Cinefilii vor avea prilejul de a viziona în cadrul festivalului producții cinematografice extrem de variate, atât prin proveniența lor (vor fi proiectate filme provenind din 26 de țări europene), cât și prin diversitatea tipologiei (drame, comedii, biografii, scurtmetraje, documentare, filme de animaţie). Diversitatea este cuvântul cheie și în ceea ce privește palmaresul filmelor selectate spre difuzare. Așa se face că printre ele se numără nu mai puțin de zece premiere europene în România, un film care a primit Oscarul pentru film străin, o retrospectivă Tudor Giurgiu, precum și alte capodopere cinematografice europene. De asemenea, pe lângă proiecțiile propriu-zise, organizatorii le propun iubitorilor de film european, precum și celor care nu i-au pătruns încă tainele, dar își doresc să o facă, mai multe tipuri de activități ce se vor desfășura în capitală, în perioada festivalului, conform programului afișat pe site-ul oficial al evenimentului, precum și pe pagina de FB.
Trailerul m-a convins că este un film care nu trebuie ratat, însă recunosc că la acest gând a contribuit semnificativ și un episod petrecut toamna trecută la Bruxelles, fără legătură directă cu documentarul despre Bergman. La Bruxelles am avut printre altele șansa de a fi spectator la premiera belgiană a documentarului Caricaturistes, fantassins de la démocratie, regizat de Stéphanie Valloatto și realizat după un scenariu de Radu Mihăileanu – o premieră cu un public copleșitor de numeros, cu o atmosferă de excepție, urmată de un dialog extraordinar cu cineaștii și de sentimentul că am vizionat o capodoperă. N-aș fi crezut vreodată că sentimentul de a vedea un documentar bine realizat într-o sală de cinema poate fi atât de copleșitor. Am eu un feeling că aș reedita episodul de la Bruxelles dacă aș avea ocazia să vizionez Trespassing Bergman, chiar și fără prezența la eveniment a protagoniștilor documentarului… În cadrul FFE 2015, documentarul va fi proiectat în București (Cinema Studio, pe 10 mai de la ora 19:30) și în Târgu Mureș (Cinema Arta, pe 23 mai de la 20:00).
Povestea în sine este copleșitoare: în Polonia anului 1962, orfana Anna, crescută în mănăstire, își întâlnește înainte de a depune jurământul singura rudă în viață pe care o mai are, de la care află că ea este, de fapt, evreică. Călătoria spirituală pe care Anna și Wanda, ruda ei, o fac în descoperirea poveștii propriei familii este de fapt o dramă a decoperirii de sine, presărată cu dileme existențiale legate de religie, istorie, război, viață, moarte. Ida este genul de film de artă care respiră aer european de la prima la ultima secundă și tocmai de aceea cred că este simbolică prezența sa în cadrul unui festival care celebrează filmul european. Ida va rula în București (ICR, pe 12 mai de la ora 19:00), în Iași (Casa de Cultură ”Mihai Ursachi”, pe 24 mai la ora 18:00) și în Hunedoara (Castelul Corvinilor pe 30 mai la ora 21:00)

Tematica filmelor este variată și extrem de sensibilă pentru un spațiu care în ultima vreme a constituit obiectul unor mize politice importante: o călătorie clandestină prin URSS-ul anilor ’30, viața romilor din Soroca, drama unei pianiste a cărei viață este schimbată radical de alăturarea la cauza comunistă, povestea unei familii din Kiev care se luptă cu nedreptatea imobiliară în dorința de a proteja valorile familiei tradiționale, viața locuitorilor Chișinăului surprinsă din diferite unghiuri, drama unor copii dintr-un sat din Moldova a căror mamă pleacă la muncă în Italia sunt, pe scurt, aspectele evocate artistic în filmele din cadrul acestui eveniment inedit din agenda FFE 2015, cu adânci implicații, dincolo de festivalul în sine, în pledoaria pro-europeană în ceea ce privește situația politică a celor două țări estice. Cu toții știm că Republica Moldova și Ucraina au făcut în ultima vreme pași uriași către Europa și că Uniunea Europeană este sensibilizată de exprimarea deschisă a dorinței de integrare, iar prezența unui astfel de colaj de filme în cadrul unui festival al filmului european, organizat pentru a celebra Ziua Europei într-o țară vecină, cum este România, nu poate fi decât o punte spirituală întinsă de Europa celor două state.
Trei sunt atelierele la care copiii și tinerii pot participa, în București, în următoarele zile. Atelierele de educație cinematografică pentru elevi susținute de criticul de film Ileana Bîrsan au ca obiectiv familiarizarea cu filmul european, cu diferitele estetici cinematografice, precum și realizarea unui dialog între elevii de liceu, așa cum se precizează în comunicatul de presă dat de către organizatori. Atelierul de critică de film prezentat de criticul Andrei Rus, va avea ca scopu familiarizarea tinerilor cinefili cu noțiuni elementare de analiză de film, iar workshop-ul de animație pentru copii (8-13 ani), Anim’est , se va desfășura sub îndrumarea lui Vasile Alboiu, având o componentă practică (se vor realiza scurte filmulețe în diverse tehnici: stop motion, 2D, decupaj – cu personaje și lumi fantastice), așa cum se precizeză în același comunicat de presă. Toate detaliile despre condițiile de participare, despre zilele, orele și locurile în care vor avea loc atelierele sunt disponibile pe www.ffe.ro, site-ul oficial al festivalului.
Leave A Reply