București, 5 iulie 2017
Dacă este ceva ce nu a lipsit în niciun moment de la această ediție a Connector-ului, atunci acel lucru este cu siguranță entuziasmul în plină ascensiune cu fiecare nouă zi. De la participanți la facilitatori și până la organizatori, toată lumea s-a molipsit într-un fel sau altul de entuziasm, dincolo de oboseala inerentă pe care cred că fiecare a simțit-o la finalul fiecărei zile de activități.
Ziua 2 a început, la fel ca și celelalte, cu un energizant în echipă – un joculeț simplu pe care îl jucăm cu toții din copilărie – piatră, foarfece, hârtie – și care ne-a înveselit de dimineață, punându-ne în mișcare energia pozitivă. Și pentru că aceste zile de început de iulie sunt despre învățare și transformare, trebuie să punctez faptul că, dincolo de activitățile propriu-zise, un rol important în tot procesul îl au și aceste ”energizante” (joculețe simple și amuzante, dar cu un impact psihologic pozitiv asupra participanților), pe care eu am de gând să le testez din când în când și în clasă. Mi-au amintit cumva de lecția despre conformism și nonconformism a lui Keating din Dead Poets Society…
Revenind la activități, ziua a doua am petrecut-o în cea mai mare parte împreună cu cei nouă coechipieri de la Living Library (Lauma, Sandra, Jolanta, Radu, Mădălina, Diana, Sabina, Anita și Snjezana) și cu trainerul nostru de excepție (și când spun asta nu exagerez cu nimic), Roxana Turcu. În prima sesiune am continuat discuțiile începute în ziua anterioară, despre provocările pe care le presupune fiecare dintre aspectele organizării unei librării vii și despre care, așa cum am mai spus-o pe aici, voi scrie separat, într-un material dedicat exclusiv acestei metode nonformale care pe mine m-a cucerit. A doua sesiune, care, așa cum ne-a menționat Roxana, nu avea neapărat legătură în mod direct cu metoda în sine, a fost o experiență plină de sens pentru mine. În prima parte am discutat despre câmpurile comunicaționale, iar în a doua parte a sesiunii am experimentat un ”Case Clinic”, după teoria U a lui Otto Scharmer, un exercițiu care te învață să povestești, să asculți, să empatizezi și să reflectezi. Întâmplarea (sau poate nu) face că în urma acestui exercițiu am aflat că una dintre colegele mele de workshop a făcut Camino de Santiago… În urmă cu vreo două săptămâni, când am aflat despre acest pelerinaj, am avut un soi de revelație și călătoria aceasta a devenit într-un fel pentru mine unul dintre lucrurile acelea pe care ți le proprui să le faci până la sfârșitul vieții. Am citit multe de atunci despre Camino, însă experiența de a discuta cu cineva care l-a făcut a fost o surpriză fascinantă pentru mine.
Ultimele două sesiuni ale zilei au fot dedicate organizării librăriei pe care a trebuit să o punem în practică. Și nu, nu a fost vorba de o joacă ori de o simulare a metodei. Altfel spus, am organizat, coordonați de Roxana, o librărie vie cu 14 cărți, care umrează să fie vizitată de un număr estimativ de 40 de persoane. Și totul, într-un timp extrem de scurt, comparativ cu ceea ce presupune, în teorie, organizarea unui astfel de eveniment. A organiza, într-o singură după-amiază, o librărie vie este o provocare din toate punctele de vedere. De la împărțirea responsabilităților, la identificrea resurselor și până la detaliile logistice, totul trebuie să se lege pentru ca evenimentul să fie un succes. Și se pare că lucrurie s-au legat de minune… Și asta o datorăm în proporție foarte mare Roxanei… Pentru mine ea este, deocamdată, unul dintre cei mai buni traineri pe care i-am întâlnit. La prima vedere pare un copil firav, despre care te întrebi cum ar putea să facă față unui grup de oameni atât de eterogen. Sub zâmbetul ghiduș și fragilitatea aparentă , se ascunde însă un om foarte organizat, cu lecțiile excelent învățate și structurate, cu simțul umorului la purtător, îmbinând fermitatea cu diplomația și flexibilitatea. Nu știu cu certitudine de unde vine toată energia Roxanei, însă se citește pe chipul ei că librăria vie este una dintre marile ei iubiri profesionale…
Rolul meu, alături de Radu și de Diana, a fost să caut cărți vii, oameni dispuși să își spună poveștile lor de viață, în cadrul sesiunii practice de mâine, și să mă ocup de catalogul cu cărți. Pare simplu, poate… Nu este, deloc… Însă e fascinant… La final de zi simt un oarecare conflict interior între oboseala inevitabilă și entuziasm, însă, fără niciun dubiu, entuziasmul învinge! (va urma)
Leave A Reply