Ce treabă are una cu cealaltă şi ce caută toate trei într-un titlu fără noimă? În caz că vă trece prin minte o astfel de întrebare, mă simt datoare să precizez că nu are legătură cu doza cam mare de cofeină pe care tocmai mi-am însuşit-o, spre delectarea tuturor neuronilor mei. E mai degrabă ceea ce mi-a rămas în minte după ce am citit de dimineaţă două articole franţuzeşti despre două invenţii pe care încă nu ştiu cum să le cataloghez – groteşti sau de-a dreptul scârboase. În tot cazul, se pare că, înainte de toate, sunt foarte profitabile pentru producătorii lor.
Despre prima am citit aici şi recunosc că m-a apucat instantaneu o senzaţie fiziologică previzibilă. Am avut totuşi noroc, pentru că încă nu luasem micul dejun (inutil să mai precizez că mi-a pierit orice apetit după). Trec însă rapid peste senzaţie şi încerc să ajung la esenţă (a ideii, nu a gumei, desigur). E drept că mă depăşesc studiile britanicilor, specialişti în de toate şi mă intrigă uneori umorul de tip Benny Hill sau Mr. Bean, dar o aşa invenţie e peste aşteptări. Refuz să-mi imaginez senzaţia bieţilor părinţi care şi-au văzut copilul molfăind cu satisfacţie o gumă de mestecat în formă de testicule de cămilă, pentru că despre asta era vorba. Cât despre reacţia producătorului, care şi-a exprimat empatia faţă de doleanţele mamei cu pricina, dar a precizat că ideea produsului era să fie o glumă, ce să mai comentezi… umor englezesc, nu?
Ca o coincidenţă, pe un alt site, unde ajung de multe ori din cauza imprudenţei de a fi dat click la un moment dat pe un link (deh… se mai întâmplă…), am citit asta. Dacă aş fi fost paranoică (şi uneori sunt) aş fi jurat că cineva a pus un gând rău stomacului meu dis-de-dimineaţă. Nu că asta ar fi fost de rău augur, că tot m-am apucat de dieta de primăvară a Danei, dar zău aşa, e cam sadic să-ţi fie inhibată foamea de nişte bazaconii de pe net. Trec şi peste noile senzaţii, marcă americană de data asta, şi încerc să fac haz de necaz. Nu m-ar mira ca în curând să inventeze şi prezervative cu aromă de hamburger. Cum cine… americanii, of course.
Una peste alta, după o aşa doză de grotesc matinal, îmi dau seama că ambele articole sunt scrise de francezi. Adică un fel de râde hârb de oala spartă… Şi nu mă pot abţine să nu mă gândesc la ce le-o fi trecut prin cap inocenţilor de francezi când au citit despre invenţiile anglo-americane, în „candoarea” lor debordantă sintetizată sublim… în ce altceva dacă nu în sofisticatul french kiss.
Leave A Reply