Cum să-ți cumperi o casă pe Camino de Santiago?

„În niciun caz ca mine!” ar fi răspunsul înțelept, rațional, încadrabil în normalitatea relativă a celor mai mulți dintre oameni.
sau
„Fix ca mine! Îți pui în minte s-o faci și o faci, pur și simplu!”, dacă ar fi să rezum toată nebunia din ultimele 4 luni într-un răspuns total subiectiv, care nu este, în niciun caz, vreun sfat, ci doar ceea ce simt eu, o pelerină îndrăgostită iremediabil de Camino de Santiago.

În cele ce urmează voi povesti, pe scurt, cum am ajuns ca în aprilie să semnez actele de cumpărare ale casei de pe Calle Antonio Nicolas, nr. 37, din Sahagún, pe care între timp am botezat-o Simply Camino. Vor urma multe povești despre casă și despre tot ce se va întâmpla cu această experiență miraculoasă pe care o trăim eu și Gheorghe. Voi documenta tot procesul de cumpărare, prin care deja am trecut, precum și pe cel de renovare, care urmează. Dar deocamdată, în acest prim articol, mi-am propus să ofer un pic de context și, poate, un impuls motivațional celor care visează la o casă pe Camino. Încep prin a vă asigura că… „Se poate! Totul e posibil!”.

Back in time… La vida es lo que es…

Am plecat pentru prima dată pe Camino de Santiago (Camino Francez) în 2023, fără să am habar de ce fac asta și ce va însemna El Camino pentru tot restul vieții mele. Am revenit în 2024, ca voluntar pe Camino, la Albergue Santa Cruz, din Sahagún, un orășel pitoresc, din Meseta, care marchează jumătatea distanței pe Camino Francez. În 2025 am pornit cu multă nostalgie în suflet pe Camino Portughez Central și, după ce am ajuns la Santiago de Compostela, am sfârșit prin a ajunge la Sahagún, de care îmi era foarte dor. Finalul de an 2025 a fost greu pentru mine… câteva luni în care am simțit pe pielea mea ce înseamnă “burnout-ul”, pe care multă lume îl consideră un moft. (Nu, nu e moft, e epuizare cruntă, cu efecte pe care nu le doresc nimănui). Am încetinit ritmul la tot și am început să pun pe primul loc viața mea… s-o prioritizez adică (da, știu, sună corporatist, terapeutic sau cum vreți să-i spuneți și n-am nimic împotrivă). Exact! VIAȚA MEA! Pentru că am realizat că dacă nu o fac eu nimeni nu o va face și că, îmi place sau nu, anii pe care îi mai am de trăit sunt mai puțini decât erau acum 20 de ani… Dar să nu devenim dramatici!

Înainte să se încheie anul 2025, am decis că în primăvară voi merge din nou pe același Camino Portughez Central, ca să-i „mai dau o șansă”, căci prima dată nu m-am putut gândi decât la cel Francez. Iar Camino Portughez e diferit de cel Francez. Am început anul sub auspiciile acestui impuls, de a merge din nou pe Camino… și cumva, din senin (sau poate că, de fapt, sămânța era deja plantată în mine și-n suflet) am început să mă gândesc ce fain ar fi să avem o casă pe Camino. Nu m-am gândit singură la asta, să ne-nțelegem… Gheorghe a fost cel care m-a încurajat peste măsură în reveria asta care curând s-a transformat în pasiunea de a căuta case pe Camino pe site-urile de imobiliare din Spania.

Căutarea… căile nebănuite ale Camino și ale internetului 🙂

Așadar, totul a început cu căutări intense pe Idealista, o platformă de anunțuri imobiliare cunoscută în Spania și nu numai. Înainte de asta am avut și o tentativă de a discuta cu un proprietar al unei clădiri vechi din fața alberguelui Santa Cruz, al cărui număr de telefon l-am luat direct de pe afișul lipit pe zidul casei. Asta fusese cu ceva timp înainte de Idealista. Toată luna ianuarie m-am uitat după case vechi situate pe Camino Francez. Aveam doar trei criterii: să fie chiar pe Camino, adică să-mi treacă pelerinii prin fața casei, să aibă o curte oricât de mică și, desigur, să se încadreze într-un anumit buget pe care am ajuns la concluzia că ni l-am permite în cazul în care nebunia asta chiar urma să devină realitate.

