Trebuie să spun de la început că experimentul descris în continuare a fost unul spontan, fără premeditare didactică și fără prea multe așteptări inițiale, așa încât deocamdată nu știu ce efect ar putea avea aplicarea lui la scară largă. Mă gândesc însă că după șlefuirea metodei, prin simplul fapt că din practică ajungi să înveți ce anume funcționează și ce nu cu adevărat în actul didactic, o astfel de metodă ar putea figura cu brio în nomenclatorul pălăriilor gânditoare, cu toate că nu aspir nicidecum la un astfel de elogiu pedagogic, cu atât mai mult că exercițiul făcut de mine nu figurează în vreun proiect didactic ori prin cine știe ce alt document școlar prețios.
Ideea de a posta poezii pe Facebook nu este nici pe de parte una originală. E plin Facebookul de profunzimi lirice ori de experimente de genul ”Hai să umplem Facebookul de…” prin care utilizatorii sunt îndemnați să posteze ceva anume și să dea tag altor persoane care să facă același lucru, adică un fel de leapșa virtuală al cărei scop îmi scapă adesea, chiar dacă pe moment pare ceva de bun augur. Dar nu de aici a plecat experimentul meu și intenția nu a fost neapărat de a umple Facebookul de poezie, ci mai degrabă de a-i face pe adolescenți să caute, să citească și să creeze, la rândul lor, poezie.
Așa cum spuneam, ideea a fost spontană și mi-a încolțit în minte în timpul uneia dintre orele de literatură la o clasă de-a zecea, în momentul în care am trecut la unitatea de studiu ”Poezia”. Am discutat cu elevii despre ce înseamnă poezia, despre motivele pentru care oamenii citesc sau nu citesc poezie, precum și despre resorturile interioare care îi determină pe oameni să scrie poezie, mai ales în anumite etape ale vieții lor. Trebuie să mărturisesc că a fost un dialog extrem de interesant și că trecerea spre următorul pas, constituit de întrebarea ”Voi citiți poezie?” s-a făcut de la sine. Nu am fost nici surprinsă, nici descurajată de răspunsul majoritar care a fost negativ și mi-a plăcut, în schimb, curiozitatea lor, acest atât de prețios instrument de care noi, profesorii, profităm adesea prea puțin. Așa că m-am gândit să le ofer posibilitatea de a lua un 10 (știu, sună pragmatic, dar cred că întotdeauna ar trebui lutate în considerare toate aspectele finalității unui experiment didactic), dacă postează timp de șapte zile, câte o poezie aparținând câte unui autor diferit, însoțind textul poeziei de un scurt text personal în care să exprime starea pe care au simțit-o atunci când au citit poezia sau semnificația pe care ei o acordă versurilor respective. O condiție suplimentară a fost aceea ca postările să fie publice, fapt ce a generat niște dialoguri ulterioare tare simpatice, atât în clasă, cât și pe Facebook, unde adolescenți de aceeași vârstă au fost inițial contrariați de faptul că prietenii lor postează poezii pe Facebook, lucru tare extravagant, se pare! Și cum era nevoie și de un mod practic de a ”verifica” autenticitatea postărilor, adică de o metodă prin care să putem monitoriza mai ușor cine, ce, cum postează, s-a ivit ideea unui hashtag care, prin brainstorming colectiv am decis să fie #liisepoezie. În săptămâna care a urmat, experimentul a prins viață. Facebookul s-a umplut de poezie și de sentimente generate de lectura unor poezii din autori variați, de la Alecsandri la Byron, de la Lermontov la Bacovia ori la William Blake, verbalizate în enunțuri simple, dar sincere, lipsite de artificialitatea insipidă a unor ”comentarii de tip bacalaureat”. Surpriza a fost ca unul dintre elevi, Mircea S., să ducă experimentul la un alt nivel, scriindu-și impresiile despre poeziile postate tot în versuri, create de el. Iată o mostră de meditație pe marginea poemului Viața printr-un geam murdar, a lui William Blake: ”Iluzii, umbre neînsuflețite,/ O lume plină de persoane chinuite/ O lume-n care poți să vrei/ Dar fericiți mereu vor fi tot ei.”
M-a entuziasmat atât de tare ceea ce s-a întâmplat timp de șapte zile pe Facebook, încât am aplicat experimentul și la alte clase… în alte forme, dar având aceeași finalitate – de a-i apropia sub o formă sau alta pe ei, pe tineri, de poezie. Unii și-au postat creații proprii, alții au postat filmulețe în care recitau poezii, iar ulerior am transformat experimentul într-un instrument de lucru, dând ca temă pentru acasă tuturor postarea unor poezii aparținând unui anumit autor sau mai multor autori dintr-o anumită epocă literară, astfel încât accesând #liisepoezie în ziua următoare să ne putem bucura de o colecție de creații care să ne ajute să înțelegem trăsăturile unui curent literar ori coordonatele universului liric ale unui poet. Și da, am pus note de 10 pe astfel de exerciții virtuale și mă bucur că am făcut-o, mai mult decât dacă aș fi pus un 10 pe un eseu despre ”tema și viziunea despre lume” dintr-o poezie studiată, respectând reperele rigide ale unui eseu structurat care respectă toate punctele unui barem scorțos.
Cea mai mare bucurie a fost însă alta… aceea că am văzut tineri zâmbind atunci când vorbeau despre poezie… aceea că am citit și am ascultat impresii exprimate sincer, despre poezii aparținând unor poeți valoroși din literatura universală… aceea că am văzut emoție în momentul citirii propriilor lor poezii și apreciere din partea celorlalți.
Și pentru că o idee bună merită exploatată în toate laturile ei creatoare, după vacanță, pe elevi îi așteaptă un proiect editorial inedit, cu același titlu, pe care împreună îl vom transforma în tradiție în era hashtagurilor – #liisepoezie.
