Ador zilele de vacanță fără planuri, în care nu am decât o vagă idee despre ce urmează să se întâmple. Îmi amintesc de zilele petrecute pe Camino, când, după ce am renunțat să mai fiu obsedată de control, am învățat să mă las copleșită de frumusețea bucuriei trăite spontan.
A doua zi în Sicilia. Ne-am trezit devreme, dar am lenevit în pat până pe la opt, apoi am coborât la micul dejun. Ne-am luat la revedere de la Claudia, cu promisiunea că vom reveni la Etna Casa del Sole, căci ea se grăbea să conducă o familie de francezi în drumeția către vulcan. Maura a rămas cu noi să ne pregătească bunătăți de mic dejun. Ne răsfață cu croissante proaspete cu cremă de fistic, cu cappuccino și alte delicatese. E toată numai zâmbet și veselia ei e molipsitoare. Nu ne grăbim, căci n-avem nicio țintă precisă. Siracuza e la mai puțin de o oră distanță, așa că ne bucurăm de soare și de micul dejun pe terasă.
Am ajuns în Siracuza pe la 11:00. Habar nu aveam ce să facem, concret, așa că am aruncat o privire rapidă pe Tripadvisor și mi-au căzut ochii pe ceva care se numește Tecnoparco Museo di Archimede. M-am gândit că trebuie să fie un parc interactiv și că o să-i placă mult lui Tudor, așa că ne-am îndreptat direct spre el. Am descoperit acolo un loc fantastic, unde într-o oră am învățat mai multă fizică decât în toată viața mea de elev, pentru care fizica a fost mereu o disciplină imposibil de înțeles. Parcul tehnologic dedicat lui Arhimede e un loc foarte interesant, unde multe dintre invențiile lui Arhimede sunt reproduse fidel, iar funcționarea lor este explicată în detaliu și demonstrată de către ghid. Arhimede s-a născut la Siracuza și localnicii se mândresc cu asta. Lucia, ghida noastră, a fost fabuloasă. Și nu exagerez deloc, când spun asta. E genul de ghid care are un fel absolut fantastic de a te ține cu gura căscată pe tot parcursul vizitei. N-am văzut în viața mea atâta pasiune pusă în slujba științei. La final am stat puțin de vorbă cu ea. Am aflat că este studentă și că va deveni în curând inginer chimist. Jobul de ghid îl face pentru a câștiga un ban în plus, dar îi place mult, așa că nu simte când trece timpul. Nici noi n-am simțit…
Chiar lângă muzeul în aer liber dedicat lui Arhimede se află parcul arheologic din Siracuza, cu câteva atracții ce n-ar trebui ratate. Noi am decis totuși să îl lăsăm pentru data viitoare, pentru că soarele ardea deja destul de tare și vizita dura cel puțin o oră și jumătate.
Ne-am îndreptat, așadar, spre Ortigia, care este o bijuterie de insulă. Ortigia este, de fapt, centrul vechi al Siracuzei. Toată istoria locului pare să se fi concentrat acolo, pe străduțele înguste, învăluite în arome de tot felul, prin care pașii se pierd în nesfârșite plimbări. E multă lume, dar nu e la fel de aglomerat ca în Taormina. Multe dintre străduțe dau spre mare. Sunt atât de pitorești… Nu-mi vine să mai plec de aici. În Piazza Minerva răsună acorduri de tango. Lumea face roată în jurul a doi dansatori care își unduiesc trupurile în soare, executând perfect combinații de ocho, gancho și boleo. Mi-am amintit că și în Taormina am văzut un afiș cu un spectacol de tango.
Domul din Siracuza e somptuos, iar în lumina soarelui pare decupat dintr-o carte poștală. Este una dintre cele mai vechi catedrale din Europa, dacă ar fi să ne raportăm la faptul că pe locul acesta a fost ridicat un templu închinat Atenei, încă de prin secolul al șaselea, templu ale cărui coloane dorice încă se pot distinge în arhitectura actualei catedrale. Atmosfera din interior e solemnă. Se oficiază o cununie religioasă. Asistăm la intrarea mirilor, cu tot ritualul cununiei catolice, care mi se pare extraordinar de emoționant. Peste tot sunt flori roz, orchestra cântă marșul nupțial, lumea e atât de emoționată, iar în aer plutesc parfumuri scumpe, discrete, la fel ca eleganța aristocrată a doamnelor și domnișoarelor care-și șterg lacrimile cu batiste albe sub privirile îngăduitoare ale domnilor, care zâmbesc și ei la fel de discret. Doamne, e atât de frumos… Parcă am fi într-un film de Zefirelli…
Am plecat destul de târziu din Ortigia, după ce am făcut și o tură de shopping, fără prea mare succes, căci Tudor nu a găsit ce își dorea. Mai erau cu siguranță multe de văzut. Am aflat prea târziu că există și un muzeu al marionetelor care merită toată atenția. Ai nevoie de măcar două zile ca să te bucuri în tihnă de Siracuza…
Pe lista noastră era și Noto și mi-ar fi plăcut să ajungem și acolo, însă am decis să renunțăm la acest mic ocol în drumul nostru spre Marina di Ragusa pentru că acolo Elisa, prietena mea de pe Camino, la care urma să stăm în următoarele zile, ne aștepta deja.
Am ajuns la o oră rezonabilă în Marina di Ragusa. Revederea cu Elisa a fost exact așa cum mă așteptam… cu lacrimi de bucurie și cu o îmbrățișare care m-a teleportat cu aproape un an în urmă, în ziua aceea în care ne-am luat rămas bun la Santiago. Ne-a fost amândurora atât de dor… E umitor cum se creează legăturile puternice între oameni. Îmi amintesc perfect ziua în care am cunoscut-o pe Elisa, în drum spre Astorga, apoi ziua în care am reîntâlnit-o, la Cacabelos, unde am dormit în aceeași cameră cu toții… eu, ea, Elio și Marin… Apoi noaptea la Santiago, petrecută în aceeași cameră, cu discuții interminabile și Bella Ciao la balcon. Doamne, ce dor de Camino mi s-a făcut în după-amiaza asta însorită, la Marina di Ragusa, unde rămânem pentru următoarele trei nopți. E uimitor cum se activează memoria involuntară și cât de minunată poate să fie revederea unei ființe dragi… (va urma)
Leave A Reply