O zi de Camino, în Iași

Se spune că El Camino îți dă ceea ce ai nevoie, nu ceea ce îți propui tu să obții de la el. Frumusețea vine, cred, din faptul că, de cele mai multe ori, nu îți propui să obții ceva anume… Sau cel puțin așa a fost pentru mine. Și nu vorbesc doar despre experiența în sine a parcurgerii El Camino, ci despre tot ce a derivat din ea. Peste trei săptămâni plec pe Camino Portughez și habar nu am de ce fac asta. Plec cu emoții la fel de intense ca acum doi ani, dar atât de diferite.Și nu am nici cea mai mică idee despre cum va fi la final…

Cam același sentiment l-am avut și atunci când mi-a trecut prin minte să organizez de capul meu un eveniment dedicat experienței El Camino, la Iași. N-am fost singură în această aventură, ci le-am avut aproape pe Elena și pe Irina, fără de care probabil că nu mi-ar fi reușit nebunia de a organiza în orașul meu natal, la 4500 de km de Santiago de Compostela, o zi de Camino.; căci asta a fost evenimentul „Buen Camino, Iași!” – o zi pe Camino, care a început de dimineață, cu soare și zâmbet și a continuat așa până seara, la apus. Aseara am ajuns acasă frântă de oboseală, dar cu o mulțumire imensă în suflet. Exact ca la capătul unei zile pe Camino… N-am avut putere să fac nimic altceva, decât să mă bucur că am reușit ceva ce a pornit dintr-un impuls și din nevoia de a fi cumva din nou acolo. Mi-am spus că voi scrie de dimineață despre cum a fost, că voi selecta poze, că voi face o mulțime de lucruri „post-event”. Dar dimineață m-am trezit cu telefonul plin de notificări – oameni care îmi mulțumesc pentru ce au trăit ieri, oameni care ne felicită pentur organizare, oameni care mă adaugă pe rețele sociale, zeci de like-uri la poze vechi, de pe Camino… totul, într-un vârtej de emoții, care m-au copleșit la primele ore ale dimineții, când, în timp ce mi-am băut cafeaua, am realizat că am făcut o chestie al naibii de mișto ieri la Iași – am promovat cultura, am adus împreună oameni care habar nu aveau unii de alții sau oameni cărora le era dor să se regăsească, am dăruit din experiența mea și a altora, am readus la viață povești uimitoare, am râs, am plâns, mai presus de orice, am trăit și m-am bucurat de fiecare moment al zilei.

Scriu aici, ca să-mi aduc aminte peste ani de ziua asta formidabilă, născută din simpla dorință de a aduce Camino mai aproape de oameni. Fiecare activitate din cadrul evenimentului a avut farmecul ei și totul a curs atât de firesc, încât aproape că nu mi-a venit să cred că noi 3 am reușit să facem să se întâmple asta…

Pe urmele pelerinilor… de la Palat până în Copou

Pe la 9:30 am început să ne strângem în fața Palatului. Am avut emoții un pic. Dacă o să fie prea multă lume? Pe formular se înscriseseră mulți oameni, dar știu din experiență că la activitățile gratuite mulți se înscriu, puțini vin, căci așa e psihologia maselor… Dar dacă nu vine nimeni? Mi-a trecut și asta prin cap. Ei, și ce dacă nu vine… facem noi o plimbare și gata. Cu gândurile astea alambicate am plecat de acasă spre Palat. Temerile s-au dovedit zadarnice. A venit lume. Nici puhoi, nici prea puțină. Cred că ne-am adunat vreo 50 de oameni și am pornit în pas de pelerin spre Copou, nu înainte de a face poze de grup și de a împărți pașapoarte de pelerin de o zi și explicații despre cum urma să ne jucăm cu ele de-a pelerinii. În loc de ștampile am pus stickere, iar la final s-au eliberat și „certificate”. Întocmai ca pe Camino.

Am făcut aproape două ceasuri până în Copou. N-am avut ghid, cum ne-am fi dorit, căci nu s-au aliniat planetele pentru asta, dar cred că a făcut parte din farmecul zilei, căci așa ne-am cunoscut mai bine și am completat ce știa fiecare despre diversele obiective pe lângă care am trecut. Am mers pe urmele semnelor Camino care, dacă nu știați, sunt în mai multe locuri pe acest traseu. Au fost marcate în 2019, cu ocazia vizitei Papei Francisc la Iași când a fost și binecuvântată borna simbolică cu însemnele Camino, care se află în curtea Catedralei Catolice, unde am poposit și noi la povești. Primul semn Camino este în apropiere Prefecturii și este vizibil din fața Palatului Culturii. Iar până în Copou sunt cel puțin alte 10, pitite unde te aștepți mai puțin. A fost o bucurie să le descopăr pe toate. 

La sensibilidad se podría llamar Maria Droc

Așa se numește expoziția pe care am amenajat-o săptămâna asta în Galeria „La Gard”, pe gardul parcului Copou, cu sprijinul oamenilor binevoitori de la Casa de cultură „Mihai Ursachi”.. Nu scriu prea multe despre ea, căci nu sunt expertă în grafică și nici în cultură hispanică. Dar Elena Mocanu este. Și este împătimită după opera Mariei Droc, artistă de origine română, naturalizată în Spania, care a ilustrat o carte celebră în cultura spaniolă, a scriitorului galician Gonzalo Torrente Ballester, publicată pentru prima dată în 1948. Așa că ideea de a expune ilustrațiile din această carte, pe care Elena le avea deja scanate, s-a integrat cât se poate de natural în structura evenimentului. Habar nu aveam cum se va materializa ideea expunerii lor, dar toate s-au așezat în același firesc.

