Printre ştirile zilnice pe care le aflu aici, la Bruxelles, se numără unele care îmi atrag atenţia prin faptul că le transpun cumva în peisajul social românesc şi încerc să vizualizez cum se vor implementa la noi anumite convenţii, tratate, programe care intră într-o contradicţie izbitoare cu realitatea românească din anumite domenii. Fireşte, în fond, acesta este şi scopul majorităţii documentelor… să schimbe stări de fapt, să forţeze lucrurile să meargă mai bine acolo unde merg prost, însă contrastul nu are cum să nu-mi creeze tot felul de scenarii.
Azi, spre exemplu, am citit un comunicat de presă în care Comisia Europeană îşi exprimă entuziasmul, felicitându-se pentru paşii făcuţi în direcţia luptei împotriva meciurilor trucate (a blaturilor, într-un argou specific). Comisia a anunţat lansarea Convenţiei asupra manipulării competiţiilor sportive, document a cărui finalitate este aceea de a eradica un fenomen care, din nefericire, are o mare răspândire în lumea sportivă. Asta îmi aminteşte, inevitabil, de figuri din lumea fotbalului românesc, care într-o vreme invadaseră ecranele televizoarelor şi care acum se reculeg în spaţii răcoroase. Citesc însă mai departe şi aflu că miniştrii vor discuta în egală măsură despre o revizuire a Convenţiei privindviolenţa spectatorilor, document care, de la adoptarea sa, în 1985, a jucat un rol semnificativ în formarea unei conduite a spectatorilor participanţi la competiţiile sportive. Zâmbesc din nou la gândul că „formarea unei conduite” este o expresie vagă şi-mi amintesc de singura mea experienţă ca spectator la un meci de fotbal, în România. Cu siguranţă mulţi dintre spectatorii noştri habar nu au de existenţa unui astfel de document şi nici nici nu cred că le-ar folosi la mare lucru dacă ar avea. Cât despre autorităţile implicate… no comment. Nu mă preocupă domeniul şi nu intenţionez să bat câmpii despre lucruri care nu mă privesc, dar oricum, aşa, pentru cultura mea generală matinală, e interesant să aflu că există astfel de documente specifice, la utilitatea cărora eu una nu m-aş fi gândit vreodată. Şi ca să închei în acelaşi ton, mă întreb, retoric şi inutil, cum oare percep unii dintre ai noştri, personaje caricaturale, cu trecute veleităţi de parlamentari europeni, astfel de preocupări la nivel înalt.
Leave A Reply