De-a greva și nu prea

Bag de seamă că zilele acestea, greva este în topul cuvintelor din DEX utilizate în mod cotidian, cel puțin de către cei care, sub o formă sau alta, au de-a face cu sistemul de învățământ preuniversitar. Am un puternic sentiment de déja-vu. Dacă nu mă înșel (și nu prea cred să mă înșel), anul trecut, tot cam pe vremea asta, se vorbea de grevă și de boicotarea examenelor naționale. Și dacă stau mai bine să mă gândesc, cred că este un déja-vu atemporal, căci, sub o formă sau alta, de mai bine de 15 ani de când sunt în sistem, tot aud de grevă. Nu doar aud, ci mai și fac… din când în când și cuminte, căci așa îi șade bine sindicalistului din învățământ. Ce, noi suntem buricul pământului să oprim trenuri ori avioane?! Nuuu, noi suntem ăia care oricum nu muncim opt ore pe zi și avem vacanțe patru luni pe an, după unii… Așa că… ce tot atâta grevă!!!

Ne amuză, suntem ironici și subtili, dar, la modul cel mai serios, azi, în timpul pe care l-am petrecut jucându-mă de-a greva pe la școală, am meditat un pic la tot haosul ăsta din sistem, la faptul că mereu suntem arătați cu degetul, că cei mai mulți dintre cei care judecă din exterior ceea ce se întâmplă în învățământ trăiesc cu falsa impresie că salariile mici sunt singura problemă care-i nemulțumește pe profesori, la… în fine, e prea mult spus că am meditat. M-au copleșit gânduri amestecate cu o furie latentă și cu o repulsie care pe zi ce trece se transformă de-a dreptul în scârbă. Și, una peste alta, mi-au revenit în minte anomalii din sistem cu care zilele acestea mă confrunt pe viu, cum ar fi faptul că probele examenului de bacalaureat se desfășoară simultan cu programul școlar și că eu, ca profesor, tebuie să fiu într-o stupidă comisie și să îi ascult pe elevii înscriși în examen cum ”citesc cu voce tare textul” ca să li se dea un calificativ care nu spune nimic, dar absolut nimic despre ei și despre cum și-au însușit anumite cunoștințe ori au căpătat anumite competențe (ca să fim în ton cu limbajul de lemn) în cei patru ani de liceu. Timp în care orele mele la celelalte clase sunt acoperite de colegii ghinioniști care se nimersc să fie prin vreo fereastră… Cum de o astfel de scăpare a sistemului trece neobservată de ani de zile? Sau să înțeleg că ăia de au conceput aceste examene naționale care nu dau nici pe departe vreo măsură a valorii absolvenților s-au bazat pe faptul tacit că oricum e final de an școlar și lumea e relaxată, pentru că, nu-i așa, nimeni nu muncește în nenorociul ăsta de sistem?! N-am meditat prea mult, căci mi-aș fi irosit cu siguranță niște neuroni. Așa că după prima din cele două ore de surogat de grevă de azi, m-am decis să o sabotez și să închei niște medii căci mâine, în timpul orelor, voi fi la datorie ca supraveghetor la una dintre probele de la bac. Am făcut-o cu mustrări de conștiință, pe cuvânt de bugetar! Și mustrările m-au bântuit toată după-amiaza și mai că-mi vine să cred că mi-ar fi produs coșmaruri la noapte dacă nu aș fi primit în urmă cu câteva minute un mail cu ultimul comunicat al căpeteniilor de sindicat, care m-a amuzat teribil… care vasăzică așa… suntem niște diplomați cărora le pasă de ”contextul politic tensionat” mai mult decât de ceea ce se întâmplă în mod real în școli?! Noi nu vrem să provocăm vreun accident vascular vreunuia cu tensiunea prea ridicată pe acolo pe sus, căci, așa cum am spus, noi nu oprim trenuri ori avioane, noi ne conformăm… și mulțumim din inimă partidului, pardon, Ministerului și Președintelui și tot neamului de sindicaliști solidarizați în aceste momente demne de cascadorii râsului!!! Mai că încep să înțeleg de ce au dat comedia la bacul olimpicilor… Caragiale aproape că e postmodern în toată bâlbâiala asta sindicalisto-ministerială!

Voiam să mai spun ceva, dar… am uitat ce, căci comunicatul ăsta mi-a alungat subit orice mustrare de conștiință de grevist sabotor! Și m-a făcut să conștientizez o dată în plus în ce mocirlă civică ne ducem traiul. Evident, revelațiile mele nu afectează și nu impresionează pe nimeni și nici nu trebuie. E suficient că de azi voi ști să spun mai des ”Nu!” unor absurdități devenite cronice, într-un sistem aflat în metastază.