Văzusem cu mult timp în urmă, când mai căutam case vechi pe Camino doar pentru a ne delecta cu fantezii despre care nu ne imaginam că vor deveni realiate, una chiar în Sahagún. O țineam minte datorită unei uși interioare și unei balustrade bleu. M-am uitat de multe ori la ea. Arăta destul de bine, dar curtea era praf și interiorul plin de crăpături; iar descrierea era descurajatoare… se preciza că este o casă veche, „para reformar” (și urma o listă lungă de inconveniențe și de chestii ce trebuiau renovate). Prețul era totuși atractiv, aproximativ cât bugetul pe care ni-l permiteam. De la o vreme algoritmul a început să lucreze… Primeam zilnic notificări de la Idealista, cu case ce îndeplineau criteriile selectate; printre ele apărea mereu Casa de pe Calle Antonio Nicolas din Sahagún… care era gestionată de agenția Alquiastur Inmobiliaria, o agenție din Gijon, care are și un mic sediu chiar în Sahagún. Așa că într-o seara, am lăsat un mesaj pe Idealista…

De la curiozitate la decizia finală… semne, ezitări, adrenalină și un pic de nebunie

O lună și jumătate. Atât a durat din momentul în care am trimis primul mesaj până în momentul în care am decis că vom cumpăra casa. La câteva zile după ce am lăsat mesajul pe Idealista, am primit răspuns detaliat direct pe Whatsapp de la Joana, agenta imobiliară care se ocupa de vânzarea casei și care avea să ne ghideze ulterior prin tot procesul. Despre Joana și despre Alquiastur Inmobiliaria voi scrie un articol separat, pentru că merită toată aprecierea. Oamenii ăștia m-au convins să cumpăr o casă online (o casă pe care aveam să o văd în realitate abia după ce am plătit un avans de câteva mii de euro). Da, m-au convins pe mine, care sunt freak control și paranoia când vine vorba de încredere, mai ales în situații de genul ăsta în care țepele sunt foarte des întâlnite.

Revenind… Joana mi-a dat toate informațiile despre casă și mi-a propus să plătim o firmă specializată care să facă o inspecție tehnică a casei, pentru a vedea starea ei efectivă și pentru a avea o imagine realistă a investiției pe care va trebui să o facem ulterior dacă urma să o cumpărăm. Am acceptat propunerea, dar evident că am avut un milion de rețineri. Am răscolit internetul ca să caut informații, am apelat la cunoștințele care au neamuri sau alte cunoștințe prin Spania, m-am agitat teribil și la fiecare pas mi-a fost frică să nu fie o țeapă. Acum, uitându-mă în urmă, mă întreb dacă nu cumva faptul că în februarie am vizitat un cardiolog din cauza hipertensiunii o fi avut vreo legătură cu adrenalina asta… Foarte pe scurt, am primit raportul tehnic făcut de Revicasa, care are 90 de pagini și care ne arăta că trebuie să investim în casă o sumă mai mare decât cea pe care urma să o plătim pentru achiziție. Ne-a cam zguduit, dar la urma urmei, așa cum politicos ne-a transmis și Joana, știam că este o casă veche ce necesită renovare totală… așa că am depășit repede momentul și am acceptat ideea că dacă vrem să o cumpărăm trebuie să ne asumăm că va trebui să și investim.

Înainte să decidem ce urma să facem, ne-am interesat singuri cine sunt proprietarii casei; oricine poate face asta, solicitând o Nota Simple, pe un site oficial guvernamental din Spania, contra unei taxe de 10 euro. Nota Simple este un document care conține toate informațiile despre o proprietate, de la proprietari, la datorii, moșteniri etc. Apoi ne-am interesat ce presupune să cumperi o casă în Spania, ca cetățean dintr-o țară UE. Pe scurt, pentru a cumpăra o casă în Spania (în situația în care ai deja banii necesari, deci nu ai nevoie de un credit bancar), ai nevoie de NIF (un număr de identificare fiscală provizoriu, pe care îl poate solicita notarul, în vederea achiziționării unui bun imobiliar), de pașaport (și carte de identitate națională), de un contract de arras (un contract încheiat cu agenția și cu proprietarii, înainte de a ajunge la notar, prin care în schimbul unui avans, îți este rezervată casa în anumite condiții), o Nota Simple pe care o solicită notarul și un raport tehnic al casei (care cred, totuși, că este opțional). Am avut o întreagă bătaie de cap cu acest NIF, care nu e același lucru cu NIE, dar despre asta voi povesti într-un articol mai tehnic, pentru cine este direct interesat de problemă.

