Balet şi Caragiale… Sună ciudat, ştiu, tocmai de aceea m-a atras provocarea de a merge la un spectacol a cărui miză mi se părea cel puţin intrigantă – D’ale carnavalului, un specatacol de balet în regia lui Ioan Tugearu. Şi apoi, un bilet primit cadou nu e de refuzat, nu? Recunosc, nu m-a înnebunit niciodată baletul. Când eram mică mi se păreau aşa de caraghioşi bărbaţii în colanţi şi femeile cu fustiţe din alea ce păreau croite anume ca să stea înţepenite, la fel ca picioarele lor care mi se păreau ireal de drepte. Desigur, îi vedeam doar la televizor… Viziune de copil care n-a avut decât foarte târziu contactul pe viu cu scena unui teatru. Aşa se face că, spre ruşinea mea, n-am fost niciodată la un specatcol de balet. De fapt, ar trebui să rectific – nu fusesem, pentru că acum se poate spune că am fost.D’ale carnavalului este un text dramatic foarte generos pentru un regizor cu imaginaţie, aşa că am aşteptat cu nerăbdare să văd ce pot face dintr-un text caragialian nişte artişti contemporani care se numără, se pare, printre cei mai apreciaţi din breasla lor. Poate că tocmai din cauza asta şi dezamăgirea a fost pe măsură. În ansamblu, spectacolul mi s-a părut un colaj eterogen de momente mai mult sau mai puţin reuşite, cu un dezechilibru evident, dar poate că voit (ce ştiu eu…) între cele două acte: primul – cu o coloană sonoră splendidă, dar cu mult dans contemporan (prea contemporan, pentru gustul meu), al doilea – mai spectaculos şi mai bine închegat, salvând oarecum impresia de ansamblu sau măcar reuşind să-i trezească din letargie pe spectatorii ajunşi acolo din întâmplare. Amestecul replicilor păstrate din piesă într-un spectacol care este sau ar trebui să fie de balet mi s-a părut şi el o soluţie mai puţin inspirată, cu toate că era singura modalitate viabilă de a-l face să priceapă intriga complicată pe un spectator care nu ştia dinainte textul lui Caragiale. În fine… nu sunt eu în măsură să judec… cel puţin nu de data asta. Totuşi, ca simplu spectator, fără pretenţii şi ifose de falsă cultură în domeniu, mă declar puţin dezamăgită. Nu ştiu ce anume nu mi-a plăcut… Poate senzaţia aceea de improvizaţie din prima parte a spectacolului sau poate rostirea seacă a replicilor de către balerini, combinată cu respiraţia sacadată şi controlată pe care o presupune efectuarea mişcărilor de dans…
În fine, nu exclud posibilitatea ca vina să îmi aparţină, dintr-un anumit punct de vedere. Poate că nu am eu suficientă imaginaţie şi deschidere către un astfel de act artistic şi de aceea mai bine mă opresc aici cu observaţiile. În orice caz, pentru un prim spectacol de balet, nu a fost cea mai bună alegere. Data viitoare când vreau să văd un spectacol de balet mă duc doar dacă este Lacul lebedelor.
Leave A Reply