Ca orice lucru făcut spontan, cu entuziasm crescând și fără prea multe gânduri pragmatice, înscrierea echipei Family Biking DATE în Săptămâna Bloggerului Biciclist s-a transformat rapid în cea mai simpatică aventură pe care am trăit-o în ultima vreme. Pe pagina noastră de Facebooklike-urile curg, la fel ca și încurajările și cam același lucru se întâmplă și în viața reală. Prietenii ne felicită pentru idee, la școală, elevii deja sunt la curent că profa de română biciclește cu drag și spor, că susține campania Bike2Work și folosește aplicația i’Velo, iar noi toți avem un tonus excelent. După patru zile de biciclit am realizat brusc că săptămâna asta am făcut o mulțime de lucruri pe care le-am tot amânat și că energia este într-o continuă expansiune. Nu toate zilele sunt însă la fel și nu tot ce ne-am propus e întocmai cum vrem noi să fie…
Vineri, 5 iunie 2015
Azi, spre exemplu… nu prea avem cum să biciclim. Chiar deloc. Tudor are excursie programată cu grădinița și eu îl însoțesc, după modelul altor mămici (proastă idee, pentru că Tudor e foarte independent și s-ar fi descurcat mai bine fără mine cu siguranță…), așa că azi ne plimbăm doar cu autocarul, pentru că ne întoarcem spre seară, târziu. Tati și Eli sunt și ei pe fugă, pentru că după școală, respectiv serviciu, trebuie să ne aștepte pe noi, pe undeva prin apropiere de satul bunicilor, unde Eli și Tudor rămân în weekend pentru un scop nobil numit… ”mami și tati merg la concertul lui André Rieu”. Nu disperăm, chiar dacă weekendul se prevede un pic neprielnic pentru biciclit în familie. Ne adaptăm planurile programului prestabilit și decidem ca sâmbătă și duminică fiecare să biciclească pe unde apucă. Știu, știu, sună cam hazardat, dar am eu un feeling că ne vor purta pedalele prin noi aventuri magice.
Astăzi însă ne este chiar imposibil să biciclim pe bune și pentru că nu ne plac prefăcătoriile, suntem onești cu noi înșine și ne luăm o pauză pe care însă o transformăm într-o altfel de aventură biciclistică. Azi nu biciclim, dar pedalăm printre cuvinte, împreună cu două prietene dragi, pe care nu le-am mai văzut, la propriu, de un car de ani, dar a căror activitate biciclistică m-a cucerit cu fiecare nouă fotografie postată pe Facebook.
Vă invit, așadar, să le cunoașteți pe Monica Liuță și pe Georgiana Turcsanyi, adică, pe scurt, pe Monica și Geo, prietenele noastre bicicliste, cărora le mulțumesc că și-au rupt un pic din timpul lor ca să îmi împărtășească ceva din aventurile pe care le-au avut pe bicicletă. Monica și Geo nu se cunosc între ele. Au totuși câteva lucruri în comun… Ambele au rădăcini îndepărtate de Iași, ambele și-au petrecut ani frumoși prin orașul înmiresmat de tei și ambele au un simț al umorului inegalabil. Și, evident, ambele iubesc biciclitul și îmi sunt prietene dragi.
 |
| Monica |
 |
| Geo |
Pe Monica o cunosc de… nici eu nu mai știu de când… Actualmente muncește și biciclește în București și aventura ei cu bicicleta depășește orice imaginație, cel puțin pe a mea. Geo mi-a fost elevă, cu ani în urmă… Am rămas prietene și mă bucur enorm când ni se intersectează drumurile prin oraș. Nu vă spun mai multe, pentru că le voi lăsa pe ele să o facă, nu înainte de a le mulțumi că au avut răgazul să îmi răspundă la câteva întrebări despre pasiunea lor, pe care le-am transformat într-un duo-interviu ce ne motivează să pedalăm mai cu spor în cadrul campaniei Bike2Work, in Săptămâna Bloggerului Biciclist.
