Buxelles, toamna. Din nou! De fiecare dată cu același entuziasm fără margini și cu gândul că stă în puterea mea să schimb lumea prin educație. Fără să fie Paris, fără să fie Camino sau Sicilia, Buxelles e locul în care eu am început să văd lumea altfel, cu mai bine de zece ani în urmă, când tot într-o toamnă cu soare blând și neobișnuit pentru capitala Belgiei, am ajuns pentru prima dată aici, în inima Europei.
Mă întorc de fiecare dată la Bruxelles cu nostalgia acelor vremuri, dar și cu energia pe care mi-o dau proiectele educaționale în care mă implic de prin 2018, alături de European Schoolnet. Zilele acestea merg din nou la Bruxelles, pentru evenimentul de închidere a unui proiect tare drag, în care m-am implicat timp de 2 ani – Teach Europe – despre care am mai scris aici și despre care voi mai pomeni, pentru că e un proiect în care cred și care poate deschide noi orizonturi tinerilor.
Contactul meu cu Bruxelles a fost, încă de la început, legat de Europa și de valorile europene. În 2014, timp de 3 săptămâni, cât a durat stagiul meu de blogger acreditat la instituțiile europene, am avut ocazia să înțeleg despre Uniunea Europeană mai mult decât înțelesesem până atunci și să-mi schimb perspectiva asupra multor aspecte legate de educație, de politică, de societate în general. Bruxelles a fost, într-un fel, locul în care am deschis larg ochii la ceea ce se întâmplă în jurul meu, într-o epocă în care eu însămi treceam prin schimbări radicale. Poate că de aceea mă simt cumva legată de orașul acesta, cu toate că n-aș putea spune că am același sentiment pe care îl am la revederea altor locuri.
Ziua de ieri a fost pe fugă. La propriu și la figurat. De la 5 dimineața până noaptea târziu, când încă mai aveam de terminat lucruri începute care parcă de la o vreme nu se mai termină. E o perioadă agitată, cu multe planuri profesionale și cu multe provocări. Și încerc să rămân cu capul limpede și să nu mă mai implic în activități care nu mă reprezintă sau cu care nu rezonez în niciun fel. iar dincolo de ele, încerc să și trăiesc – frumos și tihnit, așa, ca pe Camino, cu toate că asta e o iluzie frumoasă.
Revenind. Ieri, pe fugă: prin școală, ca să îmi fac cum trebuie orele și să las totul în ordine pentru zilele în care lipsesc, spre aeroport ca să nu ratez avionul spre Viena, prin aeroport, ca să prind legătura spre Bruxelles… Printre alergături, momente de duioșie: un cuplu vârstnic în avionul spre Viena, ciocnind prosecco și spunându-și vorbe dulci (sau cel puțin așa presupun, după zâmbetul doamnei, căci nu pricep o iotă din ce spun ei în germană), zâmbetele stewardeselor și engleza lor impecabilă, gustul inconfundabil al bomboanelor Mozart și roșul aprins de la Austrian airlines, apusul din avion și din aeroport, liniștea din tren.
Când am ajuns în Bruxelles era deja noapte. Am coborât în Gare Centrale pentru că ador drumul până la hotel – același, de fiecare dată. E frig, dar orașul e animat. prima oprire – Place du marché aux herbes, locul meu preferat, în care am cunoscuto pe Florence Fontel, cu mulți ani în urmă. Un tânăr cântă la chitară și acum. Cred că ăsta este unul dintre motivele pentru care ador mica piață de lângă Galeries Royales și Grande Place – spectacolul viu al artiștilor străzii. Admir în treacăt arhitectura din Grande Place și-mi continui drumul spre hotel pe străzile pavate cu piatră cubică. Mă simt ca acasă, cu toate că zgomotul trollerului pe care îl târâi incomod pe caldarâm îmi amintește că sunt doar un călător care poposește de fiecare dată mai mult sau mai puțin în orașul acesta ultra-cosmopolit. Vafele aromate de la Funambule îmi fac cu ochiul, dar le amân pentru zilele următoare.
Place Sainte Catherine e mai puțin animată ca de obicei. Dar la fel de frumoasă. Merg încet și mă bucur de fiecare detaliu. Locurile îmi sunt atât de familiare, dar mereu mai e ceva nou de descoperit. Camera pe care o primesc de data asta la hotelul Holiday Inn Express are o priveliște minunată către biserica Saint-Jean-Baptiste-au-Béguinage, pe care de fiecare dată îmi propun să o vizitez, dar niciodată n-am reușit, din cauza programului încărcat. Poate că de data asta voi reuși. Tabloul nocturn pe care îl admir de la fereastră, cu silueta bisericii în prim plan, îmi amintește de Santiago de Compostella. Nu știu ce conexiuni ascunse face mintea mea obosită. Mâine e o zi plină, dar pe care abia o aștept. Va fi despre educație, despre valori, despre Europa. Apoi, până mă întorc, voi avea un pic de timp și pentru nostalgie. Nu-mi vine să cred că au trecut 11 ani… în care am tot venit și am plecat de aici. Bine te-am regăsit, Bruxelles! Mi-a fost dor…
Leave A Reply