Dintre toate stările pe care le-am experimentat de-a lungul anilor, frica mi s-a părut a fi cea mai bizară dintre trăiri, cu toate că nu cred să existe om care să nu fi experimentat măcar o dată în viață frica de ceva… de înălțime, de apă, de singurătate, de sărăcie, de emoție de… orice. Frica nu este, în fond, nimic altceva decât reflexia acțională a neputințelor noastre interioare sau mai degrabă a credințelor noastre ce determină neîncrederea în sine. Frica e acel ceva care ne ține mereu ca o gheară bine înfiptă în absurdul unei situații pe care după ce o depășim o privim adesea cu amuzament, de pe o cu totul altă poziție.
M-am gândit zilele acestea la fricile mele de om ajuns la o vârstă la care frica ar trebui să fie ceva volatil. De ce am făcut-o? Simplu… pentru a răspunde unei campanii cu finalitate umanitară a celor de la Dr. Oetker, care au avut ideea de a-i provoca pe oameni să își povestească experiențele prin care au reușit să treacă #farafrica în viața lor peste o situație dificilă pe site-ul prajiturifarafrica.ro pentru a dona, prin fiecare poveste postata, câte 1 euro pentru SOS Satele Copiilor, divizia Mama SOS, o campanie ce oferă copiilor vulnerabili, care au pierdut sprijinul familiei biologice, o a doua șansă de a crește alături de o familie.
Așadar, frica… un sentiment straniu pentru mine, dar pe care l-am trăit în nenumărate împrejurări. Cele mai multe dintre ele au fost cumva pasagere, de la frica de a învăța să înot, la frica de înălțime, ori la aceea de reptile… Au existat însă și frici în traiectoria vieții mele care m-au marcat profund. Și cred că cea mai intensă a fost, multă vreme, frica de a fi eu însămi, oricând și oriunde, mai ales în împrejurări în care riscul de a fi judecat după principii în dezacord cu credințele mele era destul de ridicat. Asta, probabil, și din cauză că în copilărie am primit o educație destul de conservatoare, multă vreme frica față de ce vor spune ai mei în cutare sau cutare problemă fiind sentimentul care mi-a guvernat decizille sau preferințele. Ea a dispărut cu câțiva ani în urmă, atunci când viața mea a devenit brusc, ca într-un carusel al sensurilor nedescoperite încă, fundalul unor metamorfoze radicale ale eului meu. Atunci, abia atunci, am scăpat de frica de a fi eu însămi în totalitate. S-a întâmplat cu greu, într-o vară zbuciumată, când, în sfârșit mi-am asumat tot ceea ce eram atunci, tot ceea ce devenisem între timp. Am înfruntat opinii, am dărâmat mituri, am fost eu, pentru prima dată, împotriva tuturor… într-o falsă luptă, pentru că, de fapt, lupta nu era luptă, ci doar o regăsire a sinelui, pentru care ar trebui să mulțumesc cuiva, unei ființe admirabile cunoscute în vremurile acele. Am trecut #farafrica peste una dintre cele mai dificile perioade din viața mea… aceea în care, cu riscul de a fi blamată și neînțeleasă de nimeni, am făcut schimbări majore în existența mea… de mamă, de femeie, de… om. Iar de atunci încoace, nimic nu mi se mai pare atât de complicat, atunci când vine vorba despre alegeri, despre sentimente, despre a-ți asuma ceea ce ești și ceea ce faci ori ce simți.
Viața îmi oferă în continuare experiențe ieșite din tipare (și, făcând haz de necaz, asta mă face să mă simt specială… căci o existență banală m-ar nemulțumi cu siguranță) și dacă am învățat ceva din tot ce am trăit până acum, cel puțin în materie de prejudecăți ori de frica de periclitare a imaginii de sine, atunci acel ceva este că totul, absolut totul poate fi depășit #farafrica.
Acest articol face parte din campania #farafrica, prin care Dr. Oetker sprijină SOS Satele Copiilor. Și tu poți dona 1 euro, povestind pe platforma prajiturifarafrica.ro o experiență personală peste care ai reușit să treci #farafrica.
Leave A Reply