Se întâmplă uneori tot felul de lucruri aparent banale, dar, în esență, neobișnuite. Cam din categoria aceasta este și povestea care urmează… Anul trecut, pe vremea asta am acceptat din nou provocarea de a fi blogger oficial FILIT, cu gândul de a face, în ipostaza aceasta, mai mult decât făcusem cu ani în urmă. Mi-a trecut prin minte că ar fi ceva inedit să fac un altfel de interviu decât cele clasice pentru un astfel de eveniment, cu scriitori și cu oameni din lumea cărților. Ce-ar fi să fac un interviu cu un voluntar FILIT, mi-am zis. Simplu. Am luat legătura cu Amelia, mi-a spus că se rezolvă și că, în plus, mă va pune în legătură cu un voluntar special, cu cel mai vârstnic dintre voluntarii FILIT 2018. Asta deja îmi suna foarte bine. A durat vreo două zile până să ajung să mă întâlnesc cu voluntarul veteran, însă așteptarea a meritat din plin, căci am cunoscut un om fascinant, cu care am depănat povești timp de vreo două ceasuri pe una din terasele din strada Lăpușneanu și cu care am legat, involuntar, o amiciție naturală.
Gligor Florea, căci așa se numește omul frumos pe care l-am cunoscut cu un an în urmă, a fost cel mai vârstinc voluntar de la FILIT 2018. Dar acesta este doar un detaliu pretext al poveștii unui dialog pe care, întâmplător sau nu, l-am redescoperit în telefon cu câteva zile în urmă după ce timp de mai multe luni eram convinsă că l-am șters din greșeală. Cu mustrările de conștiință de rigoare și cu un soi de îmbufnare că am pierdut ceva extrem de prețios, mi-am spus că la FILIT 2019 îl voi căuta din nou pe Gligor Florea și voi relua un dialog care mi-a făcut o reală plăcere și care ar fi trebuit să devină încă de anul trecut un interviu publicat aici pe blog. Întâmplarea face că zilele acestea, când tocmai mi-am luat din nou angajamentul de a fi blogger oficial FILIT, am regăsit acest interviu uitat…
Cine este, de fapt, Gligor Florea? Ardelean nativ, cu vorba moale și cu un optimism molipsitor, Gligor Florea este de meserie profesor de limba franceză. Asta probabil ne-a și apropiat din prima clipă… Este un om fascinant, care a călătorit prin lume și care poartă cu sine o mulțime de povești al căror protagonist a fost adesea el însuși. Pasionat de traduceri, de lectură, de cultură în genere, domnul Florea a venit la Iași cu dorința arzătoare de a savura atmosfera unui festival despre care auzise în anii precedenți din revistele culturale pe care le citește. Nu i s-a părut nimic nefiresc ca la vârsta venerabilă pe care o are să facă voluntariat cultural, alături de mulțimea de tineri voluntari FILIT, elevi și studenți cu care a comunicat excelent pe toată perioada festivalului, ci dimpotrivă, l-a bucurat enorm faptul că a putut fi prezent în primele zile de octombrie la Iași.
Ați mai fost în Iași până acum sau este pentru prima oară? Și… cum de ați ajuns să fiți voluntar la FILIT?
O da, am cunoscut Iașul în tinerețe. Dar a rămas doar în amintire. Ultima dată când am fost în Iași a fost în 1966, cu echipa de rugby a Universității din Cluj. Au trecut mulți ani de atunci. Acum l-am regăsit splendid. M-am plimbat mult pe aici și mi-a plăcut. E un oraș cosmopolit, elegant, european. Cât despre FILIT… e un eveniment extraordinar și mă bucur că am ales să vin ca voluntar. În ceea că mă privește, ideea aceasta de voluntariat am dezvoltat-o și am trăit-o de prin clasa a doua. Înainte de revoluție voluntariatul, dacă se poate spune așa, era organizat, impus de către partid și de către stat. Că se numea muncă voluntară, muncă patriotică, practică agricolă, tot un fel de voluntariat era. E drept, era un voluntariat impus, un fel de paradox. Fiind și cadru didactic, pentru mine voluntariatul nu este ceva ieșit din comun, eu am făcut voluntariat de foarte mult timp, în școlile în care am predat, cu copiii cu care am lucrat, deci nu este neapărat ceva nou. Acuma este, într-un fel, oficializată această practică.
Credeți că pentru tinerii de azi voluntariatul este ceva conștientizat, dorit? Există oare la noi o cultură a voluntariatului?
