El şi Ea –
două planete suspendate în capete de curcubeu.
Se întâlneau uneori
în eclipse totale
ascunse-n lanuri multicolore de flori.
Se roteau încet,
în ritmuri bizare,
pe orbite imaginare
din galaxii necunoscute
şi-şi şopteau adevăruri sublime
prinse în aripi
de vise pierdute.
Apoi,
în vârtejuri de frunze interstelare,
se pierdeau agonic,
scufundându-se-n mare.
Apoi, din nou,
se rostogoleau agonic
pe fâşii colorate, în drepte paralele,
croindu-şi zadarnic
drum printre stele.
Alergau nebuneşte
în sus şi în jos,
fără să ştie că totul era de prisos.
Se ciocneau uneori,
ca din întâmplare,
frângându-se iar în semne colorate de-ntrebare.
Când oboseau,
se întorceau
în capete de curcubeu,
fiecare într-al său;
şi încercau să-nţeleagă
Ceva
din agonia lor de peste an,
fără să-şi facă însă vreun plan.
Rămâneau mereu
aşa:
două colţuri rupte dintr-o stea –
El şi Ea…
suspendaţi în capete de curcubeu,
aşteptând zadarnic
eclipse,
miracole,
vise –
Acum, niciodată, mereu.
Amandoi viseaza la fericire,
Impreuna urasc singuratea
Dar uita,mereu,
Pentru a fi pe Curcubeu,
A fost nevoie de o ploaie de vara…