Dincolo de orice altceva, vara aceasta a însemnat bucurie de a trăi din plin clipa, în călătorii pe care mi le-am dorit mult și care s-au întâmplat exact așa cum am visat. Despre ele mă străduiesc să scriu zilele acestea, în timpul scurt care a mai rămas până la terminarea vacanței. Printre miile de cadre surprinse de aparatul de fotografiat, cu care am început să am o relație specială în această vară, se amestecă însă în bucuriile verii și amintirea câtorva cărți care m-au însoțit în călătoriile mele. Sunt mai puține decât mi-aș fi dorit să fie, dar paginile lor vor rămâne legate, în mod bizar, de locurile prin care le-am purtat.
Parfumul de guayaba este una dintre acele cărți pe care dacă alegi să o deschizi o faci pentru că l-ai citit pe Garcia Marquez și ți-a plăcut. Sau pentru că ai auzit despre el și vrei să afli mai multe înainte de a-l descoperi prin cărțile sale, deși o astfel de ipoteză este mai puțin probabilă. Și asta pentru că Parfumul de guayaba este o carte de interviuri, de fapt, un lung interviu, alcătuit din fragmente asamblate exemplar, luat de către jurnalistul Plinio Apuleyo Mendoza prietenului său, scriitorul Gabriel Garcia Marquez. Este, așadar, o carte pe care o cumperi, în principiu, doar dacă ești pasionat de interviuri ori de literatura lui Marquez.
Am încercat să-mi amintesc contextul în care am cumpărat-o eu, însă memoria de lungă durată este adesea un prieten capricios, așa că am renunțat. Judecând după anul apariției volumului la noi, 2008, tind să cred că a fost vorba pur și simplu de curiozitatea de a descoperi un om a cărui literatură m-a provocat și mi-a dat multe bătăi de cap în același timp, în perioada studenției. Și l-am descoperit… într-un volum fascinant, pe care nu l-am lăsat din mână tot drumul spre Lefkada. Mărturiile lui Marquez despre literatură, despre politică, despre putere, despre femei, despre viață sunt adevărate cugetări în care se simte prezența scriitorului genial care a dat lumii Un veac de singurătate. Dincolo de ele, felul în care Marquez își explică viziunea despre literatură, despre ce înseamnă de fapt să fii scriitor (și nu, nu e cazul să ne gândim la fraze clișeice ori la ermetisme de critic literar), naturalețea cu care vorbește despre angajarea lui în apărarea drepturilor omului, despre relațiile politice pe care le-a avut de-a lungul timpului, despre întâlnirile diplomatice cu diverse personalități mondiale, precum și sensibilitatea cu care se întoarce mereu la Aracataca, satul său natal și la originea sa simplă de care nu uită niciodată (caracterizându-se drept unul din cei șaptesprezece fii ai telegrafistului din Aracataca) cuceresc de la prima la ultima pagină.
Parfumul de guayaba este o carte atipică și clar nu este un simplu interviu cu un om genial. Este mai mult decât atât, căci dincolo de cursivitatea captivantă a discursului, dincolo de ingeniozitatea și naturalețea cu care par că se succed întrebările, cucerește și felul în care autorul cărții a ales să își împartă volumul, pe secțiuni, asemănătoare capitolelor unui roman, precedate de intervenții vaste ale jurnalistului, menite să explice diverse contexte ori fapte. De altfel, senzația cu care rămâi la final nu este aceea că ai citit un lung interviu, ci că ai parcurs un roman în care personajul principal este însuși Gabriel Garcia Marquez. Și cum să nu fie fascinant un roman cu un astfel de personaj în centru?
Dacă îți place literatura lui Gabriel Garcia Marquez, trebuie să citești Parfumul de guayaba! Experiența lecturii operei lui Marquez este, cred, incompletă fară lectura acestei cărți-document.
Leave A Reply