Acum voluntariatul e adesea și o modă care frizează adesea snobismul. Un alt aspect ar fi și interesul organismelor sociale de a-i determina pe tineri să socializeze, să facă voluntariat fără să își propună neapărat asta. Voluntariatul are, până la urmă, un rol instructiv și educativ. Tinerii nu văd însă întotdeauna ținta voluntariatului și rolul lui educativ. Dar revenind la cum am ajuns eu să fac voluntariat la FILIT… eu am două publicații culturale pe care le citesc constant și la care sunt abonat: ”Observator cultural” și ”Dilema” și în una dintre ele, în ”Observatorul cultural”, am văzut informații despre acest festival. Am luat legătura imediat pe internet cu organizatorii, am trimis un CV pentru a fi voluntar la FILIT și am fost acceptat. Anul trecut am ratat momentul, am aflat prea târziu, dar mi-a plăcut atât de mult anul acesta, încât nu vreau să mai ratez edițiile viitoare.
De fapt, dumneavoastră cu ce vă ocupați în viața de zi cu zi?
Am fost toată viața mea profesor. Predau de la 1 februarie 1969. După ce m-am întors din armată, am fost numit profesor de franceză, prin repartiție, în comuna Viișoara, de lângă Câmpia Turzii. Apoi, din anul școlar următor am predat în Câmpia Turzii, până în 1995, când am plecat în Republica Dominicană, pentru că fiul nostru era acolo din 1992 și și-a dorit mult să ne mutăm acolo și eu și soția. Acolo, în Punta Cana, am lucrat 6 ani ca instructor de tenis, apoi încă vreo 2 ani am fost tur operator într-o agenție de turism franceză. Acum 7 ani, în 2011, m-am întors în țară și am intrat din nou în învățământ ca profesor suplinitor, la plata cu ora. Și anul trecut am predat. Anul ăsta nu am mai găsit ore, dar aș preda oricând cu drag.
Cum ați devenit profesor? A fost o alegere sau o întâmplare?
Doamnă dragă, eu mi-am dorit să devin profesor. Ai mei au fost oameni simpli, muncitori într-un combinat metalurgic, tata era turnător la secția de oțelărie și mama lucra la secția de cabluri. Când le-am spus că vreau să mă duc la facultate, mama m-a întrebat ce mă fac dacă mă duc acolo. I-am spus că o să mă fac profesor. Știți ce mi-a răspuns? Mi-a zis măi copile să știi că în lumea asta sunt meserii de care ai nevoie oriunde și tot timpul. Care sunt alea, am întrebat. Măi copile, e nevoie de doctori, de avocați și de popi peste tot. Eu am ales totuși să mă fac profesor și nu m-au oprit. Am avut o ambiție foarte mare, erau puține locuri la limbi străine și am învățat mult tare ca să intru. Paradoxul este că prin clasa a șasea eu eram corigent la franceză, dar cred că asta m-a ambiționat să îmi doresc să predau eu însumi cândva limba franceză. După ce la început m-am descurcat foarte greu cu franceza, în momentul în care am depășit niște bariere, a început să îmi placă teribil și în următorii an eram printre cei mai buni din clasă la limba franceză și așa am decis că vreau să devin profesor de limba franceză.
Care este experiența cea mai frumoasă pe care ați trăit-o ca profesor?
Cea mai mare satisfacție am avut-o atunci când un elev de al meu, un copil foarte modest dintr-o familie modestă din Câmpia Turzii a terminat Filologia și anul trecut și-a luat doctoratul și m-a rugat să îi fac rezumatul în franceză. A fost o mare fericire să văd unde a ajuns. Cred că asta e cea mai mare satisfacție a unui profesor. Să își vadă elevii ajunși departe.
Ați fost plecat o perioadă destul de lungă din țară, după 1989. Cum ați regăsit învățământul românesc după o pauză destul de mare pe care ați avut-o în această perioadă în care ați fost plecat departe?
După 15 ani l-am regăsit diferit. Nu știu dacă în bine sau în rău. Dar simt o schimbare majoră. Cred că indiferent de schimbare, noi suntem cei care trebuie să ne adaptăm, să fim toleranți și să facem față schimbărilor din jur, pentru că altfel riscăm să fim excluși. Vă dau un exemplu… copii dau acum bacalaureatul din trei materii, una fiind la alegere, eu am dat din șapte materii obligatorii. Am terminat filologie, dar am dat examen și la fizică și la chimie organică. Uneori mă gândesc că elevii de azi au o mulțime de privilegii și mă mai gândesc cum ar fi fost să le fi avut noi, pe vremea mea. Au o mulțime de deschideri acum tinerii. Și totuși e trist că mulți dintre ei parcă nu au dorința de a fi activi, de a se bucura de privilegiile astea. Nu mai vor să facă sport, să cunoască lumea, totul este parcă de-a gata și devin amorfi cumva. Noi eram altfel, parcă. Eram, ce-i drept mai supuși, mai ascultători și asta nu e neapărat ceva bun, dar aveam parcă și mai multă poftă de viață. Modelele pe care le aveam noi erau altele. E mare diferență…
Și care credeți că este soluția pentru a îndrepta lucrurile sau, mă rog, pentru a face ca schimbările să fie pozitive.
