarie în favoarea trăirii, vacanță în Italia, la final de octombrie – 5 zile, Veneția și împrejurimi.
3 ore mai târziu: aeroport. Aglomerație și exces de zel, ca de obicei. Am ajuns oricum prea devreme, dar de când se lucrează de zor la modernizare, aglomerația din aeroportul din Iași e imprevizibilă. E forfotă și înghesuială mare. Dar nu durează mult. Zborul de Londra tocmai a încheiat îmbarcarea, așa că forfota dispare ca prin minune. Dar tot avem de așteptat aproape o oră până la decolare. Am emoții, habar nu am de ce. E prima oară când zburăm toți patru în formula asta. De regulă, vacanțele noastre de familie sunt cu mașina. Mi se perindă prin minte toate câte au fost de când suntem în formula asta de “crazy family”. De ce oare n-am scris despre niciuna dintre ele așa cum ar fi trebuit, cu introducere, cuprins și încheiere? Recuperarea memoriei. Liniștea sufletului și a minții.
Decolăm la timp, ajungem la timp în Veneția, preluăm mașina de la Sicily by Car și suntem la hotel înainte de miezul nopții. Cazarea e chiar ok, cu tot ce trebuie. Decorurile în stil venețian nu sunt kitsch, personalul e amabil, camerele curate, călduroase și primitoare. Prețul plătit pe Booking e aproape la jumătate față de cel pe care ar fi trebuit să îl plătim la fața locului, așa că mă declar mulțumită. Totul decurge conform planului.
Am explorat un pic centrul orașului, în căutarea unui loc unde să putem lua o cină târzie. Am avut noroc, căci zilele astea are loc în Mestre un fel de street food festival, tarabele cu bunătăți din diferite regiuni ale Italiei sau ale lumii sunt încă deschise, așa că ne bucurăm din plin de gastronomia italiană chiar din prima seară. E bine. Am mintea golită de grijile cotidiene. Suntem toți patru, împreună, și asta e tot ce contează.
00:00, gânduri în miez de noapte: liniște. De la fereastra camerei se văd câteva acoperișuri cărămizii. Via del Teatro vecchio e luminată de felinare, dar e pustie acum. Ne-am propus ca mâine să mergem în Veneția, fără mașină. Să sperăm că nu va ploua… (va urma)
You might also like
Leave A Reply