De ceva vreme îmi tot revizuiesc lucruri amânate, lăsate baltă în momente de lipsă totală de inspiraţie sau pur şi simplu făcute pe fugă, într-o goană nebună şi într-o încercare disperată de a recupera nu timp, pentru că unele lucruri sunt ireversibile, ci experienţe irosite sau nefructificate aşa cum îmi propusesem să o fac. Caut nu scuze, ci explicaţii care să mă convingă că eu am fost cea care a neglijat, a amânat, a triat prost şi că tot eu trbui să fiu cea care va readuce lucrurile la o altfel de normalitate.
Pe scurt – cu aproape un an în urmă, Răzvan, unul dintre elevii mei, mă întreba dacă aş putea să coordonez un proiect al unei campanii de sensibilizare a tinerilor cu privire la drepturile noastre de cetăţeni europeni, cu care să înscriem liceul nostru în competiţia Euroscola. Despre cum au decurs lucrurile şi despre ce au făcut cei 24 de elevi implicaţi în proiect de-a lungul vacanţei de vară am scris aici şi aici. Am lăsat însă lucrurile oarecum neterminate dintr-un anumit punct de vedere, pentru că am tot amânat să scriu despre reuşita proiectului, care a obţinut premiul al II-lea în competiţia naţională, drept pentru care entuziasmul grupului a fost răsplătit cu o vizită la Strasbourg, pentru a participa la Ziua Euroscola din 7 februarie 2014. Şi îi felicit din nou pentru asta şi mă felicit pe mine şi pe Dana, colega mea, că am acceptat o astfel de provocare. Şi nu, nu e manifestare a unui narcisism întârziat, ci un ecou tardiv, dar util, al zilelor în care am aflat o sumedenie de lucruri pe care nu le ştiam despre mecanismele UE şi în care am conştientizat mai mult decât o făcusem până atunci importanţa participării la vot pentru alegerea oamenilor pe care România îi trimite în Parlamentul European.
 |
| Tu cine vrei să ajungă acolo? |
Experienţa s-a finalizat, copiii au primit felicitări, au văzut „pe viu” ce se întâmplă în Parlamentul European, şi, dincolo de aceste lucruri frumoase, sunt convinsă că le-a rămas în minte şi lor şi celor cu care au lucrat în campanie esenţa problemei – UE înseamnă drepturi, înseamnă responsabilităţi, înseamnă oameni pentru oameni. Iar acolo, la Strasbourg, la fel ca în multe alte locuri în care insituţiile UE îşi au diferitele structuri, lucrurile se mişcă, funcţionează. Ceea ce la noi nu se prea întâmplă întotdeauna. (Aud deja, în surdină, reproşuri cârcotaşe cum că peste tot există dedesubturi şi interese politice, economice şi mai ştiu eu de care, dar prefer să le ignor, în lipsa evidenţelor, pentru că eiu ştiu ce am făzut şi ce am făcut). Ironia face că, la trei luni de la vizita la Strasbourg, mi-am reamintit de Euroscola şi de Drepturile noastre în Uniunea Europeană într-un context tipic autohton – o sirenă enervantă şi o portavoce care a poluat fonic vreo câteva minute Copoul, îndemnându-ne să votăm pe nu ştiu care X la alegerile europarlamentare. Asta în timp ce discutam despre ştirea care a circulat zilele trecute in legătură cu fraudele de ordinul milioanelor de euro pe care o companie europeană le-a înregistrat în zona Moldovei.
Încerc să-mi reactivez memoria voluntară şi să regăsesc o bună motivaţie pentru vot. Nu pentru votul în sine, pe care oricum mi-l voi exprima, ci pentru cei cărora li-l voi da. Îmi vine în minte sloganul campaniei elevilor mei – Fii cetăţean european! Votează! Şi mă-ntreb, deocamdată, retoric şi fără inocenţa cetăţeanului lui Caragiale…. Bine, bine, votez, dar… cu cine?
