S-ar putea numi deja ”memorii” ori poate ”istorii” de la Pârâul Rece, căci a trecut ceva timp… dar le voi spune rândurilor de față, convențional sau nu, puțin naiv și pretențios în același timp, ”jurnal de tabără”… pentru uzul celor care încă nu au trecut pe la Biz SMS Camp și nu știu ce au pierdut.
Am fost anul acesta la Biz Social Media Camp, între 24 și 27 noiembrie. S-a scurs deja mai bine de o săptămână de când am trecut printr-o experiență magică, din toate punctele de vedere și mă tot străduiesc de vreo două zile să aștern pe hârtie virtuală niște gânduri pe care nu vreau cu niciun preț să le uit printre notițele răzlețe din carnețelul negru care m-a însoțit peste tot în zilele acelea. E drept că între timp am mai avut de trăit alte câteva experiențe de tot soiul, dar și mai drept este că îmi propusesem oricum să îmi iau un răgaz de limpezire a gândurilor, înainte de a lăsa elanul de a scrie să se desfășoare după bunul plac. Și asta pentru că mi-au rămas în minte cuvintele lui Chinezu din prima zi de tabără, cum că abia de luni încolo tot ce se va fi întâmplat la Pârâul Rece se va așeza frumos și se va decanta în mințile noastre din care vor izvorî idei noi, perspective diferite ori aprofundate despre tot felul de lucruri care ar putea interesa pe cineva ce a ales să facă parte din experiența Biz SMS Camp. Mie mi-au trebuit două zile de luni și o săptămână plină cu de toate între ele, ca să găsesc sensul personalizat al experienței de la Pârâul Rece pentru mine… ca blogger, ca profesor a cărui materie are la bază comunicarea, ca aspirant (încă) la un mediu cu care cochetează din când în când… ca om, în cele din urmă. Decantarea s-a produs, într-un final.
Așadar, am pornit la drum, un drum nou, în toate sensurile… joi dimineață, cu o mie de gânduri amestecate și cu o emoție neobișnuită în suflet, exact ca un copil care pleacă în prima lui tabără. 5 ore jumătate de condus fără nimeni în dreapta ori în spate, dar cu un soare prietenos în stânga, care m-a chinuit mai bine de jumătate din călătorie. Am experimentat din plin liniștea, amestecată cu un fel de dialog interior, căci pentru prima dată am condus atâtea ore singură în mașină. M-am tot gândit la ceea ce urma să spun în sesiunea de deschidere când, conform programului, fiecare dintre participanți trebuia să se prezinte și să spună care îi sunt așteptările de la această experiență, despre care auzisem atât de multe în anii trecuți, dar nu mi s-au legat în minte cuvintele, așa că am lăsat spontaneitatea să își facă treaba.
Cu gânduri, cu soare și cu muzică bună în boxe, am ajuns după-amiază la Pârâul Rece, fix la timp pentru sesiunea de deschidere a taberei. Am ratat prânzul și asta mă cam neliniștea, pentru că mi-aș fi dorit să intru un pic în atmosfera grupului înainte de a păși în sala de conferințe, dar m-am resemnat rapid, căci era cât pe ce să ratez și hotelul Piatra Craiului, pitit undeva în stânga, mai jos de șosea. Noroc de bannerul roșu de la intrare! Trecere bruscă de la liniștea acompaniată de magic fm la râsete, pupături, glume și tot tacâmul unei atmosfere care avea să condimenteze următoarele zile și în care nu mi-aș fi imaginat că mă voi integra imediat. Într-un sfert de oră a trebuit să ajung la celălalt hotel, în care am fost cazați mai mulți dintre noi, să mă întorc și să intru în atmosferă. Și… am intrat… cu entuziasm, cu așteptări ce aveau să fie împlinite peste măsură și cu o dorință nebună de a descoperi… oameni, lucruri, inițiative, idei.
Eu la Biz SMS Camp 2016
Carmen Sterian… pur și simplu carismatică
Prezentările au durat mai mult decât preconizasem, dar timpul a zburat cu viteză amețitoare, printre zecile de nume și chipuri noi, printre glume savuroase și momente memorabile. Nu mai știu exact ce am spus eu, care venisem acolo în calitate de blogger sau mai degrabă de aspirant la această ipostază în care mă aflu doar din când în când, atunci când îmi găsesc timp pentru a scrie aici, pe blog, ori prin alte părți. Cert și amuzant este că toată lumea a reținut că sunt profă de română. Sau cel puțin așa a fost impresia mea, căci în fiecare seară, în euforia comunicării post-conferințe am avut parte de întrebări legate de cum este să fii profesor în ziua de azi. Trebuie să recunosc că a fost simpatic să răspund la tot felul de întrebări și să aud la rându-mi opinii din afara sistemului, de la oameni conectați întru totul la prezent și la viitor.
În deschidere i-am ascultat pe Mugur Pătrașcu și pe Carmen Sterian, vorbind cu profesionalism despre planurile de comunicare, respectiv despre dorințele consumatorului. Apoi, am cunoscut trei oameni extraordinari, a căror prezență îmi atrăsese atenția din grupul de FB: Nicoleta Scarlat, Roxana Diba și Claudiu Ciobanu. Fiecare ne-a mărturisit, cu amprenta personală inconfundabilă desigur, ce a însemnat participarea la Biz SMS Camp de până acum pentru ei, din perspectiva clientului, a reprezentantului de agenție, respectiv a bloggerului.
Prestație corespunzătoare…
…și juriu pe măsură
Seara – pauză, cină oferită de Calif și condimentată de prezența inconfundabilă a lui Radu de la Calif, apoi concurs de karaoke powered by Jameson și câștigat cu patos extrem de echipa lui Ionuț Bunescu. Cu alte cuvinte – distracție la superlativ! Totul s-a petrecut atât de repede încât la finalul zilei, a se citi ”târziu după miezul nopții”, mi s-au amestecat toate în minte într-un caleidoscop inedit din care se năștea deja întrebarea ”Oare ce va urma mâine?”. Am adormit târziu, cu gândul împărțit între dorul de minunile mele de acasă și entuziasmul copleșitor al zilei și peste toate, cu întrebarea pe care Carmen mi-a implantat-o involuntar în suflet, urmată de răspunsul generator de metafizică târzie: ”Ce avem noi pe lumea asta? … Avem doar TIMP!” Un timp care avea să fie de poveste în zilele ce au urmat la Pârâul Rece… (va urma)
Lasă un comentariu