Am plecat plină de elan din Los Arcos, un oraș care arată ca o ruină, dar care are farmecul lui. Rufele nu mi se uscaseră, dar am găsit o soluție ingenioasă – am transformat fața de pernă de unică folosință într-un săculeț de transportat haine ude. Și uite așa nevoia te învață multe pe Camino.
Planul de azi e așa: merg până la Viana 17
kilometri și în funcție de cum mă simt continui sau mă opresc. Ploaia de ieri m-a terminat și fizic și psihic, dar slavă Domnului, nu am răcit sau ceva. Sunt ok! Mă țin picioarele și asta e tot ce contează momentan.
După un mic dejun cam amețit în acest Albergue La Fuente Austria care arată foarte exotic, într-un sens bizar, ies din Los Arcos pe la opt și un pic. Las în urmă orășelul ăsta dezolant, a cărui amintire o leg de furtuna de ieri, inevitabil.
Drumul până la Viana e plăcut și plin de momente faine. M-am întâlnit pe drum cu Ricky și Erica, aka Caminotellers, ale căror clipuri le-am urmărit pe Youtube atunci când mă pregăteam pentru Camino. Sunt la fel de simpatici și în realitate, ca și în clipurile pe care le fac. Aflu că abia au terminat Camino portughez și că după ce vor termina Camino francez pleacă în Japonia. Wow, ce viață! Întâlnirea asta mi-a dat energie cât pentru întreaga zi.
M-am oprit la Sansol pentru o cafea și un suc de portocale, am trecut apoi prin orașul geamăn, care e peste pod, la 800 de metri, Torres del Rio, și mi-am luat răgazul de a admira construcțiile în stil baroc și bisericile din cele două orășele, pe care deja le confund cu altele de pe traseu nu doar din cauza denumirilor asemănătoare, ci și a stilului arhitectural. Cele mai multe biserici de pe Camino au fost construite în secolele al XII-lea și al XIII-lea, dar sunt unele și mai vechi de atât. Fiecare are ceva special, deși seamănă foarte mult unele cu altele.
Am continuat până la Viana cu un entuziasm temperat de soarele care a devenit din ce în ce mai sâcâitor. Am cules cireșe, am mâncat tortilla la un bar improvizat printre tufe și am suportat destul de bine durerea sâcâitoare de picioare. Pe drum mi-au trecut prin minte tot felul de idei legate de cazarea de azi. Cert e că nu mă simt în stare să ajung până la Logrono, dar, ghinion! Se pare că totuși sunt în stare… pentru că nu m-am oprit la Viana, fiind convinsă că între acest ultim oraș din Navarra și Logrono, primul oraș din Rioja, mai e ceva. M-am înșelat amarnic. Prin urmare, la cei 17 km de azi am mai adăugat vreo 13, căci în Logrono a trebuit să îmi caut cazare. Am găsit relativ repede, la Albergue Centro Logrono. Proprietarul s-a purtat destul de bizar, nici nu ne-am intersectat măcar, mi-a trimis codurile de acces și mi-a spus să pun banii în cutia poștală. M-am conformat.
Aparent, în albergue sunt cazați azi doar niște francezi care au luat un dormitor cu patru paturi și un olandez, care e în camera unde aterizez și eu și care arată straniu tare. Nu olandezul, ci camera. Tipul e chiar ok, îmi lasă toată camera la dispoziție și pleacă să se plimbe ca să pot să mă desfășor și eu cât de cât cu ale mele. Fac un duș rapid și mă duc să caut apă și niște plasturi. Mă întorc cu mai multe decât mi-am propus, apoi îmi iau răgazul să savurez o Sangria în fața catedralei pe care, din păcate, nu o pot vizita pentru că azi e deja prea târziu, iar mâine plec devreme. Încă nu îmi dau seama dacă îmi place sau nu Logrono. Probabil că sunt prea obosită și turmentată de soarele de azi ca să pot procesa.
Seara am adormit greu, am stat la taclale cu Mark, am discutat diverse, de la călătorii la politică și altele. Mi-a povestit traseul lui până aici, din Olanda. E plecat deja de 30 de zile de acasă, pe bicicletă. Când am dat stingerea era trecut de miezul nopții. Am adormit buștean, după o zi în care m-am forțat inutil, fără vreun beneficiu. Asta o să îmi fie o lecție importantă.
Camino nu e despre a bate recordul la kilometri, cel puțin nu pentru mine; e mai degrabă despre a-ți găsi ritmul propriu. Cred că seamănă foarte mult cu viața însăși, într-un fel. Camino nu trebuie să fie o luptă zilnică cu numărul kilometrilor, ci trebuie să fie Camino al tău, de care să te bucuri pur și simplu. Simplul fapt că ești pe Camino e de ajuns! Așa că sunt hotărâtă ca de mâine ghidul pe care îl am pe Kindle să fie doar orientativ și nu literă de lege. Adaug Logrono pe o listă imaginară cu locuri de cercetat, cu toate că nu m-a impresionat în mod deosebit. (Va urma!)
Leave A Reply