Eu cred că soluția este în familie. Școala nu poate fi responsabilă de tot. E drept că are un rol important în educația tinerilor, dar pe de altă parte cea mai mare a timpului tinerii o petrec în afara școlii. Familia cred că își pune amprenta mai mult asupra dezvoltării tinerilor decât școala.
Revenind la FILIT… Ce v-a plăcut cel mai mult la FILIT 2018? Nu neapărat din perspectiva voluntarului, ci a omului iubitor de cultură…
Mi-a plăcut tot. Trebuie să recunosc că am venit și cu niște gânduri ascunse, dincolo de ipostaza mea de voluntar… Mi-am făcut de acasă o listă cu autorii care vor fi prezenți la FILIT și mi-am propus să fac și o mică vânătoare de autografe. Mă întorc acasă cu autografe, dar și cu o colecție de dialoguri frumoase cu oamenii de la care mi-am dorit și am reușit să obțin autografe: Emil Brumaru, Alex Tocilescu, Delia Calancea sunt doar câțiva de pe listă. Am avut însă pe lista mea și pe doamna Beatrice Labat, ca reprezentantă a Muzeului Edmond Rostand. Am adus cu mine o ediție din 1924 a traducerii făcute de Mihai Codreanu la piesa lui Rostand, Cyrano de Bergerac, exemplarul cu numărul 567000 tipărit în ediția respectivă. Doamna Labat a fost foarte impresionată, am avut o discuție extraordinară cu dumneaei la Institutul Francez despre literatura română și despre cea franceză, am primit și o invitație în Franța și promisiunea că voi primi 30 pagini din opera lui Rostand, găsite recent în muzeul lor, pentru a le traduce. M-am simțit extraordinar…
Cu alte cuvinte, nu v-ați ales doar cu autografe, ci și cu un viitor proiect cultural…
Da, abia aștept să primesc cele 30 de pagini și să le traduc… Eu am mai tradus și am publicat și o carte, Expresii franceze și povestea lor, o găsiți pe internet, la editura Limes. La aceeași editură am de vreun an un manuscris de traducere a unui roman francez contemporan sfâșietor, Canibale de Regis Jauffret. Aștept să apară și o să vi-l trimit neapărat, e copleșitor romanul. Dar revenind la FILIT, mi-a plăcut foarte mult totul. M-am simțit în largul meu printre atâția oameni și cărți.
Cum v-ați înțeles cu ceilalți voluntari, majoritatea sunt foarte tineri…
M-am înțeles foarte bine, sunt copii frumoși, deștepți, educați. E drept că se vede că nu sunt toți pregătiți să facă față la astfel de evenimente culturale de amploare, unii sunt mai emotivi, dar e normal, nu au experiență foarte multă. Dar mi-a plăcut de ei.
Și care au fost atribuțiile dumneavoastră ca voluntar la FILIT 2018?
Păi în primul rând am fost responsabil, dacă pot să spun așa, de ghidarea doamnei Beatrice Labat, apoi am interacționat cu câțiva invitați din Spania, căci eu sunt și hispanofon, pentru că am trăit o vreme în Republica Dominicană, unde limba oficială este spaniola. Eu am fost repartizat ca voluntar la departamentul ”invitați”. Pentru mine experiența asta este un fel de evadare într-o altă lume, o lume nu neapărat elitistă, pentru că scriitorii care au venit la FILIT deși sunt nume mari din literatura universală sunt oameni modești și foarte prietenoși. E un feeling special pe care îl ai când comunici cu ei. Toată lumea este deschisă, dornică de comunicare, e o sărbătoare a spiritului.
Cu ce gânduri vă despărțiți acum de Iași?
Plec cu cele mai frumoase gânduri de la Iași și mai ales cu gândul de a reveni la anul. La anul vin din nou, dacă mai trăiesc…
Cu gândurile acestea și cu un zâmbet nostalgic și o strângere caldă de mână m-am despărțit de domnul Gligor Florea cu un an în urmă. Era ultima zi de FILIT 2018 și se grăbea să prindă un tren spre Cluj. Ne-am promis că ne vom revedea la FILIT 2019 și că, sub o formă sau alta vom păstra legătura. Și probabil că acesta este și sensul publicării acestui interviu uitat acum, la un an distanță de momentul în care el s-a produs.
You might also like
Leave A Reply