Toamna e în toi, amintirile verii năpădesc sufletele bolnave de nostalgie, senzația că timpul se comprimă este deja din ce în ce mai apăsătoare și tot soiul de astfel de senzații amestecate au pus stăpânire pe mine de vreo trei săptămâni încoace. Dar nu e vreme de melancolii capricioase, căci toamna asta pare să-și depene
O simt de câteva dimineți… în aburul jucăuș al cafelei, în parfumul ce-mi invadează bucătăria prin fereastra larg deschisă în zori de zi, în după-amiezele leneșe în care dorința de-a prelungi vacanța e înăbușită încet, dar sigur de neastâmpărul noilor începuturi, în repeziciunea cu care dispar filele din calendar și-n nostalgia ce mă-mpresoară cu fiecare
Lucrurile stau cam așa: de regulă, atunci când dintr-un motiv ori altul dau peste vreo campanie cu sau pentru bloggeri, devin brusc foarte exigentă cu mine însămi și cu ceilalți și nu m-ar mira ca uneori rezervele mele ori refuzul de a mă implica într-un astfel de proces să fie considerate drept un soi de
Mi-am amintit ieri că toamna e anotimpul meu special. De fapt nu cred că uitasem, dar începutul acesta de toamnă este deja atât de plin de întâmplări colorate, încât nici n-am avut răgaz să simt parfumul anotimpului meu preferat. Și asta nu doar pentru că toamna mi-e dat parcă să trăiesc în fiecare an experiențe