Ce sau cine a mai rămas? O variantă de compromis, obţinută prin eliminare, ceea ce nu înseamnă nici pe departe că este varianta ideală pentru România. Este însă o opţiune firească, de om normal la cap, care se pregăteşte să se ducă la vot şi care conştientizează, o dată în plus, cât de inutilă s-ar putea să fie opţiunea sa într-un sistem putred în care domnesc în continuare bălăcăreala, corupţia, prostia, mojicia, nepotismul, hoţia, teroarea şi alţi termeni din care chiar şi unui geniu într-ale politicii (adevăratei politici…) i-ar fi aproape imposibil să facă vreo capodoperă, fie ea şi bazată pe estetica urâtului.
Despre
Blogul meu, www.anamariaghiban.ro, e oarecum clona mea virtuală, plăsmuită din cuvinte. E imperfectă, asta e clar! Ca și mine. E locul meu de popas în mine însămi și pe unde mă poartă gândul și simțirea. Tot ceea ce scriu pe blog mă reprezintă pe mine ca om, în primul rând. Scriu despre ceea ce îmi stârnește interesul sub o formă sau alta, mă implic în inițiative care contribuie la dezvoltarea comunității în care trăiesc și promovez doar proiecte, acțiuni, produse în care cred. Îți mulțumesc pentru popasul făcut pe Fascinație!Urmărește-mă pe
-
Leave A Reply