Tocmai am venit de la corectat teze de la evaluarea națională de clasa a opta. Nu spun ce și cum și unde, căci, se pare, nu am voie să divulg secrete de stat care ar putea genera dezastre în sistem (nu că sistemul n-ar fi deja dezastruos…). Nu pot să nu mă amuz însă de paranoia care se naște și care crește de la an la an înjurul unui subiect devenit telenovelic în destule situații – supravegherea.
Termen obișnuit, s-ar zice, în situație de examen, dar cu conotații aproape securiste la noi. Am înțeles, să spunem, introducerea camerelor video la examene, ca un fel de bau bau al tehnologiei moderne, pentru elevii puși pe șotii, cărora bieții supraveghetori umani nu le mai făceau față; cu toate că ar fi și aici multe de comentat (bine că s-au putut plăti sume grele pe sisteme de supraveghere video, dar nu se poate investi într-o consiliere serioasă și competentă a elevilor care să fie învățați că nu copiatul e soluția, dar mă rog, trecem peste…). Am înțeles, într-un exces de corectitudine indus de diverși care s-au perindat prin minister, și introducerea camerelor video în sălile în care corectăm noi, profesorii, cu toate că și aici ar fi muuulte de comentat. Înțeleg, poate, și excesul de zel de anul acesta, în spiritul ANAF, al DNA și al altor abrevieri notorii, de a intoduce și supraveghere audio, nu doar video, cu toate că de data asta mi se pare că frizăm deja ridicolul…
Ceea ce nu înțeleg însă este obsesia pe care tot noi, cei din sistem, o facem pentru aceste lucruri care, la urma urmei sunt doar niște detalii, mai mult sau mai puțin firești. Ca să mă fac mai bine înțeleasă… azi ni s-a spus de nenumărate ori, în centrul de evaluare unde am corectat, că suntem supravegheați și video și audio și asta n-ar fi fost mare lucru, dar de fiecare dată când ni s-a repetat, am avut așa un sentiment că suntem implicați în cine știe ce misiune subversivă și că sugestia ar fi fost că un cuvânt rostit, Doamne ferește, nelalocul lui, ar putea prăvăli cine știe ce drob de sare ce plutește deasupra vreunui cap al cine știe cui. Vasăzică așa, suntem supravegheați video și audio când corectăm… ei, șiiiii??? Ne face asta niște evaluatori mai competenți? Elimină asta toată corupția din țara asta? Mai că-mi vine să pun pariu că o fi la mijloc te miri ce afacere cu microfoane achiziționate prin nu știu ce licitație publică de aia, știm noi de care… Dar mă las păgubașă, căci, zău, îmi pierd vremea în zadar. Pe când sunt însă pe cale să renunț la amuzamentul amestecat cu revoltă, pe marginea regimului de securitate națională aplicat profilor evaluatori, citesc pe aici, pe undeva, că le-a venit o altă idee miraculoasă stimabililor ăstora care emit idei crețe zilnic și anume aceea ca tezele de la bacalaureat să fie corectate în alte județe, pentru că, vezi Doamne, șansele ca profesorului X evaluator să îi pice în mână teza elevului Y pe care l-a meditat, la școală sau în particular, (căci, deh, suntem niște mari afaceriști noi, profii ăștia, care merităm să fim supravegheați când dăm din pix) sunt enorme și ar putea produce un dezechilibru național… Stau și mă întreb, așa, retoric, desigur, că altfel nici nu ar avea vreun sens, din buzunarul cui or plăti motorina ca să transporte tezele, în regim de securitate maximă, evident, căci perlele din ele au valoare inestimabilă, nu?
Nici nu știu dacă să râd sau să mă enervez; dacă să regret că sunt prinsă în mecanismul acesta demn de teatrul absurdului, numit învățământul românesc, sau să mă bucur că am destulă fantezie și simț al umorului ca să ignor ceea ce este de ignorat dacă vrei să rămâi sănătos la cap și să ieși la pensie de drept dintr-un astfel de mecanism. Oricum, aștept ziua în care profii evaluatori vor trece prin poartă de securitate înainte de a intra în centrele de evaluare sau, după caz, ziua în care în spatele fiecărui profesor evaluator va sta câte un securist care să asigure bunul mers al evaluării. Mă opresc aici… nu de alta, dar le dau idei unora…
Leave A Reply