Regie: Barry Sonnefeld
Actori: Robin Williams si alţii
Fără să ne fi programat dinainte evenimentul în sine, am transformat seara de vineri, care s-a sfârşit deja de câteva ore, într-o seară de cinema în familie, cu tot ritualul adiacent – popcorn, suc, bere şi râsete cât pentru o săptămână întreagă. A lipsit pizza home made, dar trecem peste, având în vedere că totul s-a întâmplat spontan, după o zi în care am declarat că îmi dau demisia din postul de mama provizoriu casnică. Şi cum spontaneitatea implică brainstorming, a trebuit să ne decidem relativ repede asupra a ceea ce urma să vizionăm în trei. (Tudor e deja de mult timp în lumea viselor.). Televizorul nu ne-a oferit nici de data asta vreo alternativă viabilă, aşa că am comis sacrilegiul de a nu vedea un film cu Sergiu Nicolaescu în această seară în care aproape toate posturile tv şi-au inclus în grilă unul sau (ca să fie mai cu moţ) chiar două sau trei filme regizate de domnia sa. Mai mult, am înlocuit ceea ce s-ar fi dovedit, poate, un act metaforic de patriotism intens, cu o comedie simpatică, care ne-a binedispus pe toţi trei – RV, un film din 2006, cu o distribuţie care, în afară de numele lui Robin Williams, nu spune nimic, cu o poveste destul de perimată şi fără intenţia de a ascunde cine ştie ce mesaj ultra-mega-filozofic. Cu alte cuvinte, americanisme, cum ar spune ştiu eu cine… Prezenţa lui Robin Williams în distribuţie mi-a fost însă suficientă pentru a fi de acord cu propunerea lui Dragos de a vedea filmul cu pricina, care nu este vreo mare capodoperă de Oscar, dar care are calitatea de a fi, la nevoie, pretextul unei seri frumoase în familie. Robin Williams ste unul dintre actorii care mă fascinează, pur şi simplu, indiferent de ipostază. În RV, interpretează rolul unui tată care vrea cu orice preţ să fie responsabil, împărţindu-se cu stângăcie între slujba pe care este pe cale să şi-o piardă şi familia de care simte că se îndepărtează tot mai mult şi pe care vrea să o facă fericită. Nimic ieşit din comun, la urma urmei.
Filmul în sine nu e cine ştie ce – scenariu şablon pentru comediile de familie în stil american, plin de clişee şi de personaje tipice răsuflate şi răs-răsuflate – o familie buclucaşă pleacă, forţată de anumite împrejurări, într-o excursie cu o rulotă închiriată, membrii acesteia fiind nevoiţi să facă faţă unor provocări amuzante, surse inepuizabile ale unui comic de situaţie facil, dar contagios, pe care, evident, le depăşesc, într-un final care se vrea a fi, probabil, moralizator şi emoţionant, în acelaşi stil marca Hollywood & co. Trecând peste, RV e o comedie relaxantă, care nu trebuie musai văzută, dar pe care v-o recomand cu drag pentru debutul reuşit al unui sfârşit de săptămână în familie.
5 Comments
Nu te-ai uitat la filme cu Nicolaescu?? Nț, nț! Rușine! Acum când toți se dau de ceasul morții (hmm, bad choice of words…) să ne spună/arate câte ceva despre el, chiar și că nelegitimul dău fiu vrea să oprească incinerarea (ce-or să facă, îl țin așa la suprafață până se pronunță tribunalul? LA cum merge justiția la noi, tare mi-e că se-mpute treaba repede…)…
În altă dezordine de idei, m-ai convins, mă uit și eu la el. LA film adică. LA RV. Apropo, de unde ai luat pozele alea? Dacă-s de pe http://www.imdb.com, sper că nu vrei să vinzi articolele…
A apărut deja şi un fiu?:)) Hmmm, se prevăd provizii consistente pentru presă. Vreo lună două nu e nevoie să mai moară nimeni, au materie primă. 🙂
Pozele nu-s de pe http://www.imdb.com. În general la articolele despre filme pun prinscreen-uri din film, cu scene care mi-au plăcut mie mai mult. Na că m-ai făcut să divulg secretul. 😀 😀
1. Da, și e și nelegitim! Cazul Dumitru Tinu reloaded…
2. Da, au material de…. era să spun o prostie. În fine, presa noastră de toate zilele..
3. Mi-am imaginat eu că nu-s de pe IMDB, că a doua poză nu era de acolo. Numa' vezi că pe Blogger ai spațiu limitat, vreo 2 GB…și dacă pozele-s mărișoare, se consumă destul de repede.. Dar mai este până atunci…cred.
3. E bine de ştiut. Mulţumesc de informaţii. Am zis eu că o să te pun să-mi ţii un curs de blogging (e bun termenul).:) Apropo de poze…ziceai pe undeva că recunoşti peisajul din jurul blocului meu şi că….aştept să-mi confirmi cât mai curând.:D
Da, cred că blogging e numa' bun, se încadrează în linia deja cunoscută…brânză, barză, viezure…Curs de blogging e prea mul spus, pot doar să-ți împărtășesc din cunoștințele mele în domeniu…
Da, îl recunosc, dar degeaba îl recunosc dacă n-am timp să și verific dacă e așa cum cred eu :). Am în plan un drum la Iași dar cu „brizele” astea de iarnă (deja mă simt ca-n Siberia) nu știu când.
E bine așa, cu rude-n cele patru vânturi, că ai un' te duce…și văru' Ionuț îmi zice de câteva luni să-i fac o vizită,dar timpu' ăsta….oare nu s-o fi inventat ziua de 48 de ore ca să-mi ajungă și mie?