La jumătatea lui martie știam deja că vom cumpăra casa. N-am spus decât câtorva persoane despre intenția asta și mai ales despre procesul în sine, pentru că am trăit permanent cu sentimentul că „până nu văd cu ochii mei” nu e real… Între timp s-au legat toate atât de bine, încât la un moment dat am început să fiu și mai paranoică decât la început, în ciuda faptului că, rând pe rând, toate temerile mele se dovedeau a fi inutile. Dar timpul s-a scurs incredibil de repede…

Un Camino absolut memorabil, cu final așteptat…

Am plecat pe al treilea Camino la final de martie, cu o stare care m-a însoțit tot drumul și pe care e imposibil să o redau în cuvinte – un amestec de entuziasm nesăbuit, de adrenalină, de nostalgie, de poftă de viață și dorință de a ajunge într-un loc care avea să devină în curând, „acasă, pe Camino”. Mi-am amintit, cu puțin timp înainte de plecare, că în decembrie, când rezervasem biletele, mă întrebam care e sensul acestui al treilea Camino. Nu m-am gândit atunci că sensul va fi… o casă. Căci da, așa am simțit tot timpul cât am mers pe acest al treilea Camino – că este un drum spiritual pe care îl fac înainte de a cumpăra casa din Sahagún. M-am bucurat de fiecare clipă, de fiecare kilometru parcurs, de revederea unor locuri și oameni dragi, de o Portugalie verde peste măsură și de o Spanie însorită, impregnată de atmosfera spirituală a săptămânii sfinte, de dinainte de Paști. După Pontevedra am luat-o pe Varianta Spirituală, care este extraordinar de frumoasă. Am mers pe jos (în total aproape 200 de km), cu trenul și cu barca. Am ajuns la Santiago de Compostela cu o zi înainte de Paștele catolic. Am fost pentru prima dată în viața mea la o slujbă de Înviere catolică, Vigilia Pascual. Am trăit experiențe unice și ochii mi-au văzut priveliști de vis. Am povestit despre ele în jurnalul pe care l-am publicat pe blog, într-o secțiune dedicată – Camino Portughez (2026).

De la Santiago am plecat spre León, unde am cunoscut-o, în sfârșit pe Joana, în realitate. Am mers la notariat cu două zile înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Am obținut NIF-ul pe loc, fără complicații, dar am înțeles că uneori poate dura o zi sau două. Am mers la Sahagún în aceeași zi. Joana mi-a arătat casa, care arăta cu mult mai bine în realitate decât în poze. Nu pot descrie ce sentiment am avut pășind acolo, în casa de pe Calle Antonio Nicolas 37, pe unde cu aproape trei ani în urmă pășeam cu rucsacul meu roșu de pelerină fermecată de El Camino.

A doua zi a ajuns și Gheorghe la León, unde în următoarea zi am semnat contractul de cumpărare, după niște emoții stupide pe care mi le-a dat banca din România la care am cardul de salariat de peste 20 de ani. Dar despre asta, cu altă ocazie.

Epilog & povestea care începe…

Dacă mi-ar fi spus cineva acum 3 ani, când am plecat pe El Camino de Santiago că îmi voi cumpăra o casă chiar în mijlocul lui aș fi zis că e o nebunie. Trei ani mai trârziu, nebunia asta a devenit realitate. Mi-am cumpărat o casă pe Camino, chiar în mijlocul lui, la Sahagún, unde mă îndrept chiar acum, când scriu rândurile astea… într-o zi de sfârșit de mai, în aceeași zi în care cu fix 3 ani în urmă mă îndreptam spre Saint Jean Pied de Port de unde avea să înceapă drumul care mi-a schimbat viața.

Cum spuneam, casa a căpătat între timp un nume – Simply Camino – și un cont de Instagram (@simply.camino). Nu știu ce va deveni. Poate o mică cafenea pentru pelerini, poate un loc de popas, cu muzică și cărți și cafea… Poate… cine știe… O simplă casă pe Camino, în care orice pelerin își poate trage sufletul pentru o clipă, două sau mai multe. Simt că acesta e modul meu de a da mulțumi și de a da mai departe ceea ce eu am primit în pelerinajul meu pe El Camino. Îi voi așterne aici, pas cu pas, povestea… povestea unei case vechi, de la 1880, care pentru noi, abia acum începe.