În ce relație te afli momentan cu bicicleta ta?
 |
| Monica… înflorind pe bicicletă |
Monica: Este o dragoste nebună! Ce-i drept, cu actuala am o relație mai nouă și știu că toate sunt la început cu fluturași în stomac și scântei, dar pe noi ne leagă ceva deosebit! Când ne-am cunoscut, tocmai o încercam pe alta și din greșeală am răsturnat un întreg rând de biciclete. La capătul rândului, EA, cu pedalele-n sus. Am ridicat-o, am examinat-o și gata. Desigur, îmi place să spun că am ales-o pe criterii tehnice, dar a fost o chimie clară între noi!
Geo: Un pic de love-hate acolo. Ca o domnișoară veritabilă, mi-am ales bicla după criterii importante de fiabilitate. Mai exact ”uite ci drăguțăăăăăăăă-i”. Astfel, m-am procopsit cu un mamut de 16 kg pe care trebuie să îl car de la și până la etajul 3, dar în același timp arată absolut genial cu orice ținută aș putea să o asortez. Așa că, dragă Ildiko, deși ești grasă, ai noroc că ești frumoasă!
De când te-ai apucat de biciclit și din ce motiv?
Monica: M-am apucat serios de biciclit în 2014, prin martie. Atunci a fost o explozie sportivă în viața mea: m-am apucat de alergat, de înot și pentru că am primit-o și pe fosta, m-am apucat și de biciclit. La început mergeam timid pe trotuar, oboseam după 5 km, nu depășeam viteza de 18 km/h și mă dureau picioarele două zile după plimbare. Apoi am prins curaj și am început să merg cu bicicleta la serviciu – tot pe trotuar, până când am răsturnat niște tomberoane și mi-am zis că pe stradă pare mai sigur. Încetul cu încetul am început să scap de frica mașinilor (nu sunt toți șoferii nesimțiți și rău intenționați) și am început să pedalez destul de bine și să văd cum prindeam rezistență și mai ales viteză. Nu știu exact momentul în care m-am apucat, dar știu că nu m-aș mai lăsa pentru nimic în lume!
Geo: Aveam vreo 7 ani (cred) și prietena mea cea mai bună învățase să meargă, așa ca am zis să nu mă las mai prejos. După câteva trânte și niște modificări estetice aduse bicicletei prietenei în cauză (scuze, Mădă!), am reușit să prind mișcarea, iar restul… e istorie.
 |
| Funny Geo |
Care e cea mai faină experiență petrecută datorită bicicletei?
Monica: După ce am început să prind curaj pe două roți în trafic, evident că mi-am dorit să explorez mai mult decât parcurile orașului, așa că am căutat grupuri de bicicliști pe facebook și m-am alăturat. Așa am plecat într-o frumoasă excursie cu Adevărații Veloprieteni, la Zimbrăria Neagră – Bucșani – un traseu de 80 km. Între timp, citisem despre aventurile altora cu bicicleta prin diverse locuri și mi-a încolțit în cap ideea nebunească de a merge la mare cu bicicleta! În tura de la Zimbrărie am găsit și doritori, așa că, deși au încercat să mă descurajeze, la sfârșitul lui iulie 2014 am plecat spre Marea Neagră cu bicileta. A fost pe cât de greu (habar n-aveam ce cățărări mă așteaptă), pe-atât de fain: 335 km în 2 zile și o mare provocare. Mi-am demonstrat încă o dată că dacă îmi propun ceva, este imposibil să nu reușesc. Așadar, București – Vama Veche este traseul cel mai special (ne-am și întors de la mare pe bicicletă, dar deja eram călită).
