Scriu rândurile acestea când deja sunt departe fizic de tot ceea ce s-a întâmplat în cele patru zile de Connector 2017. Cu sufletul sunt încă acolo, printre oameni și clipe devenite deja amintiri neprețuite. Pentru că, dincolo de experiența de învățare în sine, Connector-ul este despre oameni, despre experiențe împărtășite și despre transformarea lor în ceva care să facă lumea mai bună.
Ultima zi a fost, de fapt, jumătate de zi în care am diseminat ceea ce am făcut în zilele anterioare și am stabilit puncte de plecare pentru viitor. Dimineața a început cu un energizant (cum altfel?!) propus de data aceasta de către Pablo. Apoi ne-am împărțit în grupuri, altele decât cele din zilele anterioare, în funcție de ceea ce ne dorim să schimbăm în comunitățile noastre după experiența participării la Connector. Dar asta nu înainte de memorabilul ”CI-CI-SO-SO” song, cu care Andrei a ridicat cu succes nivelul de umor al întregului grup, ca de obicei. Discuțiile finale au fost, ca toate dialogurile din aceste zile, cu folos. Căci ne-am descoperit interese comune, am emis idei de proiecte, am râs mult, am devenit prieteni și ne-am făcut promisiuni de revedere. A… era să uit, am primit și certificate! E important de precizat, căci pentru unii, din afară, cârcotași de meserie și sceptici față de astfel de proiecte de anvergură, hârtia din dosar este, probabil, unica ce contează… Nu-i locul aici însă de remarci acide. Pentru că la Connector, în genere, nu e loc de fixisme, de prejudecăți, ori de lucruri făcute doar pentru a fi făcute. Mâna aceasta de oameni (traineri și organizatori) cu minte deschisă și cu un entuziasm molipsitor a făcut ca experiența să fie una de neuitat. Și nu folosesc eufemisme inutile. Dacă ar fi să o iau de la capăt și mâine, nu aș ezita nicio clipă să mă înscriu din nou la Connector. Ceea ce vă recomand cu drag să faceți și voi, dacă lucrați în domeniul educației, ca profesor, ca trainer într-o asociație de tineri sau într-un ONG.
Foto: Ciprian Maxim
Finalul zilei nu putea fi altfel decât în concordanță cu atmosfera intensă a săptămânii. După un tur al Bucureștiului vechi, pe care eu, mărturisesc, l-am sărit, din dorința de a revedea o veche prietenă, a urmat o seară multiculturală organizată spontan, pe terasa din fața hotelului. Am discutat mult și frumos despre oameni, despre timp, despre sensul vieții, despre experiențe personale, despre călătorii… despre orice. Și am râs mult, de parcă am fi fost prieteni care ne cunoșteam de o viață. Iar apogeul, târziu, la miezul nopții, a fost aniversarea Sandrei, căreia i-am cântat ”La mulți ani!” în toate limbile celor care au rezistat până târziu, în noapte, pe terasa de la Ibis.
Acum, când șlefuiesc cuvintele pe care le-am scris pe apucate în nopțile târzii, retrăiesc aproape involuntar experiențele și îmi dau seama că, de fapt, cuvintele nu transmit nici pe jumătate intensitatea momentelor trăite la Connector 2017. Mă cuprinde oarecum nostalgia, însă nu e loc de patetisme inutile. Abia aștept să pun în practică tot ceea ce am învățat, să împart cu cei doritori experiența acumulată și mai ales să dau startul noilor proiecte care deja au prins contur în mintea mea și a altora. Și, dincolo de toate, deja aștept următoarea ediție pe care îmi doresc să nu o ratez. Îmi trec prin minte cuvintele rostite în prima zi, respectiv în ultima zi… INSPIRAȚIE… DESCOPERIRE… iar între ele o multitudine de alte cuvinte care, în insuficiența lor semantică, definesc frânturi dintr-o experiență unică – #CONNECTOR2017.
Foto: Ciprian Maxim
Lasă un comentariu