N-am să uit ziua în care le-am pus pe gard și cum s-a oprit ploaia fix cât a durat panotarea, într-o săptămână mohorâtă cu multă ploaie. Mă simt mândră de mine de câte ori trec pe lângă ea, chiar dacă meritul meu nu e, în fond, prea mare. Expoziția va sta pe gard până pe 13 iunie, așa că, dacă urcați sau coborâți Copoul, zăboviți câteva clipe și bucurați-vă de artă.

Prânzul pelerinului…

După ce am stat la povești în foișorul de lângă tei, unii s-au risipit prin Copou, cu promisiunea că ne revedem la conferința de după-amiază, dar cei mai mulți și-au exprimat dorința de a petrece împreună prânzul. Pe Camino este celebru Meniul pelerinului, un fel de „meniul zilei” în variantă spaniolă, adaptată. Ne-am fi dorit să-l avem și noi fix ca pe Camino, dar cum nu întotdeauna este așa cum îți dorești, am adaptat din mers… oamenii de la Berăria Veche au fost tare faini.

Am putut face o rezervare flexibilă pentru un număr mai mare de persoane, fără niciun avans, așa că masa noastră lungă a arătat fix ca o masă de pelerini. Am păstrat ideea de mâncare tradițională, doar că tradiția la care ne-am raportat a fost ce românească. Mititeii, ciorba de burtă și alte bunătățuri au fost acompaniate de limonadă și de bere/ cerveza – o multiculturalitate adaptată. Am realizat că pe cei mai mulți dintre oameni nici nu îi cunoșteam. Dar prânzul a devenit un prilej de apropiere și de identificare subită a unor afinități neașteptate. Fix ca pe Camino…

Camino cultural – interferențe spirituale, emoționale, personale

După-amiază ne-am revăzut cu toții la Casa Muzeelor, unde prin bunăvoința altor oameni faini, de la MNLR Iași, am avut un spațiu în care să împărtășim experiențe de pe Camino. Timp de două ore, Camino a devenit viu prin vocile celor care l-au străbătut. 10 pelerini și-au spus poveștile de pe Camino, au împărtășit din entuziasmul lor, dar și din fricele și obstacolele care le-au stat în cale. S-a râs mult, s-a și plâns pe alocuri, s-au creat conexiuni spirituale și culturale, s-a trăit și retrăit intens prin cuvinte și prin imagini. Iar surpriza zilei a venit direct de Camino Francez, mai exact de la Navarette, unde se aflau Dominique și Oliver, pe numele lor de internet Camino Lovers, doi oameni extraordinari, pe care i-am întâlnit pe Camino în 2023 și în 2024. Anul acesta Dominique și Oliver sunt din nou pe Camino, unde filmează ultimele secvențe pentru documentarul lor, care se va lansa în toamnă. Iar ieri, și-au făcut timp pentru o intervenție live pe Zoom ca să ne salute din inima Camino. Oliver ne-a încântat cu câteva acorduri ale melodiei pe care a lansat-o în acest an și care este deja hitul pelerinilor – Buen Camino, peregrino – ale cărui acorduri ne-au însoțit întreaga zi, la Buen Camino, Iași! E greu de transmis în cuvinte emoția momentului. Mă bucur enorm că ne-a ieșit! 

La finalul celor 10 intervenții, am vizionat împreună documentarul „Până la capătul Pământului/ Finisterre” – un proiect UNITER, realizat în 2003, care prezintă experiența pe Camino a unor actori români care au parcurs Camino Francez și au oferit publicului momente de emoție extremă, dând peste 20 de reprezentații teatrale în diverse localități prin care au trecut. Filmul poate fi vizionat gratuit pe Vimeo, iar pentru noi a fost un mod extraordinar de a ănchide cercul experiențelor mărturisite la Casa Muzeelor.

Orice pelerin își primește Compostela…

La final de zi, am poposit în liniștea curții Mănăstirii Golia, pe care am animat-o discret cu zâmbete și cu bucuria unui final de zi trăită intens. Ne-am bucurat de peisaj, am vizitat micul muzeu Camino pe care Elena l-a încropit într-unul dintre turnurile mănăstirii, ne-am primit râvnita Compostela metaforică, cu ștampilă cu tot, exact cum primesc și pelerinii la final de Camino. Am schimbat îmbrățișări și gânduri bune și ne-am luat la revedere cu promisiunea că ne vom reîntâlni la o a doua ediție Buen Camino, Iași!

Am ajuns acasă târziu, după ce am mai hoinărit o vreme prin oraș, pentru că mi se făcuse poftă de înghețată și pentru că trebuia cumva să-mi consum energia acumulată peste zi. Am adormit cu gândul la toată ziua asta, născută dintr-o banală idee. Și m-am întrebat de ce am făcut evenimentul acesta și de ce mi s-a părut totul atât de ușor, chiar dacă am muncit mult pentru el. Încă n-am găsit un răspuns convingător, dar până-l voi găsi, mă mulțumesc să cred că e din cauză că ăsta e modul meu de a da înapoi măcar o mică parte din ceea ce eu am primit pe Camino… Iar de data asta, așa a fost să fie … să dau oamenilor o zi de Camino, în Iași.

Galeria completă de fotografii poate fi vizualizată în evenimentul Buen Camino, Iași!