Geo: Hmm, nu cred că am o experiență care să mă fi marcat în mod deosebit. Particip cu mare drag la SkirtBike – Iași, mereu am experiențe grozave acolo, de exemplu. Dar ce pot spune cu certitudine e că bicicleta e pentru mine instrumentul favorit de meditație. Nu pot să las mintea să se îngrijoreze și să producă 1000 de gânduri pe minut când sunt pe bicicletă. Sunt 100% focusată pe drum și pe senzațiile pe care le provoacă vântul pe pielea mea, pe respirație, pe postura pe care o am.
 |
| Cu bicicleta la mare… |
 |
| … și la munte |
Folosești i’Velo? Ce părere ai despre aplicația în sine? Ce îți place la ea, ce îi lipsește?
Monica: Folosesc i’Velo de când a început campania Bike2Work, dar nu pot spune că îmi este la îndemână s-o folosesc. Eu sunt o ființă competitivă, așa că îmi lipsesc clasamentele și statisticile. Dar cel mai enervant este că nu pot să văd ce au făcut colegii de echipă. Folosesc în paralel încă o aplicație pentru monitorizare (dar treaba cu colegii n-o pot rezolva).
Geo: Folosesc i’Velo în sensul în care m-am bucurat de câteva ori de programul lor de bike sharing. Din păcate, fiind posesoare de Windows phone, nu am avut cum să folosesc aplicația care deocamdată este disponibilă doar pentru Android și iOS.
Ce părere ai despre Bike2Work? Crezi că după campania asta se vor duce mai mulți oameni la muncă cu bicicleta?
Monica: Mi-a plăcut extrem de mult campania și m-am zbătut de la început să-mi fac echipă de 3. N-am avut colegi, așa că am furat colegii altora. Important era să particip și să adun kilometri care să spună că Da, bicicleta este un mijloc de transport util și folosit! Sper ca obiectivul campaniei să fie atins, iar cei care au încercat acum mersul pe bicicletă la serviciu, să prindă drag și să-și scoată bicicletele mai des.
Geo: Bike2Workface o chestie foarte faină, oamenii văd prin prietenii lor că se poate merge cu bicicleta la muncă și asta îi poate motiva. Însă ceea ce nu poate face o aplicație și nicio campanie de informare, e să repare infrastructura. Ar fi fain dacă s-ar aduna cele mai ”folosite” rute din aplicație și ar fi propuse primăriilor spre creare de infrastructură.
De ce ar trebui să se apuce oamenii de biciclit?
Monica: Pentru că odată apucați, nimic nu-i va putea ține în loc și poate atunci vom avea și infrastructură și respect mai mult. Însă există o condiție: să nu se sperie și să renunțe imediat (nimic din ce este obținut ușor nu durează).
Geo: Asta e o chestie personală, fiecare își va găsi motivația lui pentru a face un anume lucru. Și apoi…Ați văzut vreodată un (o) biciclist (ă) cu fundul lăsat?
Cum ai caracteriza, în 3 cuvinte, senzațiile pe care le trăiești când mergi cu bicicleta?
Monica: LIBERTATE – FERICIRE – LINIȘTE. Când plouă tare- tare sau nu pot să merg cu bicicleta la birou din motive de ținută prea scorțoasă, merg cu metroul. Ei bine, acelea sunt momentele în care îmi dau seama cât de importantă este jumătatea aia de oră petrecută pe bicicletă dimineața, spre birou. Ajung veselă și plină de viață, fără să fi băut cafea. Iar în weekend-uri, sau în concediu, când petrec zile întregi pe bicicletă, este sursa mea de energie pe termen lung: VEZI locurile și oamenii, SIMȚI mirosul florilor și al ierbii proaspăt cosită, PĂSTREZI amalgamul de simțuri în suflet pentru multă vreme.
Geo: Libertate, fericire și puțină îngrijorare că vântul îmi va zbura prea sus fusta. 🙂
După un astfel de dialog virtual și după o zi de pauză biciclistică, aventura Family Biking DATE în Săptămâna Bloggerului Biciclist continuă… (Va urma...)
Leave A Reply