Peste mai puțin de trei săptămâni începe școala sau cel puțin așa ar trebui. Doar că din martie încoace nimic nu pare să capete stabilitate în ceea ce privește educația. În tot amalgamul acesta tensionat de lucruri anapoda care se întâmplă în ultima vreme, zilele acestea s-a întâmplat un lucru extraordinar de frumos, pe care îl aștept de aproape un an, de când am decis că vreau să fiu parte din proiectul European Film Factory și am avut bucuria să mă număr printre cei 16 profesori din cele 8 țări europene care au lucrat la un proiect inedit, de educație prin filme, la care vor avea acces gratuit profesori și elevi din întreaga Europă.
Încă din toamna lui 2019, când am aflat despre European Film Factory, am fost foarte entuziasmată de ideea în sine, căci, deși nu mă consider un cinefil cu acte în regulă, mă fascinează filmele puternice, cu mesaj, care te transpun în lumi paralele, la fel cum o face și literatura, doar cu alte mijloace. De altfel, disputa eternă „cartea sau filmul”, de care mă lovesc de multe ori în meseria de profesor de literatură, mi se pare inutilă și falsă. „Cartea și filmul”, împreună, îmi pare a fi o variantă mult mai bună. Dar despre asta, cu altă ocazie.
Revenind la European Film Factory, simt nevoia să precizez că este un proiect de suflet, la care am lucrat cu drag împreună cu oameni pe care i-am cunoscut doar online, căci pandemia a schimbat planurile inițiale ale proiectului, dar pe care am sentimentul că îi cunosc de o viață. Este un proiect care pentru mine a reprezentat o gură de aer în tot haosul pandemiei, căci pe lângă munca propriu-zisă la kiturile pedagogice pe care le-am creat împreună cu colegii din alte țări, am avut ocazia să împărtășesc idei, temeri, speranțe legate de ce se va întâmpla cu educația în toată această criză pandemică. Am fost la curent la cald, cum s-ar spune, cu ce se întâmplă în școli din Grecia, Irlanda, Polonia, Italia, Spania, Germania, Franța și am avut ocazia să îmi lărgesc orizontul de percepție asupra educației în aceste vremuri tulburi pentru toată lumea.
Ce este European Film Factory?
European Film Factory este un proiect european, co-finanțat prin programul Creative Europe (diviziunea Media) al Uniunii Europene. Inițiat de Institutul Francez și realizat în parteneriat cu ARTE Education și cu European Schoolnet, proiectul oferă adolescenților cu vârste între 11 și 18 ani și profesorilor lor un instrument pedagogic inovator pentru a-i ajuta să descopere cinematograful european. Platforma European Film Factory, lansată la finalul lui august 2020, conține un catalog de filme disponibil pentru persoanele înregistrate pe platformă, special conceput pentru profesori și elevi, în sensul că filmele selectate pot deveni puncte de plecare pentru activități educaționale atractive.
Pe platformă pot fi vizionate filmele din catalog, acestea putând fi și descărcate în anumite condiții și cu anumite prevederi ce trebuie respectate (în funcție de disponibilitatea drepturilor de difuzare în țara din care provine userul). Fiecare film este însoțit de un ”dosar pedagogic” ce poate fi utilizat de către profesori pentru a se inspira în activitatea cu elevii. De asemenea, atât profesorii, cât și elevii pot crea materiale pornind de la filme, într-un mediu digital gratuit, securizat și atractiv. Se pot crea extrase video din filme, care apoi pot fi partajate în clase digitale, precum și alte produse pornind de la fiecare dintre filmele din catalog.
Platforma este disponibilă în 8 limbi (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, greacă, română, poloneză), la fel și materialele propuse în fiecare dintre ”dosarele pedagogice” ce însoțesc filmele propuse pentru a fi vizionate.
Obiectivele pe care și le propun realizatorii proiectului sunt: crearea unei comunități europene de profesori și de elevi prin intermediul patrimoniului cinematografic; sensibilizarea cu privire la importanța educației în domeniul cinematografiei; descoperirea diversității și a bogăției cinematografiei europene; promovarea unor metode pedagogice inovatoare, interactive și transversale, adaptată nevoilor, așteptărilor și practicilor publicului tânăr; reînnoirea publicului din sălile de cinema.
Ce filme conține catalogul EFF?
În catalogul European Film Factory se regăsesc 10 filme europene foarte valoroase (printre care și un documentar și un film de animație), premiate la diferite festivaluri și care s-au bucurat de notorietate încă de la momentul premierei. Filmele selectate sunt adecvate pentru a fi vizionate împreună cu elevii, în dosarul de prezentare al fiecăruia fiind precizate vârsta pentru care este potrrivit filmul, precum și numeroase informații despre regizor, despre filmul în sine și despre contextul în care a fost creat.
Cele 10 filme pe care le puteți viziona gratuit pe www.europeanfilmfactory.eu sunt: Good bye, Lenin! (Germania, 2003), A Swedish Love Story (Suedia,1969), Stella (Grecia, 1955), Cele 400 de lovituri (Franța, 1958), Billy Elliot (Marea Britanie, Franța, 2000), 12:08 East of Bucharest (România, 2006), Europa Europa (Polonia, Germania, Franța, 1990), La Strada (1954), En Tierra Extrana (documentar, Spania, 2014), The secret of Kells (animație, Irlanda, Franța, Belgia, 2009).
Filmele sunt însoțite, așa cum spuneam, de sugestii de activități ce pot fi făcute cu elevii, menite să îi inspire pe profesori și să le deschidă apetitul pentru a face educație prin film, indiferent de disciplinele pe care le predau. De altfel, kiturile pedagogice au fost create de către profesori europeni care predau discipline diferite.
La ce alte activități gratuite ai acces pe platformă?
Pentru a beneficia de facilitățile gratuite ale platformei European Film Factory, trebuie să îți creezi un cont de profesor, respectiv de elev, pe site. Vei fi ghidat apoi de instrucțiunile clare, astfel încât să ai o experiență cinematografică memorabilă. Dacă ai nelămuriri, este suficient să accesezi secțiunea de întrebări frecvente, unde vei găsi, cel mai probabil, răspunsuri la eventualele probleme legate de utilizarea platformei. De asemenea, poți comunica prin email cu cei care dau viață acestui proiect și poți urmări activitatea comunității European Film Factory pe canalele de Facebook, Instagram, YouTube sau Twitter.
În perioada următoare, pentru profesorii de pretutindeni vor fi organizate workshopuri gratuite, în fiecare dintre cele 8 limbi ale proiectului. În cadrul acestora, veți putea afla mult mai multe despre cum se poate face educație prin filme, de la profesorii care au lucrat la dezvoltarea kiturilor pentru fiecare film, care vor împărtăși din experiențele lor în ceea ce privește utilizarea filmelor în procesul educațional și vor prezenta în detaliu modul în care proiectul European Film Factory poate deveni un instrument de lucru cu elevii în clasă și în afara ei. Datele workshopurilor vor fi anunțate pe site, precum și pe canalele social media ale proiectului.
Vă invit cu drag să testați platforma, să vizionați cele 10 filme împreună cu elevii voștri și să ieșiți un pic din zona de confort a disciplinelor pe care le predați, prin această experiență. Nu fac invitația aceasta doar pentru că sunt unul dintre autorii materialelor pe care le veți găsi pe site, ci pentru că am testat deja ideile implementate și cred în acest tip alternativ de educație complementară celei „tradiționale”. Și, desigur, mi-ar plăcea tare mult să vă întoarceți aici și să lăsați un feedback!
Leave A Reply